Imperfect dar ideal…

Martie 9, 2009 at 14:07 (Contemplari, Piese din esenta) (, , , , , , , , , , , , , , )

Inchid ochii si parasind cotidianul, evadez intr-o lume individuala, in irealitatea mea. Intr-un cadru lipsit de finitate unde optimismul este realist si personificarea ambiantului nu este pur fictiva.

Sa ma plimb pe un deal inverzit si sa las ploaia de vara sa-mi spele cu stropii ei mari toate gandurile ingrijorate si toate intrebarile fara raspuns. Sa nu-mi pese ce va fii, sa nu vad ce a fost.

Sa ma opresc, apoi, odata cu ploaia si sa privesc la orizont zarind un curcubeu ce nu profetizeaza speranta ci frumusetea naturala, aici nu ai nevoie de speranta.

Sa raman profund uimita privind cu ochii care vad dincolo de materie, armonia intregului si sa radiez de incantare realizand ca fac parte din el.

Sa ma arunc apoi in iarba deasa, uda si rece, de un verde aprins ce se asorteaza cu senzatia racoritoare oferita de ploaie… si atingand pamantul inca incins sa raman nemiscata bucurandu-ma de cel mai revigorant decor pasnic.

In cele din urma, impacata cu sinele sa ma las cucerita de literele unei carti ce-mi ridica sufletul deasupra curcubeului care ma vegheaza langa soare, si sa ma indragostesc de ea, pagina cu pagina, intr-un decor perfect, decupat de la marginea irealitatii ce confera calmul si caldura primitoare a unei biblioteci care geme de cunoastere.

Sa iubesc razele soarelui cu siguranta ca nici un nor nu-l poate acoperii, sa dainuiesc lenesa printre copaci ce nu se vestejesc si nu obosesc, flori ce nu se ofilesc, intr-o lume a nemuririi unde lenevia dezmierdatoare este starea sublima, doar din ea, cu ea, poti atinge apogeul fanteziei.

blog-rainbow_by_kerrigorrose-copy

Apoi ma trezesc si realizez blasfemia…. de ce as vrea o lume perfecta? Perfectionismul meu devine brusc un defect in lumea asta minunat de imperfecta. Imperfectiunea e tot ce avem si tot ce ne trebuie, mereu deosebita si niciodata indeajuns de evoluata…

Avem nevoie de ignoranti, de griji, de cauzele care ne infierbanta sangele, de amagiri care in timp ne dau taria pietrelor de rau, de asaltul durerilor coplesitoare ce ne aduc aminte ca suntem, pana la urma… oameni.

After The Rain

Anunțuri

Legătură permanentă 8 comentarii

Fumigene verzi…

Martie 8, 2009 at 11:00 (Contemplari) (, , , , , , , , )

Beat-ul electronic ia forma unui sunet straniu ce-i inunda timpanele golindu-i sinapsele si il indeamna sa se transpuna intr-o dimensiune a indiferentei fata de tot ce e negru, cetos si lipsit de sens, acel beat este punctul magistral al atentiei lui, inconjurandu-l doar un amestec de culori pastelate in care greu se pot descifra contururi.

Se transpune, deci, in acea stare de plutire suprema, indiferenta si anuland simturi nefolositoare se lasa purtat constient de vibratiile electrizate ce-i dirijeaza conduita corpului involuntar lasand clipele sa-l traverseze nestingherit. Nimic si nimeni nu poate penetra aura calma si rabdatoare ce l-a cuprins intr-o clipa vida.

Indiferent de rolul pionului pe care il joaca in univers, devine multumit si acorda deosebismul pe care il merita nimicul din viata lui, monotonul e cel mai palpitant punct din existenta lui de pion si oricum realizeaza ca ceva mai rapid sau captivant i-ar intrece comprehensivitatea acum… de i-ar pasa macar.

Roteste pe retina imagini derizorii, lipsite de focalizare, cand deodata observa coada unei pisici legandu-se jucaus de-a lungul unui raft cu carti prafuite, o gaseste interesanta si focalizeaza situatia, face abstractie de beat-ul imbatator ce-l coordona pana atunci si se amuza copios de… o coada.

