Cei de ieri…

februarie 9, 2010 at 01:15 (Contemplari, Piese din esenta) (, , , , , , , , , , , )

Rainbow loveMa iubesti mai mult atunci cand ma indepartez sau iti evit privirea, si mai tare atunci cand esti pierdut pentru ca-ti par alta.

Ma duc acolo unde ploua soarele,  sa alerg pe un curcubeu, sa beau cocktail de culori in cinstea ta…sa nu fiu niciodata cea de ieri.

Sa-mi spui ca iti impodobesc ziua, ca ma adori atunci cand indepartez, nepasatoare, norii pentru a-ti lumina noaptea dar mai ales atunci cand, vulgar, ne las pe intuneric.

Iti plac servetelele? Par calde, moi si colorate… sa ne imbracam in servetele si sa iesim in ploaie alergand pe un curcubeu, sa ma saruti frenetic in ploaia de vopsele, sa ne iubim peste culori, la fiecare altfel. Pe rosu sa-mi spui ca ma iubesti neincetat, ca-mi esti dependent, pe verde sa radem mult, sa ne jucam, sa nu mai fii asa atent iar pe albastru sa-l sarim, indiferent…  sa nu fim niciodata cei de ieri

Reclame

Legătură permanentă Un comentariu

Ce-i prea mult strica…

iulie 13, 2009 at 18:32 (Iritatii) (, , , , , )

Cu perseverenta-mi caracteristica, am saturat tot mediul inconjurator cu plangerile mele cu privire la ploile din ultima perioada. Daca tot i-am saturat pe cei din mediul meu real, m-am gandit ca cei din mediul virtual se vor simtii marginalizati asa ca…

Nu mai pot cu ploaia, luna lui cuptor s-a transformat in luna lui Poseidon, frate cu Octombrie. Am impresia ca e un complot impotriva mea si a conflictului meu general cu umbrela. Oficial, am declarat razboi dansatorilor ploii si nici ruga sincera si profunda a taranilor speriati de seceta nu ma incalzeste.

Imi place ploaia, imi place si cearta si cianura… da` cu masura! Pe langa asta, cate luni fierbinti are anul Romaniei? 3! Cu ce drept imi fura ei una din cele si asa putine?

N-am mai vazut un rasarit de soare curat de cand m-am uitat la fotografiile de anul trecut. Lumina difuza ce prevesteste ploaia e tot ce se poate vedea, ma scoate din minti!

De ce trebuie sa ma deranjeze pe mine vaporii cand se condenseaza? Eu ii deranjez pe ei!?

____________________

Daca starea-mi afectata de nori grosi si picaturi ce se lovesc violent de nervii mei intinsi imi va permite sa emit vreo idee pertinenta, ma veti citii curand…

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Imperfect dar ideal…

martie 9, 2009 at 14:07 (Contemplari, Piese din esenta) (, , , , , , , , , , , , , , )

Inchid ochii si parasind cotidianul, evadez intr-o lume individuala, in irealitatea mea. Intr-un cadru lipsit de finitate unde optimismul este realist si personificarea ambiantului nu este pur fictiva.

Sa ma plimb pe un deal inverzit si sa las ploaia de vara sa-mi spele cu stropii ei mari toate gandurile ingrijorate si toate intrebarile fara raspuns. Sa nu-mi pese ce va fii, sa nu vad ce a fost.

Sa ma opresc, apoi, odata cu ploaia si sa privesc la orizont zarind un curcubeu ce nu profetizeaza speranta ci frumusetea naturala, aici nu ai nevoie de speranta.

Sa raman profund uimita privind cu ochii care vad dincolo de materie, armonia intregului si sa radiez de incantare realizand ca fac parte din el.

Sa ma arunc apoi in iarba deasa, uda si rece, de un verde aprins ce se asorteaza cu senzatia racoritoare oferita de ploaie… si atingand pamantul inca incins sa raman nemiscata bucurandu-ma de cel mai revigorant decor pasnic.

In cele din urma, impacata cu sinele sa ma las cucerita de literele unei carti ce-mi ridica sufletul deasupra curcubeului care ma vegheaza langa soare, si sa ma indragostesc de ea, pagina cu pagina, intr-un decor perfect, decupat de la marginea irealitatii ce confera calmul si caldura primitoare a unei biblioteci care geme de cunoastere.

Sa iubesc razele soarelui cu siguranta ca nici un nor nu-l poate acoperii, sa dainuiesc lenesa printre copaci ce nu se vestejesc si nu obosesc, flori ce nu se ofilesc, intr-o lume a nemuririi unde lenevia dezmierdatoare este starea sublima, doar din ea, cu ea, poti atinge apogeul fanteziei.

blog-rainbow_by_kerrigorrose-copy

Apoi ma trezesc si realizez blasfemia…. de ce as vrea o lume perfecta? Perfectionismul meu devine brusc un defect in lumea asta minunat de imperfecta. Imperfectiunea e tot ce avem si tot ce ne trebuie, mereu deosebita si niciodata indeajuns de evoluata…

Avem nevoie de ignoranti, de griji, de cauzele care ne infierbanta sangele, de amagiri care in timp ne dau taria pietrelor de rau, de asaltul durerilor coplesitoare ce ne aduc aminte ca suntem, pana la urma… oameni.

After The Rain

Legătură permanentă 8 comentarii