Am tot carpit bucati si la mine se tot rupe firul asta.

Martie 30, 2013 at 14:36 (1, Contemplari, Piese din esenta) (, , , , , , , , , , )

Atunci cand o scriitoare iti reda gandurile cu mai multa precizie decat le percepi tu insati.

Stii, noi paream c-am (re)inventat iubirea pura, adevarata. La noi parea perfect totul, in cel mai imperfect context. Ochii mei atat de indragostiti de tine vedeau cea mai frumoasa relatie dintre un barbat si o femeie, cea mai interesanta si mai seducatoare potrivire. Am ajuns la fel ca toti ceilalti. Raniti, chinuiti, macinati de intrebari, enervati de reactii…Eram femeia cea mai iubita, asa-mi spunea sufletul din tine. Erai barbatul cel mai minunat pe care l-am intalnit vreodata, cu tot ce insemni tu, cu tot ce contii, cu toate contururile tale perfecte si cu tot interiorul pe care credeam ca-l stapanesc, ca e al meu, numai al meu. Am ajuns inca o femeie ranita, dezamagita, speriata de ce urmeaza sa simta…Ai ajuns inca un barbat banal, care nu poate iubi si care mereu isi dezamageste femeia, iubind-o dupa ritualul lui de burlac prea multa vreme, laolalta cu altele.

Ne moare dragostea asta minunata si nu stiu ce sa fac. Nu mai stiu cine sa fiu ca sa-ti plac. Nu stiu sa iubesc ca-ntr-o iubire defecta si schioapa, unde inertia te duce oricat de departe si obisnuinta te inchide intr-o fiinta mult mai putin performanta si mai buna decat esti de fapt. Si mult mai putin frumoasa…Nu mai stiu cum ar fi sa traiesc fara tine si fara ce simt pentru tine. Nu mai stiu cum ar arata ochii mei, dimineata, cand n-ar da de tine pe perna cealalta…

Am pornit de la nimic, aparent, in starea asta mocirloasa. Dar de fapt, s-au tot asezat straturi de mizerii, de indoieli, neincredere si dezamagire. Si probabil ca abia acum ma sufoc de-adevaratelea. Functionam ciudat, cateodata, iar daca asta e o ciudatenie a femeilor, atunci o am si eu. Am facut lucruri pentru noi, am infruntat oameni pentru noi, am plecat de-atatea ori din lumea mea si… m-am trezit singura, nu numai dupa visul de azi noapte, ci asa, dintr-odata. E atat de aiurea sa nu-l mai poti crede pe iubitul tau, sa nu mai stii cand iti spune adevarul si cand te insala, sa nu poti avea masura iubirii lui decat cand ii esti in brate…

Am tot carpit bucati si la mine se tot rupe firul asta. Asa-mi doresc sa tina, de-as pune bucati din mine, la propriu, dar cred ca n-ar fi de ajuns. E ceva in tine care nu ne lasa sa fim impreuna. E ceva in iubirea ta, care nu seamana cu a mea. Tu inca n-ai intalnit iubirea vietii tale. Eu, da. De-aici, poate, desincronizarea.

Esti minunat cand esti al meu. Esti iubirea vietii mele, cand ma uit in urma. Doar ca nu stiu cine esti cand ma uit inainte…Credeam ca tu esti tot restul vietii mele.

 

Mihaela Radulescu, „Intreaba-ma Orice”

 

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Etern dar banal

Martie 11, 2013 at 10:06 (Piese din esenta) (, , , , , , , , , , , )

Suntem un noian de paradoxuri, stim sa iubim etern cu puterea si daruirea unui zeu, invatam sa ne inchinam unei singure fiinte pana o transformam in cult ca apoi, sa lasam in drumul contopirii noastre toate prejudecatile lumesti, pasiunile tampite pentru material, superficialitatea comercialului, goana dupa bani, goana dupa faima, goana dupa afirmare in fata lui sau ei. Totul pentru ce? Abia atunci cand ramanem doar cu luna ne dam seama de clipele pe care trebuia sa le transformam intr-o eternitate si am preferat sa le banalizam. Ducem o viata triviala, materiala cand tot ce vrem, paradoxal, este dragoste.