Un amalgam de sunete distincte ii patrund din nou idealul dimensional in care se afla iar rezonanta lor ii indeparteaza orice amintire si intrerupe prezentul eliberand o avalansa de idei ale caror intelesuri ii strabat tamplele pe nesimtite.
Indiferenta si pasivitatea il cuprind din nou si le lasa sa curga… gand cu gand, idee cu idee, se scurg de-a lungul lui ca o deblocare indelung asteptata ca mai apoi sa revina in impotenta reactiei ce-l strabatea pana atunci… o vitalitate monotona, fumurie… slow motion.

smoke_by_ciicha

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Vicky Cristina Barcelona

Martie 2, 2009 at 05:13 (Arta, Contemplari) (, , , , , )

scarlettpenelope_450x300Nu obisnuiesc sa scriu despre filme si nici nu voi face o obisnuinta din asta pe viitor. Am evitat acest film de la bun inceput din cauza productiei MediaPro/Antena 3, dar apoi numele Woody Allen m-a imbiat sa vad filmul eu iubind majoritatea creatiilor lui si pe el insusi pentru ca am descoperit perspectiva lui despre viata si echivaleaza in mare parte cu a mea.

Am vazut, deci, filmul. Un amalgam de senzatii m-au strabatut pe toata durata filmului. M-am regasit, m-am pierdut, m-am inteles si m-am aruncat din nou in nestire. Bestial este cuvantul perfect pentru acest film. Nu regret ca nu l-am vazut mai devreme, cred ca a venit la momentul potrivit.

blog-vicky-cristina-copyLa inceputul filmului m-am confundat cu una din actrite si am transpus relatia mea cu cea mai buna prietena, in film… puzzle perfect in linii mari. Parca ne descria pe noi, parca noi vorbeam acolo, parca eu gandeam replicile actritei cu 2 secunde inainte ca ea sa le rosteasca, in film.

In cele din urma povestea a ancorat un ton grav si mult mai detaliat, m-am pierdut atunci, nu ma mai regaseam in personajul cu care ma confundasem la inceput ci chiar in opusul lui, in prietena ei cea mai buna. Pasiunea mea pentru artistic, dragostea mea pentru toate lucrurile, relatiile, conjuncturile din realitatea mea, prezentate in film imi taiau respiratia.

„Barcelona y mientras esta`llena de cara de gente extranjera, conocida, desconocida? y vuelta a ser transparente”

M-am regasit partial in personajul in care ma regasisem in intregime la inceput si am ramas prinsa cu restul in personajul „opus”. Nu exista personaje negative in acest film, odata inteles, totul este pasiune, totul este o nebunie dulce, o realitate dura si o arta dedicata.

Nu voi descrie filmul, si-ar pierde esenta tare si farmecul aparte in cuvintele mele.Trebuie vazut… trebuie disecate conjuncturile, personajele, pasiunile. Este unul din putinele filme ce pot fi comparate cu o carte, atat ca expresivitate cat si ca fantezie si intelepciune.

Dragostea pentru interzis, vederi prea libere pentru lumea conventionala in care traim, pasiuni mult prea profunde pentru superficialitatea contemporana, simt artistic extrem de dezvoltat prins in plasa unui profund aproape imperceptibil.

Totul este fascinant, totul este exact acolo unde trebuie sa fie. O lume difuza, haotica cu pasiuni desavarsite, definite si foarte profunde pe care numai Woody Allen putea sa o exprime atat de clar.

Un film usor de vizionat, greu de digerat.

„Barcelona hace un calor que me deja fria por dentro con este vicio de vivir mintiendo, que bonito seria tu mar si supiera yo nadar”

Vicky Cristina Barcelona

Legătură permanentă 5 comentarii

Asa se incepe martie…

Martie 1, 2009 at 11:57 (Piese din esenta) (, , , , )

Welcome back spring, sweet spring. Un fir de ghiocel mi-a strapus epiderma durificata de mizeriile zilnice. Astazi infloresc! Nici cu soarele nu m-am certat in dimineata asta, uimitor si ceea ce este cu adevarat straniu defapt este ca sunt treaza de la ora 8.

Simt ca am renascut, sper ca primavara sa se transpuna si in realitate, sa aduca miracolul topirii zapezii ca in legenda… anul trecut a ramas doar o data in calendar caci frigul ne crapa pietrele iar ghioceii se nasteau morti… blasfemie.

Cafeaua e dulce si fierbinte cum imi place, Frank Sinatra si Bryan Adams imi incalzesc spiritul, fumul de tigara imi invaluie plamanii misterios dar calm si ma bucur de cadouri ca o fetita rasfatata de 1 Martie.

La fel va doresc si voua, doamnelor. Un Martisor frumos si cald!

