Rolul decorului in lectura…

Mai 11, 2009 at 21:10 (Contemplari) (, , , , )

E clar ca nu asimilam lucrurile amanuntit descrise de Balzac la fel de bine în pat cât si în metrou, oricât de tare ne-am „rupe” de realitate afundându-ne în litere. Dar oare cât de mult conteaza asta?

Mult mai mult decât va imaginati. Traim în secolul vitezei si fiecare(dintre cei pentru care cuvântul „carte” înca suna uzual) citeste unde poate atunci când are timp, nu unde vrea.

Atunci ne trezim citind în pat înainte de culcare, în metrou în drum spre munca/scoala, dimineata la micul dejun, la cafea în timp ce ne grabim sa plecam odata s.a.m.d.

Aceste „decoruri” nu numai ca sunt incomode, dar nici nu ne ajuta cu nimic. În loc sa ne bucuram de lectura, cititul devine o activitate „ca sa treaca timpul” sau o cursa contra cronometru cu cartea.

Cititul înainte de culcare e cel mai rau dintre ele. Îti oboseste ochii, te face sa tragi de tine ca sa poti termina capitolul, nu întelegi mare lucru pe moment si mâine sigur nu mai tii minte aproape nimic.

Si în momentul în care ne grabim sa plecam undeva, ne gândim la ce statie suntem, la ce am facut ieri sau la ce facem poimâine, nu mai suntem în carte, nu mai lecturam ci doar trecem cu ochii peste niste litere ce par a avea sens oarecum, „poate totusi ar trebuii sa recitesc paragraful asta, cum zicea? ah, sunt la Aviatorilor deja.”

La sfârsitul cartii, nu ne mai amintim ce s-a întâmplat la început si nici „pasajul ala pe care am vrut sa-l subliniez în metrou dar nu aveam loc sa-mi scot pixul”. Atunci, cititul devine o activitate cu care pierzi timp fara sa câstigi nimic.

Mi s-a întamplat sa parcurg câteva carti în felul asta, dupa un timp, cineva mi-a recomandat una din cartile citite atunci. I-am spus ca am citit-o si nu mi s-a parut o carte foarte buna, am dezvoltat o conversatie pe marginea cartii si mi-am dat seama ca avea dreptate, cartea era superba doar ca eu nu am avut timp sa extrag ideile profunde din carte, doar ceea ce imi permiteam sa extrag intre ganduri ca „Unirii, inca 3 statii”.

De atunci evit sa citesc carti în felul asta, nu citesc decât când sunt odihnita, în liniste(da, si muzica te face sa pierzi timp când citesti), caut un loc comod si nu manânc niciodata în timp ce citesc.

Pentru metrou si momentele în care sunt „pe fuga” am lasat ziarele si revistele, ele se impaca bine cu orice cadru.

httpedelherb.deviantart.comPhoto source

Anunțuri

Legătură permanentă 3 comentarii

O seara calda de iulie…

Mai 10, 2009 at 04:07 (Piese din esenta) (, , , , , , , , , )

Era o seara caldă de iulie, o linişte sublimă, ce-mi întregea momentul singuratic, se aşezase peste aleile din parcul tineretului, pas dupa pas mintea mi se adâncea în poteci întunecate, de ale căror sfârşit nici eu nu eram sigură.

Mlădioase acorduri de chitara trădau păcătos, dar dulce, decorul calm cu care mă obişnuisem până atunci. Pas dupa pas, coardele se auzeau tot mai limpede. M-am lăsat ghidată de sunet ca si cum ar fi fost cele mai curate acorduri auzite până atunci.

La un moment dat, mergând pe directia din care auzeam melodia, pe o bancă întunecată, zăresc un tânăr cu o chitara atingându-i suav coardele.

În timp ce treceam pe langa bancă, se ridică si prezentându-se, mă roagă să-l ascult:

„Aş vrea să pot inchiria
O cotă din privirea ta
Sau, dacă crezi că s-ar putea,
Chiar ochii…”

Nu l-am mai văzut de atunci. Îmi amintesc un tip înalt, frumuşel, îmbrăcat în alb, cu bască din pânză albă, cu cosoroc, stil franţuzesc. Era curtenitor, deşi cu ambalaj uşor timid, emana ceva pervers cu originalitatea pe care numai un artist o poate reda… fermecător.

Era o seara caldă de iulie, nu l-am mai văzut de atunci.

Legătură permanentă 2 comentarii

Rolul decorului în scriitură…

Mai 8, 2009 at 20:49 (Contemplari) (, , , )

În timp ce lecturam „O zi din viaţa unui scriitor de succes” de Florin Puşcas, mă gândeam la rolul decorului în inspiraţia scriitorului, mă gândeam la rolul decorului în literele unei scriitoare pe un blog micuţ, ca mine.

Pentru mine are un rol destul de important, de care eram inconştientă pâna acum. Când scriu texte lungi, filozofii sau piese din esenţa, prefer să stau în pat, în spatele jaluzelelor portocalii care dozează perfect lumina, colorând-o în acelaşi timp. Şi cu un carneţel şi un creion in mână, beau ceva şi las inspiraţia să vină din scrum. Trebuie să nu-mi fie frig, poate putin cald, trebuie sa fie foarte linişte şi să fiu foarte singură, altfel nu mă pot concentra la nimic.

