Din jurnalul ei – 14 februarie II
februarie 16, 2010 at 20:15 (Arta, Contemplari, Iritatii, Piese din esenta) (14 februarie, amintiri, curiozitate, despartire, din jurnalul ei, dragoste, ea, el, femei, inselare, intensitate maxima, intimitate, intrebari, iubire, jurnal, lacrimi, noapte, povestire, sentimente, speranta, tradare, ura, zei, ziua indragostitilor)
Vezi Partea I
Partea a II-a
(Stia ca trebuia sa-si adune de undeva seninatate si liniste interioara in care sa ascunda tot ce aflase,) tot ce ii rula in spatele irisului cristalin ce era acum, subtil, inundat de un fir de apa sarata, amara ca si gustul ce-l lasasera randurile acelea. Cauta un loc secret al memoriei unde sa-si incuie starea, simturile, cunostintele negre, o camera intima a mintii in care sa-si ascunda emotiile.
Insusindu-si stapanirea de sine a marilor conducatori, imbraca o expresie statica, prozaica si isi stinge licarirea ochilor cu o batista, pregatindu-se sa-l intampine.
Il zareste in tocul usii, senin, acelasi idol care-i bantuia visarile nopti de-a randul, parea fericit ca o vede. Nevoita sa se apropie, schiteaza un zambet si se lasa imbratisata… pentru prima oara isi dorea sa se desprinda din bratele lui intr-o furtuna de cuvinte dar se abtine, ii zambeste si-l saruta scurt ascunzandu-si chinul, o angoasa ce-i cuprinse tot corpul, pe care o tinea adanc ingropata, intr-o izbucnire de cuvinte iubitoare, atitudine senina si calda ce statea pe speranta recuperarii celor pierdute.
Il pofteste in camera ei, el pe pat, ea pe un scaun. In aer plutea ceva apasator, dezordinea emotionala se asezase chiar si pe mobila. Tristetea ce descuama peretii trada expresia ei vesela si dragastoasa de totul-e-in-ordine. Nelinistit, barbatul stia ca ceva se intamplase, era a lui si doar adulmecand aerul din jurul ei putea sa spuna ce o apasa.
Simtea torentul de cuvinte nerostite ce ii nelinisteau femeia, bantuindu-i mintea si pe care privirea ei taioasa cu sclipiri albastre ca zapada pe inserate, le trimitea ca pe niste sageti mute.
Usor-usor, cuvinte cu intelesuri multiple, trimiteri vagi, nuante contextuale stranii si totul incepea sa prinda contur. Atmosfera devenea apasatoare, mai ales pentru ea… se simtea vinovata de faptul ca ii incalcase spatiul cu ganduri ascunse, personale si in aceelasi timp purta acea angoasa ce gemea de reprosuri cu privire la tradarea ce o infaptuise.
Minut dupa minut curiozitatea si teama lui, transformau discutia intr-un interogatoriu ce crestea nelinistea ei, fiind presata deja de milioanele de cuvinte si inchipuiri ce ii rulau in spatele aparentelor, se temea sa nu izbucneasca intr-un vulcan al mustrarilor ce catapulteaza miliarde de torte ale invinuirii integrate in fraze oripilante. Considera non-propice atat momentul cat si starea ei pentru astfel de iesiri necontrolate.
Desi se chinuia sa intampine cu degajare expresia de ingrijorare ce se contura din ce in ce mai tare pe fata lui, evitand astfel o catastrofa, pe masura ce discutia avansa, barbatul isi sapa poteca in scutul ei de auto-aparare emotionala, descoperind tot ce se afla in ea, ca intr-o carte plina de durere, cu scris mic, inghesuit.
Odata vazandu-se deschisa, simuleaza absenta afectarii, iar prin arta si complexitatea cuvintelor incerca sa se fereasca de stereotipurile feminitatii vulnerabile pe care pana atunci le considera mediocre. Dar el stia, stia tot ce se intamplase si ii putea citi cu usurinta teama in ochii umezi.
Un noian de impresii se contura in spatele figurilor ce isi schimbau culoarea in functie de fierbinteala camerei care tocmai atinsese temperatura de fierbere.