„Esti acel minuscul martisor ce traieste in mine si sta prins cu fir alb-rosu de pieptul primaverilor mele.”

martisor_cheie

Legătură permanentă 5 comentarii

Instigare la dragoste III…

Martie 1, 2009 at 11:41 (Iritatii, Piese din esenta) (, , , , , , , , , , , )

Am inspectat aici iubitorii orbi, a dragostei eterne, a perfectiunii pe care o transpuneau ireal in realitate. In cele din urma am analizat dragostea oarba si efectele ei, aici. Acum intentionez sa creionez concluziile salvatoare dupa un asemenea esec. Ce ar trebuii sa invatam din experienta unei iubiri cu ochii inchisi ? Cu ce am gresit in a plasmuii perfectiunea intr-o iubire reala? De ce dragostea oarba nu se termina niciodata bine?

A aspira la perfectiune este de dorit. A tinde sa atingem apogeul pe scara evolutiei intr-un anumit domeniu este de dorit. A desena perfectiunea in imperfectiunea oamenilor, a crede ceea ce dorim in locul realitatii, a transpune in real ceea ce imaginatia si posesorul ei au plasmuit si anume perfectiunea, este de nedorit si mai mult, este calea sigura spre sinucidere in straturi de materie.

Vad in jurul meu posesori de miocard asteptand „jumatatea perfecta”, asteptand partenerul ideal. Acesti oameni, plictisti sa astepte, sa spere… cunosc la un moment dat o persoana si creeaza din ea o fantezie a perfectiunii. Anuleaza defecte, slefuieste pareri, modeleaza imagini si scoate in imaginatia lui persoana perfecta si dragostea perfecta. De cele mai multe acesti fantezisti au parte de parteneri ancorati in realitate, obiectivi si atunci efectul de omogenitate nu poate fi creat. Fara omogenitate un cuplu nu poate supravietuii, asta e clar. Unii mai prelungesc relatia plasmuind aceasta omogenitate chiar daca ea lipseste cu desavarsire. Despre efectele unei astfel de situatii am scris in articolul anterior.

Viata bate filmul. Realitatea bate visul. Naturalul bate perfectul. Pentru ca naturalul este insasi perfectul, este excelent, desavarsit… ideal. Oamenii sunt perfecti, ei sunt asa cum trebuie sa fie si asta inseamna defapt a fi perfect. Cine stie ce inseamna perfectul cand spune ca nu il putem atinge? Cine stie ce inseamna normalul cand spune ca esti anormal?

In dragoste putem avea „the right person” dar niciodata „the perfect person”, asta o stim toti pentru ca toti avem defecte in schimb toti intampinam dificultati cand trebuie sa le vedem in noi insine. „The right person” este reala, provine din realitate si este ancorata in ea, „the perfect person” este plasmuirea despre care tocesc tastele din articolul trecut.

Nu o sa tin prelegeri despre „iubirea defectelor” pentru ca sunt de parere ca nu exista. Mariana Fulger are un citat interesant: „Nu ştiu ce să iubesc mai mult la tine şi pentru că nu ştiu să te iubesc pe puncte, te iubesc în întregime”. Ei bine despre asta este vorba, despre iubit in intregime, nu ajungi sa iubesti defectele partenerului, calitatile lui sau coafura ciudata ci ajungi sa iti iubesti partenerul pentru tot ceea ce este el… un tot unitar.

Defectele nu se anuleaza, nu se corecteaza pe retina… ele se analizeaza, se inteleg si se accepta ca ceea ce sunt… o parte din intruchiparea naturii. A ignora defectele partenerului inseamna lipsa de interes, nu iubire.

Nu exista partenerul perfect, exista persoana pe care sa o placi destul de mult incat sa te intereseze defectele ei si sa fi dispus sa le accepti sau sa le corectezi. Cand spun „corectezi” ma refer la insasi a corecta un defect, a-ti ajuta partenerul sa invinga un defect ce poate fi invins. Asta cu siguranta nu echivaleaza cu a corecta defecte in imaginatia noastra.

Cand doresti sa fi fericit (atat cat se poate actualmente) trebuie sa iti doresti naturalul, realul. Sa iubesti perfectul mintindu-te nu e solutia, trebuie sa iubim un partener real, trebuie sa iubim realitatea din el.

„How many legs does a dog have if you call the tail a leg? Four. Calling a tail a leg doesn’t make it a leg.” (Abraham Lincoln)

heart_081

Legătură permanentă 4 comentarii