Duo de dupa amiaza…

noiembrie 14, 2009 at 00:29 (Arta, Piese din esenta) (, , , , , , , , , , , , , , , , )

Hit „Play”.

Dupa amiaza tarzie, atmosfera difuza inecata in raze haotice, slabe, ce abia patrund jaluzelele portocalii. Port doar camasa ta, cu primii nasturi descheiati, imi aluneca pe un umar. Ma perind prin camera cu piciorusele goale pe parchetul gol, imi unduiesc trupul intr-o dezmierdare molateca, lenea de dupa amiaza tarzie imi asterne pe chip infatisarea unei copile rasfatate ce nu si-a facut somnul de pranz…

Ma urmaresti cu privirea din coltul camerei, intins in pat, esti cuprins de aceeasi lenevie aproape indolenta, porti un zambet mic dar persistent in timp ce privesti dansul camasii pe trupul meu si toate au un subinteles… ma admiri tacut de parca m-ai astepta cuminte acolo…

Nu te las sa astepti prea mult, ma indrept spre tine, ma las usor pe pat ca apoi sa ma scurg in bratele tale… imi arunc mainile in jurul tau de parca nici n-ar fi ale mele… te privesc cu ochii intre-deschisi care-ti spun „iubeste-ne” si raman asa pret de cateva clipe…

Ma saruti usor pe gat, imi indulcesti lobul urechii cu buzele tale calde, imi dezmierzi buzele pe rand indecis la care sa te opresti… imi cauti limba cu a ta, usor, pare a fi cel mai dulce gust care te-a incercat vreodata…

Ramanem asa, prinsi intr-o clipa vida, cu buzele intre-patrunse intr-un joc al limbutelor dulci, ascunsi in spatele jaluzelelor portocalii ce nu mai coloreaza de mult camera pentru ca s-a intunecat…

Deschidem putin ochii si realizam cum, cuprinsi de romanta clipei, timpul ne-a patruns pe nesimtite… privim printre jaluzele intrebandu-ne „unde au plecat razele?”, dar acolo ne asteapta altceva… ce ne intregeste povestea, ce ne desavarseste clipa, imi contureaza vag umarul gol si iti deseneaza in ochii acea mica sclipire pe care o ai atunci cand ma privesti… Bella Luna.

Reclame

Legătură permanentă Un comentariu

O seara calda de iulie…

mai 10, 2009 at 04:07 (Piese din esenta) (, , , , , , , , , )

Era o seara caldă de iulie, o linişte sublimă, ce-mi întregea momentul singuratic, se aşezase peste aleile din parcul tineretului, pas dupa pas mintea mi se adâncea în poteci întunecate, de ale căror sfârşit nici eu nu eram sigură.

Mlădioase acorduri de chitara trădau păcătos, dar dulce, decorul calm cu care mă obişnuisem până atunci. Pas dupa pas, coardele se auzeau tot mai limpede. M-am lăsat ghidată de sunet ca si cum ar fi fost cele mai curate acorduri auzite până atunci.

La un moment dat, mergând pe directia din care auzeam melodia, pe o bancă întunecată, zăresc un tânăr cu o chitara atingându-i suav coardele.

În timp ce treceam pe langa bancă, se ridică si prezentându-se, mă roagă să-l ascult:

„Aş vrea să pot inchiria
O cotă din privirea ta
Sau, dacă crezi că s-ar putea,
Chiar ochii…”

Nu l-am mai văzut de atunci. Îmi amintesc un tip înalt, frumuşel, îmbrăcat în alb, cu bască din pânză albă, cu cosoroc, stil franţuzesc. Era curtenitor, deşi cu ambalaj uşor timid, emana ceva pervers cu originalitatea pe care numai un artist o poate reda… fermecător.

Era o seara caldă de iulie, nu l-am mai văzut de atunci.

Legătură permanentă 2 comentarii