Cum faci atunci cand iubesti infinit si totusi trebuie sa stai nemiscat vazand cum ceea ce iubesti se indeparteaza? Un pic azi, un pic maine, il vezi in ceata, a intors capul, s-au stins luminile, a inchis usa, a plecat.

Legătură permanentă 2 comentarii

Din jurnalul ei – 14 februarie II

Februarie 16, 2010 at 20:15 (Arta, Contemplari, Iritatii, Piese din esenta) (, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , )

Vezi Partea I

Partea a II-a

(Stia ca trebuia sa-si adune de undeva seninatate si liniste interioara in care sa ascunda tot ce aflase,) tot ce ii rula in spatele irisului cristalin ce era acum, subtil, inundat de un fir de apa sarata, amara ca si gustul ce-l lasasera randurile acelea. Cauta un loc secret al memoriei unde sa-si incuie starea, simturile, cunostintele negre, o camera intima a mintii in care sa-si ascunda emotiile.

Insusindu-si stapanirea de sine a marilor conducatori, imbraca o expresie statica, prozaica si isi stinge licarirea ochilor cu o batista, pregatindu-se sa-l intampine.

Il zareste in tocul usii, senin, acelasi idol care-i bantuia visarile nopti de-a randul, parea fericit ca o vede. Nevoita sa se apropie, schiteaza un zambet si se lasa imbratisata… pentru prima oara isi dorea sa se desprinda din bratele lui intr-o furtuna de cuvinte dar se abtine, ii zambeste si-l saruta scurt ascunzandu-si chinul, o angoasa ce-i cuprinse tot corpul, pe care o tinea adanc ingropata, intr-o izbucnire de cuvinte iubitoare, atitudine senina si calda ce statea pe speranta recuperarii celor pierdute.

Il pofteste in camera ei, el pe pat, ea pe un scaun. In aer plutea ceva apasator, dezordinea emotionala se asezase chiar si pe mobila.  Tristetea ce descuama peretii trada expresia ei vesela si dragastoasa de totul-e-in-ordine. Nelinistit, barbatul stia ca ceva se intamplase, era a lui  si doar adulmecand aerul din jurul ei putea sa spuna ce o apasa.

Simtea torentul de cuvinte nerostite ce ii nelinisteau femeia, bantuindu-i mintea si pe care privirea ei taioasa cu sclipiri albastre ca zapada pe inserate, le trimitea ca pe niste sageti mute.

Usor-usor, cuvinte cu intelesuri multiple, trimiteri vagi, nuante contextuale stranii si totul incepea sa prinda contur. Atmosfera devenea apasatoare, mai ales pentru ea… se simtea vinovata de faptul ca ii incalcase spatiul cu ganduri ascunse, personale si in aceelasi timp purta acea angoasa ce gemea de reprosuri cu privire la tradarea ce o infaptuise.

Minut dupa minut curiozitatea si teama lui, transformau discutia intr-un interogatoriu ce crestea nelinistea ei, fiind presata deja de milioanele de cuvinte si inchipuiri ce ii rulau in spatele aparentelor, se temea sa nu izbucneasca intr-un vulcan al mustrarilor ce catapulteaza miliarde de torte ale invinuirii integrate in fraze oripilante. Considera non-propice atat momentul cat si starea ei pentru astfel de iesiri necontrolate.

Desi se chinuia sa intampine cu degajare expresia de ingrijorare ce se contura din ce in ce mai tare pe fata lui, evitand astfel o catastrofa, pe masura ce discutia avansa, barbatul isi sapa poteca in scutul ei de auto-aparare emotionala, descoperind tot ce se afla in ea, ca intr-o carte plina de durere, cu scris mic, inghesuit.