Discursuri, cauze, explicatii – toate se varsau ca o ploaie torentiala intre ei, reflectand cuvinte din cele mai grele care ricosau dintr-unul in cealalt tocmai prin sentimentele puternice ce ii legau… dar ele nu contau acum, nimic nu o facea.
II spuse raspicat ca nu-si doreste explicatii de la el, ca nu isi doreste nimic mai mult decat linistea. Se hotarase oricum, deja(..)
Va urma…
Din jurnalul ei – 14 februarie
februarie 14, 2010 at 05:44 (Arta, Contemplari, Iritatii, Piese din esenta) (14 februarie, amintiri, curiozitate, despartire, din jurnalul ei, dragoste, ea, el, femei, inselare, intensitate maxima, intimitate, intrebari, iubire, jurnal, lacrimi, noapte, povestire, sentimente, speranta, tradare, ura, zei, ziua indragostitilor)
Cuvant inainte:
“Din jurnalul ei – 14 februarie” este o nuvela in 3 parti, inspirata din realitate. Drumul unei ea prin emotii puternice, tradari, evenimente neasteptate, dragostea pentru un el, toate pana pe 14 februarie.
Partea I
Coperta neagra, simpla, margini roase de timp, paginile se ondulau sub ele, semn ca cineva varsase multa cerneala acolo. Toate astea il faceau mai mult decat un simplu caiet cu ganduri, era lasat parca ostentativ, in camera ei, pe un raft gol, nesupravegheat, singur.
Un caiet incarcat cu un el… si o ea privindu-l. O privire, a doua si caietul ii aluneca in mainile curioase, desi cuprinsa de un sentiment straniu-vinovat, il deschide.
Conform asteptarilor, era el acolo, conturat in detaliu pe fiecare pagina galbuie… zambeste usor si continua lectura.
Un gand, o intamplare, doua intrebari, trairi si… stop. Nu-l mai recunoaste, minciuni, tradari, alte ea, aventuri oripilante si declaratii amagitoare. Se simte infiorata cu milioane de stimuli interiori ce ii acapareaza toate gandurile schimbandu-le cu unele stranii, senzatii sumbre si un noian de intrebari tulburi.
Pulsul ii bate din ce in ce mai repede, inghite lacrimi de frica sa nu tasneasca si continua sa-si administreze singura ingrozitoarea otrava cu inca o pagina dintr-un jurnal ce acum parea blestemat. Pe masura ce randurile erau parcurse, ceva ii strangea inima, pierdea orice senzatie a realitatii ca si cum un val negru ii acoperea fiinta, starnind un roi de plasmuiri oripilante ce-i patrundeau in viscere topind totul in calea lor…
Dar nu asta o ingrozea defapt, nu gustul amar al tradarii era cel ce o masacra ci imparatia de declaratii, amintiri, nopti albe, dragostea profunda ce se dovedea acum a fi iluzorie, tot ce era candva intreaga-i viata se naruia acum cu fiecare litera citita.
Nu se cuvenea realitatii ca prezenta lor mistica, trairea lor candida sa se coboare la astfel de nimicuri lumesti, zeii nu cunosc gustul tradarilor de teapa asta, e prea plat, banal pentru ei. Sa fi fost totul o amagire? Insusi idolii existentei, esenta iubirilor dintotdeauna, intruchiparea perfectiunii… insusi ea sa fi fost umana?
Ca si cum scanteile nemuririi zburasera si intregul univers isi astepta decesul, parea ca lumea intreaga isi dorea o intoarcere spre trecut, ce avea sa stearga toate intamplarile care ii inchideau crezul in ceea ce devenise doar o amagirea unei imaginatii hiperactive, un miraj.
Era imposibil, se trezise acum, brusc, ancorata intr-o realitate dura, goala si plina de intrebari nefomulate si sterile. Acopera provenienta ranilor cu coperta si, cu maini ce nu mai sunt acum curioase ci tremurande de tortura, o pune inapoi pe raftul gol.
Mai era putin pana ce el isi facea aparitia, pana atunci serafica, in usa ei metalica asteptand sa-i sara in brate. Stia ca trebuia sa-si adune de undeva seninatate si liniste interioara in care sa ascunda tot ce aflase(…)
Vezi Partea a II-a
Alunecand in reverie pe aripile inchipuirii... 