Duo de dupa amiaza…

Noiembrie 14, 2009 at 00:29 (Arta, Piese din esenta) (, , , , , , , , , , , , , , , , )

Hit „Play”.

Dupa amiaza tarzie, atmosfera difuza inecata in raze haotice, slabe, ce abia patrund jaluzelele portocalii. Port doar camasa ta, cu primii nasturi descheiati, imi aluneca pe un umar. Ma perind prin camera cu piciorusele goale pe parchetul gol, imi unduiesc trupul intr-o dezmierdare molateca, lenea de dupa amiaza tarzie imi asterne pe chip infatisarea unei copile rasfatate ce nu si-a facut somnul de pranz…

Ma urmaresti cu privirea din coltul camerei, intins in pat, esti cuprins de aceeasi lenevie aproape indolenta, porti un zambet mic dar persistent in timp ce privesti dansul camasii pe trupul meu si toate au un subinteles… ma admiri tacut de parca m-ai astepta cuminte acolo…

Nu te las sa astepti prea mult, ma indrept spre tine, ma las usor pe pat ca apoi sa ma scurg in bratele tale… imi arunc mainile in jurul tau de parca nici n-ar fi ale mele… te privesc cu ochii intre-deschisi care-ti spun „iubeste-ne” si raman asa pret de cateva clipe…

Ma saruti usor pe gat, imi indulcesti lobul urechii cu buzele tale calde, imi dezmierzi buzele pe rand indecis la care sa te opresti… imi cauti limba cu a ta, usor, pare a fi cel mai dulce gust care te-a incercat vreodata…

Ramanem asa, prinsi intr-o clipa vida, cu buzele intre-patrunse intr-un joc al limbutelor dulci, ascunsi in spatele jaluzelelor portocalii ce nu mai coloreaza de mult camera pentru ca s-a intunecat…

Deschidem putin ochii si realizam cum, cuprinsi de romanta clipei, timpul ne-a patruns pe nesimtite… privim printre jaluzele intrebandu-ne „unde au plecat razele?”, dar acolo ne asteapta altceva… ce ne intregeste povestea, ce ne desavarseste clipa, imi contureaza vag umarul gol si iti deseneaza in ochii acea mica sclipire pe care o ai atunci cand ma privesti… Bella Luna.

Legătură permanentă 1 comentariu

Detalii…

Noiembrie 13, 2009 at 11:41 (Piese din esenta) (, , , , , , )

Felul in care iti lucesc ochii mari in semi-intuneric si deschizi incetisor un inceput de zambet pe chipul minunat, zambet tremurand care se ascunde 2 clipe, incercand sa ma alarmeze iar apoi revine mai mare ca inainte, la fel ca un copilas care uneori nu isi intelege mama ce-i zambeste cald si nici nu stie cat si cum sa ii raspunda.

Zambet care dupa prima dezmierdare devine imoral, provoci un prim impuls privindu-ma adanc, direct, in timp ce-ti treci usor varful degetelor peste buzele mele si iau asta ca si cum ar fi coup de grace. Vrajitor teribil, fiecare soapta a ta imi induce starea propice sacrificiului de sine, provoaca o singura senzatie a-l carei murmur ma face sa tresar…

Privesc umbrele trupurilor noastre ce se intind pe peretele opus ferestrei si se scurg usor spre podea atunci cand te apleci sa imi soptesti cuvinte inocente cu un al doilea inteles ce nu are nimic de-a face cu pudicitatea, desi e foarte cald miscarile mainilor mele sunt reci, aproape crude seamana cu vantul de iarna calma dar deloc prietenoasa, devine derutant raspunsul meu… iti place.

Brate ce calatoresc usor, vorbesc despre pasiuni ce se nasc pentru creatie. Incetisor imi transformi corpul intr-un masterpiece, convins ca doar asa artistul din tine poate atinge apogeul. Atingeri de maestru ce nu admit scuze sau schite de refuz, ating tinte directe… detalii mici… detalii.