Odata vazandu-se deschisa,  simuleaza absenta afectarii, iar prin arta si complexitatea cuvintelor incerca sa se fereasca de stereotipurile feminitatii vulnerabile pe care pana atunci le considera mediocre. Dar el stia, stia tot ce se intamplase si ii putea citi cu usurinta teama in ochii umezi.

Un noian de impresii se contura in spatele figurilor ce isi schimbau culoarea in functie de fierbinteala camerei care tocmai atinsese temperatura de fierbere.

Discursuri, cauze, explicatii – toate se varsau ca o ploaie torentiala intre ei, reflectand cuvinte din cele mai grele care ricosau dintr-unul in cealalt tocmai prin sentimentele puternice ce ii legau… dar ele nu contau acum, nimic nu o facea.

II spuse raspicat ca nu-si doreste explicatii de la el, ca nu isi doreste nimic mai mult decat linistea. Se hotarase oricum, deja(..)

Va urma…

Legătură permanentă 2 comentarii

Din jurnalul ei – 14 februarie

Februarie 14, 2010 at 05:44 (Arta, Contemplari, Iritatii, Piese din esenta) (, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , )

Cuvant inainte:

“Din jurnalul ei – 14 februarie” este o nuvela in 3 parti, inspirata din realitate. Drumul unei ea prin emotii puternice, tradari, evenimente neasteptate, dragostea pentru un el, toate pana pe 14 februarie.


Partea I

Coperta neagra, simpla, margini roase de timp, paginile se ondulau sub ele, semn ca cineva varsase multa cerneala acolo. Toate astea il faceau mai mult decat un simplu caiet cu ganduri, era lasat parca ostentativ, in camera ei, pe un raft gol, nesupravegheat, singur.

Un caiet incarcat cu un el… si o ea privindu-l. O privire, a doua si caietul ii aluneca in mainile curioase, desi cuprinsa de un sentiment straniu-vinovat, il deschide.

Conform asteptarilor, era el acolo, conturat in detaliu pe fiecare pagina galbuie… zambeste usor si continua lectura.

Un gand, o intamplare, doua intrebari, trairi si… stop. Nu-l mai recunoaste, minciuni, tradari, alte ea, aventuri oripilante si declaratii amagitoare. Se simte infiorata cu milioane de stimuli interiori ce ii acapareaza toate gandurile schimbandu-le cu unele stranii, senzatii sumbre si un noian de intrebari tulburi.

Pulsul ii bate din ce in ce mai repede, inghite lacrimi de frica sa nu tasneasca si continua sa-si administreze singura ingrozitoarea otrava cu inca o pagina dintr-un jurnal ce acum parea blestemat. Pe masura ce randurile erau parcurse, ceva ii strangea inima, pierdea orice senzatie a realitatii ca si cum un val negru ii acoperea fiinta, starnind un roi de plasmuiri oripilante ce-i patrundeau in viscere topind totul in calea lor…

Dar nu asta o ingrozea defapt, nu gustul amar al tradarii era cel ce o masacra ci imparatia de declaratii, amintiri, nopti albe, dragostea profunda ce se dovedea acum a fi iluzorie, tot ce era candva intreaga-i viata se naruia acum cu fiecare litera citita.

Nu se cuvenea realitatii ca prezenta lor mistica, trairea lor candida sa se coboare la astfel de nimicuri lumesti, zeii nu cunosc gustul tradarilor de teapa asta, e prea plat, banal pentru ei. Sa fi fost totul o amagire?  Insusi idolii existentei, esenta iubirilor dintotdeauna, intruchiparea perfectiunii… insusi ea sa fi fost umana?

Ca si cum scanteile nemuririi zburasera si intregul univers isi astepta decesul, parea ca lumea intreaga isi dorea o intoarcere spre trecut, ce avea sa stearga toate intamplarile care ii inchideau crezul in ceea ce devenise doar o amagirea unei imaginatii hiperactive, un miraj.