În schimb, dacă scriu o iritaţie sau o leapsă, o scriu direct la computer, direct pe blog, fără măcar să previzualizez, în timp ce mănânc, fumez, beau, n-are importanţă.

Deci, pentru mine decorul înseamnă mult, decorul îmi schimbă punctele de vedere asupra stilului de scriitură şi îmi invocă alte izvoare inspirationale în funcţie de decor, la voi cum e?

Legătură permanentă 9 comentarii

Rasuna linistea…

Mai 5, 2009 at 05:23 (Piese din esenta) (, , , , , )

Iubesc tacerea si singuratatea, de obicei in acelasi timp. Despre singuratate o sa va scriu cu alta ocazie, aprindem reflectorul deasupra tacerii.

Sunt momente cand singurul lucru valabil din viata mea este linistea, cand realizez dupa indelungi polemici cu mine insumi, ca trebuie sa tac, sa-mi adorm cuvintele intr-un suspin si in umbra lui, a suspinului, sa imi disec gandurile, simturile, rand pe rand.

Linistea e cel mai limpede decor al constiintei mele, abia atunci cand tac incep adevarata discutie. Cand imi pot auzi glasul inimii, freamatul pantecului cuprins de emotii pe care limba mea nu le poate reda, dar linistea mintii reuseste mereu…

Tacerea este taramul lecuitor al stresului si al gandurilor dezordonate, fie ele si multiplicarea continua a unei singure existente in mintea mea.

In tacere voi simti sunetul picturii, cand ma vei zugravii in culori sparte de dorinta.
In tacere iti voi raspunde, cand buzele tale ma vor intreba daca ma tenteaza gustul lor.
In tacere voi simti cand te cauti si te voi gasi, pentru a-ti face cunostinta cu tine.

Deci taci, lasa-ti vocea ta uitata, lasa-ti mainile sa spuna povestea fiorului si lasa-ma sa-ti citesc in ochii maximele sentimentului.

Din linistea noptilor albe de mai, cu drag.

Legătură permanentă 2 comentarii

Iar s-a stricat ceasul…

Mai 4, 2009 at 05:10 (Piese din esenta) (, , , , , , , , , , , )

Bucata de carne fara principii, o schema simpla, un plan bine pus la punct sau doar o serie de ipocrizii sofisticate, minciuni nevinovate si…

Atitudinea ademenitoare care iti dadea impresia ca esti fiinta pe care o astepta de o vesnicie, cu miocardul pe noptiera.

Parfumul care ii vestea sosirea inca de la colt si care ii prelungea existenta langa tine si dupa ce pleca.

Mica apocalipsa individuala pe care o infiinta atunci cand iti revarsai dispretul.

Prestanta de maestru cu care te facea sa te simti mica, dar cea mai importanta piesa din muzeu, pentru ca maestrul iti pretuia compozitia si isi arata admiratia prin fraze bine plasate ce te strapungeau pana in viscere.

Tot ce te face sa versi acum, ti-a desavarsit feminitatea si ti-a pus un ghem in stomac candva…

Acum, cand basmul s-a incheiat si in spatele cortinei esti doar tu si un tot incarcat de absenta lui, realizezi atractia exercitata de talentul actoricesc al porcinelor.

„…dar amagea cu atata plenitudine”

Iar ti-a luat-o ceasul inainte si te-ai trezit tarziu.

______________________________

Iti amintesti cand ti-am spus „si cainele meu e mai mandru decat tine”? Ei bine, intaresc si argumentez din nou afirmatia.

Esti mai javra decat cainele meu!

Legătură permanentă 2 comentarii

Proprietate individuala privato-personala

Mai 4, 2009 at 03:39 (Iritatii) (, , , , , )

Buna seara, ne-am adunat aici in aceasta seara…

Nu, nu e bine, e prea-prea si e foarte-foarte, rectificam:

Stimati cititori, spectatori in sala rece a unui spectacol in spatele cortinei…

Nici asa, nu-mi spune nimeni cum ar trebuii sa incep asta? Se pare ca nu, macar de data asta, nu.

M-am saturat de oamenii care fac sabloane de blogging: scrie asa, in momentul ala, despre aia. NU! Aici scriu EU, remember? Nu tu, nu el, nu ea, EU!

„Pai da, dar eu iti explic cum faci trafic, nu e sablon, ai nota personala acolo.” Nota mea personala se reduce la nulitate in momentul in care blogul meu seamana cu al tau sau al ei. Cea mai mica asemanare m-ar face sa imi dispretuiesc sinele, pentru ca ti-as semana, catapulta de linkuri ce esti. De asta n-am mai scris, ca tot m-ati intrebat.

Nu am un dinte impotriva celor ce scriu articole pentru a ajuta bloggerii, foarte bine, sunt chestii pe care un blogger nu le poate stii fara experienta, iar cei cu experienta le impartasesc, perfect, ii apreciez si unele sunt chiar utile.

Dar de la binevoitorii de mai sus, pana la a-mi spune MIE, cineva, cat de des sa scriu, ba chiar sa-mi dea subiecte si sa ma avertizeze ca voi muri in chinurile blogarelii, fara trafic, cu mouseul atrofiat, daca nu il ascult, pentru ca EL stie ce zice! Ei bine, pana aici e drum lung. M-am plictisit de experti.

Vreau sa blog cu toata eu.

Legătură permanentă Lasă un comentariu