Mi-e dor de vara…

aprilie 12, 2009 at 23:42 (Contemplari) (, , , , , , )

Zilele insorite din ultima perioada mi-au injectat serul nostalgiei. Mi-e dor de vara si am cazut asa, intr-o reverie inchinata caniculei, imaginatia a zburat si…

Mi-e dor de vara, mi-e dor sa stau in fata ferestrei privind luna cu irizarile ei portocalii profetizand canicula de maine.

Mi-e dor de teiul din fata ferestrei, ah teiul, vrajitor formidabil al carui aroma imi trezeste simtaminte de mult acoperite de timp. Isi inalta florile sub geamul meu an de an si tot an de an imi tulbura noptile.

Si noptile, ah noptile, inflacarate, mereu vii, au acel je ne sais qua care te face sa nu pui geana pe geana, sa nu vrei sa te intorci intre pereti, sa ramai acolo in mangaierea vantului ce patrunde elegant prin textura rara a textilei.

Caldura asfaltului si a cladirilor frematand in jurul tau… Ratacesti pe strazi visand, aidoma noptilor albe din St. Petersburg, sperand sa nu se termine vreodata, sa nu inceteze cantecul greierului ce intregeste momentul trait din plin ca un antidot pentru suflete racite, ratacite…

Dar ca orice reverie, se ascunde usor, usor in spatele zambetului meu ca sa dispara in cele din urma… si raman asa, spanzurata intr-o clipa muta, privind spre banca goala si rece din parcul meu, dorindu-mi sa fortez timpul, vremea… vara!

park_bench_by_hiritai1

Reclame

Legătură permanentă 5 comentarii

Imperfect dar ideal…

martie 9, 2009 at 14:07 (Contemplari, Piese din esenta) (, , , , , , , , , , , , , , )

Inchid ochii si parasind cotidianul, evadez intr-o lume individuala, in irealitatea mea. Intr-un cadru lipsit de finitate unde optimismul este realist si personificarea ambiantului nu este pur fictiva.

Sa ma plimb pe un deal inverzit si sa las ploaia de vara sa-mi spele cu stropii ei mari toate gandurile ingrijorate si toate intrebarile fara raspuns. Sa nu-mi pese ce va fii, sa nu vad ce a fost.

Sa ma opresc, apoi, odata cu ploaia si sa privesc la orizont zarind un curcubeu ce nu profetizeaza speranta ci frumusetea naturala, aici nu ai nevoie de speranta.

Sa raman profund uimita privind cu ochii care vad dincolo de materie, armonia intregului si sa radiez de incantare realizand ca fac parte din el.

Sa ma arunc apoi in iarba deasa, uda si rece, de un verde aprins ce se asorteaza cu senzatia racoritoare oferita de ploaie… si atingand pamantul inca incins sa raman nemiscata bucurandu-ma de cel mai revigorant decor pasnic.

In cele din urma, impacata cu sinele sa ma las cucerita de literele unei carti ce-mi ridica sufletul deasupra curcubeului care ma vegheaza langa soare, si sa ma indragostesc de ea, pagina cu pagina, intr-un decor perfect, decupat de la marginea irealitatii ce confera calmul si caldura primitoare a unei biblioteci care geme de cunoastere.

Sa iubesc razele soarelui cu siguranta ca nici un nor nu-l poate acoperii, sa dainuiesc lenesa printre copaci ce nu se vestejesc si nu obosesc, flori ce nu se ofilesc, intr-o lume a nemuririi unde lenevia dezmierdatoare este starea sublima, doar din ea, cu ea, poti atinge apogeul fanteziei.

blog-rainbow_by_kerrigorrose-copy

Apoi ma trezesc si realizez blasfemia…. de ce as vrea o lume perfecta? Perfectionismul meu devine brusc un defect in lumea asta minunat de imperfecta. Imperfectiunea e tot ce avem si tot ce ne trebuie, mereu deosebita si niciodata indeajuns de evoluata…

Avem nevoie de ignoranti, de griji, de cauzele care ne infierbanta sangele, de amagiri care in timp ne dau taria pietrelor de rau, de asaltul durerilor coplesitoare ce ne aduc aminte ca suntem, pana la urma… oameni.

After The Rain

Legătură permanentă 8 comentarii