De ce nu suntem comentati?

Iulie 25, 2009 at 15:51 (Practic) (, , , , , , )

Discutam ieri pe Twitter cu oameni care se plang de lipsa comentariilor. Eu nu ma plang pentru ca sunt comentata in momentul in care ma astept la asta sau merit asta ori, neglijand blogul cum fac eu in ultima perioada, n-am asteptari. Totusi,  de ce nu avem comentarii?

Spun mereu ca pentru a fi un bun blogger trebuie sa gandesti la fel ca cititorul tau. Astfel, ne gandim la beneficii si la ce m-ar putea face, pe mine, ca cititor, sa comentez pe un blog:

  • Textul care ma atinge – daca adopti o tema cu impact social de anvergura, ea provoaca reactii in randul cititorului care e tentat sa comenteze. Totusi, pentru asta trebuie sa fi printre primii care o discuta sau printre cei mai buni.
  • Grupuri de interes – blogurile cu un stil bine conturat si cu o tema de la care se abat rar, atrag un anumit numar de persoane direct interesate de subiect, majoritatea devin cititori fideli si comentatori la fel de fideli.
  • Textul lizibil – nu voi comenta un articol daca aranjarea in pagina nu imi permite sa-l parcurg usor, pentru ca de cele mai multe ori, nici nu il citesc pana la sfarsit pentru a-mi forma o parere.
  • Implicarea cititorului – o simpla intrebare de forma „tu cum ai fi facut?” sau  o incheiere de genul „pentru completari, astept idei”, imi da un motiv in plus sa comentez si mai mult, o idee.
  • Comment2Comment – obisnuiesc sa-mi dau interesul in privinta blogului unui comentator. Daca primesc un comentariu in care vad ca cititorul a fost interesat de scriitura mea, intorc favorul si citesc cu aceeasi atentie posturile lui, exprimandu-mi la randul meu parerea despre ele.
  • Comment form-ul – daca el se afla mai departe de 2 clickuri de mine, rar ma chinui sa ajung la el. Blogurile de pe blogspot le comentez doar atunci cand simt very-deeply nevoia asta.
  • Moderarea comentariilor – evit sa comentez pe blogurile care au asa ceva, ma impiedica sa „discut” in timp real cu ceilalti comentatori si sunt de multe ori respinse daca parerea ta e diferita de cea a adminului.
  • Frecventa posturilor – evit sa comentez pe blogurile parasite temporar sau pe cele in care posturile sunt lunare. Am impresia ca imi spun parerea peretilor, ceea ce am si in camera, de ce as pune si pe blog?
  • Linking – in cazul in care sunt blogger si blogul pe care il citesc are un top al comentatorilor, devin mai interesata in a-mi exprima parerea pentru ca am un beneficiu in plus – imi pot promova blogul.
  • Friend type – am bloggeri care imi plac fie pentru ca ii citesc, fie pentru ca discut cu ei pe alte retele sociale si mi-au lasat o impresie placuta, comentez pe blogul lor pentru ca imi place sa interactionez cu ei si pentru ca ma intereseaza parerea lor.
  • Friend type 2 – comentez mai des pe blogurile celor care imi raspund la comentarii si ma provoaca sa comentez in continuare.
  • Facilitati – field-ul de abonare la comentarii prin comment form reprezinta deasemenea o facilitate de care beneficiaza comentatorii fideli si ajuta la fidelizarea lor ( punct propus deAndrei Dutu)

Nu am destul de multa experienta in blogging pentru a da lectii despre asta, tocmai de asta ma limitez la a spune de ce comentez eu, ca cititor, pe un blog. Punctul de vedere al unui blogger il lasam pe alta data sau… pe altcineva :D.

Legătură permanentă 20 comentarii

Portretul ei…

Iulie 22, 2009 at 09:01 (Contemplari, Piese din esenta) (, , , , , , , , )

Astazi m-am trezit greoi, e ora 10 si deja toate lucrurile prevestesc o zi normala, prea normala, monotona…

In drumul spre munca, obisnuiesc sa analizez persoane, portrete, sa plasmuiesc idei si destine apoi sa abstractizez totul realizand ca nu se asorteaza cu pantofii personajului sau pur si simplu mimica fetei ii tradeaza inocenta pe care o schitasem eu, undeva in culisele privirii. Astfel, trece timpul si imi pun creierasul in miscare evitand sa atipesc pana la destinatie.

Astazi lucrurile au stat altfel… m-am trezit ca in spatele privirii mele se conturau imagini cu o domnisoara inalta, subtirica aproape de firav, care desi grabita, masca cu pasi micuti faptul ca fusta prea stramta nu ii era deloc confortabila. Atragea atentia parfumul ei, racoritor dar usor dulceag, atingea persoanele din jur cu o precizie mai mare decat imaginea sau sunetul.

Urmele dermatografului sters pe fata de perna cu o noapte in urma ii umbreau privirea albastra, plictisita, ce parea sa priveasca dincolo de ambalaje, de-a dreptul in nimic.

Privind-o superficial, parea o fire timida, carliontii lungi, aurii care i se leganau pe spate prinsi firav intr-o clama crem, intareau o imagine inocenta, desprinsa dintr-o fila galbena al unui jurnal de demult. Totusi, odata lasandu-te purtat profund de privirea ei, gaseai o incredere aparte, taria unei femei ce in spatele feminitatii desavarsite, ascundea toate armele necesare unei victori in fata vietii din secolul 21.