Era imposibil, se trezise acum, brusc, ancorata intr-o realitate dura, goala si plina de intrebari nefomulate si sterile.  Acopera provenienta ranilor cu coperta si, cu maini ce nu mai sunt acum curioase ci tremurande de tortura, o pune inapoi pe raftul gol.

Mai era putin pana ce el isi facea aparitia, pana atunci serafica, in usa ei metalica asteptand sa-i sara in brate. Stia ca trebuia sa-si adune de undeva seninatate si liniste interioara in care sa ascunda tot ce aflase(…)

Vezi Partea a II-a

Legătură permanentă 3 comentarii

Cine e Ea?

Februarie 6, 2010 at 17:58 (Contemplari) (, , , , , , , , )

Mitza mi-a atras din nou atentia printr-un articol, il gasiti mai jos pentru ca am simtit nevoia sa-l completez din viziunea unei femei.

„Ea e blondă şi arată bine. Ea e cea care trăieşte nopţile alături de mine. Ea e cea care ştie de D-na mea şi nu o deranjează. Ea e cea care ştie că e pe locul doi şi acceptă. Ea e cea care aşteaptă seara, sperând să nu ies cu D-na mea în oraş. Ea e cea care îmi răspunde la orice oră din zi şi din noapte. Ea e cea care dă viaţă fanteziilor mele. Ea e cea căreia îi face plăcere să mă vadă satisfăcut. Ea e cea care nu e niciodată obosită sau ocupată când e vorba să ne vedem. Ea e cea care nu îmi cere nimic dar îmi oferă totul. Ea e cea care îmi acceptă nebuniile şi mă instigă la altele. Ea e cea care îmi dă să beau fiindcă îi place să mă vadă ameţit. Ea e cea care îmi spune să opresc pe marginea drumului că are chef să mi-o sugă. Ea e cea care mă ţine treaz toată noaptea. Ea e cea care îmi oferă orgasmele cele mai intense. Ea e cea care nu îmi spune niciodată „Nu”. Ea e cea care îmi întinde o „ţigare” când am poftă să fumez. Ea e cea care îmi oferă trupul ei, necondiţionat. Ea e cea care ştie că într-o zi nu o să îi mai răspund la telefon. Ea e cea care ştie că va veni ziua când se va termina totul la fel de brusc cum a început. Ea e cea care trăieşte acum momentul, şi îl trăieşte la maxim. Vrea să îmi aduc aminte de Ea şi face tot posibilul să se asigure de asta. Ea vrea să rămână Ea.

Eu…D-na mea…şi Ea”

Ea e cea care-si face cumparaturile de una singura. Ea e cea care impodobeste bradul tot asa. Ea e cea care trece noaptea dintre ani acompaniata doar de o sticla cu vin.

Ea e cea care traieste stiind ca mana lui e pe talia D-nei lui in fiecare noapte. Ea nu pretinde respect si nici nu primeste. Ea e cea care nu conteaza. Ea e cea care se teme de zile precum 14 si 24 februarie.Ea e cea sacrificata. Ea nu primeste nimic si ofera tot. Ea e cea care nu are voie sa spere. Ea nu are voie sa iubeasca. Ea nu face planuri de viitor. Ea e cea fara dorinte.

Ea nu are dreptul la caldura imbratisarilor in noptile reci de iarna. Ea nu arata niciodata ca ii e rau sau ii e dor. Ea trebuie sa fie mereu vesela si ispititoare pentru el. Ea e cea care traieste in umbra lui si a D-nei. Ea e cealalta si trebuie sa fie mereu altceva. Ea nu e femeie. Ea e ceea ce isi doreste el. Ea se multumeste cu putin si cateodata cu nimic.

Ea e cea care stie ca el isi iubeste D-na. Ea e cea care stie ca nu va fi niciodata D-na.

Legătură permanentă 3 comentarii