Legătură permanentă 1 comentariu

Observatori…

Noiembrie 12, 2009 at 12:47 (1) (, , , , , , )

M-am trezit, ca de obicei greoi, dis de dimineata si inainte sa ma pregatesc de munca, imi savuram cafeaua si imi citeam mailurile: doi amici plictisiti la munca cu o seara in urma, 3 newslettere, ejobs si inca unul, caruia am ales sa ii raspund chiar aici, pe blog. Mailul era exact asa:

tibi

ti-am citit si recitit unltimele doua posturi. sunt interesante, chiar impresionante dar nu inteleg de unde iti vine aceasta inspiratie. unele cuvinte mi se par ciudate, poate in sensul cel bun sau nici nu mai stiu. oricum ceva se schimba in tine sau poate asta este o alta parte a ta.
nici nu mai stiu care era intrebarea…

Multumesc pentru aprecieri, inspiratia din ultimele doua posturi(defapt, mai multe, schimbarea despre care vorbesti se simte de cel putin 4-5 luni) vine strict din mine. Da, inainte cautam izvoare inspirationale pe ici-colo, pentru ca scriam des si e greu sa fii mereu plin de idei si de expresivitate, dar de cateva luni, de cand scriu rar, o fac exclusiv din mine si am observat ca scrierile mele nu numai s-au imbunatatit, dar ma si reprezinta mai mult. Nu, nu asta e motivul pentru care scriu rar, motivul este, evident,  bazat pe lipsa timpului pe care prefer sa-l dedic altor lucruri.

Nu iti pot vorbi despre acele cuvinte care ti se par ciudate pentru ca nu sunt sigura ca stiu despre ce vorbesti. Poate revi cu detalii 🙂

Evoluez, asta se intampla, m-am si intors cu alta fata pe care poate o aveam deja dar nu o foloseam, dar am si evoluat. Mi s-au intamplat lucruri minunate care m-au facut sa balansez lucrurile in viata, sa le cantaresc la adevarata lor valoare, iar blogului, in urma acestei balansari, i-am dat o valoare mai mica decat altor lucruri. Este important, sunt bucati din mine aici, dar nu merita mai mult decat ii ofer deja.

Nu s-a schimbat stilul scriiturii, s-au schimbat subiectele atinse si unghiul din care le privesc. Dar da, s-a schimbat ceva, am atins o mica parte din Ideal si asta m-a schimbat, m-a implinit, era imposibil ca schimbarea sa nu se reflecte aici, pe blog si in ochii cititorilor.

Sper ca raspunsul meu sa fie destul de detaliat, am ales sa raspund aici pentru ca mai multi cititori au observat diferite schimbari si incerc sa justific asta pentru toata lumea. Detaliile se vor observa, evident, in viitoarele mele scriituri.

O zi frumoasa sa avem 🙂

Legătură permanentă 3 comentarii

Fericire…

Noiembrie 6, 2009 at 22:32 (Contemplari, Piese din esenta) (, , , , , , , , , , , )

Sunt tot, stau tolanita in paradis si-mi fac umbra palmierii tuturor implinirilor.

Stiu tot, am toate secretele universului la mine, pot trai experiente mistice in mizerul cotidianului si le pot reinnoi la nesfarsit.

Am tot, nu stiu daca tu mi-ai dat dar stiu ca nu-mi poate lua nimeni.

Dau tot, si zambesc cand o fac, torn maretie in fiecare pas pe care il faci cand treci pe langa mine ca apoi sa te admir indepartandu-te.

Pot orice si nu pot fi discreta cu asta, am uitat ce inseamna modestia. Am invatat sa radiez, intreg universul valseaza in jurul meu si farmec pietrele sa danseze si ele…

Timp, bani, oameni, munca, stres, probleme, boli, toate sunt efemere, dupa ce ti-am incercat seductia nu pot decat sa ma las usor in epidemia de extaze pe care o provoci cu primele atingeri si apoi sa ma ridic deasupra galaxiei si sa reusesc tot, sa dezleg tot, sa trec peste orice…

 

_________________________________

Recunosc, m-am inselat, exista fericire fara ignoranta.

Legătură permanentă 3 comentarii

Esti un drog foarte mic…

Noiembrie 6, 2009 at 22:26 (Contemplari) (, , , , , )

Esti doar un blog… ce sa intelegi tu despre mine? Ce sa stii tu despre tot ce sunt? Te insemnez rar pentru ca atunci cand o fac… existi doar tu si tastele pe care le mangai cu atentia unui chirurg.

Alternez prudenta si interesul extrem cu abandonul total si te consider o armonie.

Acum… te rog sa ma scuzi, sunt ocupata sa fiu implinita.

Legătură permanentă Lasă un comentariu