Cu gesturi delicate, emana un aer singuratic, distant dar deloc visator, departe de pragmatism parea sa fie doar sigura pe pasul urmator. Orice abatere, amagire sau exagerare parea sa-i starneasca dispretul. Parea sa aibe o inteligenta emotionala naturala sau doar o expresivitate aparte, parca o stiam de o viata, parca n-o recunosteam deloc.

Ganduri non sequitur mi-au curmat ideea si… din multimea de oameni ce ma inconjura, astazi m-am analizat tocmai pe mine.

Legătură permanentă 1 comentariu

Crezi ca esti singur? Verifica scannerul!

Iulie 21, 2009 at 02:35 (Fun Factory, Iritatii) (, , , , , )

Pe sistemul „putin, dar bun”, nu am multe fobii, am putine dar cu radacini adanc infipte in creierasul meu. Una din ele este entomofobia, frica de insecte.

Stiind asta, amicii mei imi trimit felul clipuri sau poze dintre cele mai oripilante, intorcand cutitul in rana deja deschisa de orice gandac/paianjen/zburator imi iese in cale. Ultimul clip primit n-a fost tocmai oripilant doar putin amuzant si… curios. Vizionare placuta.

Legătură permanentă 1 comentariu

Raport de Duminica…

Iulie 19, 2009 at 08:54 (Contemplari) (, , , , , )

Duminica, 19 iulie 2009 – Bucurestii au amortit.

Astazi, fiind zi lucratoare pentru mine, m-am trezit la ora 7 si am pornit prin Bucuresti spre locul unde imi pierd jumatate din viata, la munca.

Obisnuita fiind cu viata agitata si aerul greu de respirat al municipiului nostru drag, astazi mi-a parut mort.

Berceni – aer prea cald, nu e nici un curent care sa miste o frunza in calea mea, rasaritul soarelui imi obosea privirea, obligata fiind sa merg spre est si sa-l privesc ezitant, lipsesc vociferarile pietarilor si nici cainii comunitari nu s-au trezit, merg mai departe…

Piata Universitatii – acelasi aer cald si greu de respirat, ma uit in jur.. acolo unde ieri vedeam zeci de oameni la fel de grabiti ca mine, acum nici semafoarele nu se grabesc sa-si schimbe culorile… lipsesc pasi, voci, claxoane, viata! Ma resemnez si pasesc rar, incercand sa ma adaptez atmosferei din centrul… gol al bucurestilor. Ajung la destinatie, ma asez la birou si inainte de o noua zi de munca, incep a creiona raportul unei zi moarte… Raport de Duminica.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Ce-i prea mult strica…

Iulie 13, 2009 at 18:32 (Iritatii) (, , , , , )

Cu perseverenta-mi caracteristica, am saturat tot mediul inconjurator cu plangerile mele cu privire la ploile din ultima perioada. Daca tot i-am saturat pe cei din mediul meu real, m-am gandit ca cei din mediul virtual se vor simtii marginalizati asa ca…

Nu mai pot cu ploaia, luna lui cuptor s-a transformat in luna lui Poseidon, frate cu Octombrie. Am impresia ca e un complot impotriva mea si a conflictului meu general cu umbrela. Oficial, am declarat razboi dansatorilor ploii si nici ruga sincera si profunda a taranilor speriati de seceta nu ma incalzeste.

Imi place ploaia, imi place si cearta si cianura… da` cu masura! Pe langa asta, cate luni fierbinti are anul Romaniei? 3! Cu ce drept imi fura ei una din cele si asa putine?

N-am mai vazut un rasarit de soare curat de cand m-am uitat la fotografiile de anul trecut. Lumina difuza ce prevesteste ploaia e tot ce se poate vedea, ma scoate din minti!

De ce trebuie sa ma deranjeze pe mine vaporii cand se condenseaza? Eu ii deranjez pe ei!?

____________________

Daca starea-mi afectata de nori grosi si picaturi ce se lovesc violent de nervii mei intinsi imi va permite sa emit vreo idee pertinenta, ma veti citii curand…

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Mici cuvinte pentru tacere…

Iulie 10, 2009 at 02:38 (Piese din esenta) (, , , , )

Urasc momentele in care sunt optimista, am mereu impresia ca pierd lucidul, mi-e frica sa pierd lucidul, mi-e frica de ceata calda si in acelasi timp nu vreau sa te termini, optimism criminal.

Ma sperie momentele in care las gandurile, problemele, pe mine insumi, sa se dizolve in fum…

Parca as parasi bordul avionului si l-as lasa pe pilot automat in timp ce mie nu-mi pasa nici macar ca acel avion e viata mea.

Stii ce ma sperie cel mai tare? Ca e numai vina ta! Tu esti punctul de provenienta al optimismului asta inutil, tu esti motivul pentru care nu il pot trimite de unde a venit si pe tine… pe tine… pe tine nu te pot trimite decat inapoi in capul meu, unde umbli toata ziua, unde te joci cu atentia mea, cu viata mea si cu tot ce sunt eu…

Legătură permanentă 6 comentarii