Predisposed to cheat? Fuck you.

Martie 11, 2013 at 10:19 (Contemplari, Iritatii) (, , , , , , , , , )

I’ve been cheated before and that only convinced me not to do it ever in my life. It’s ugly, it develops low self esteem and it hurts people around you. Not to mention you lose any trust or respect that you built in your relationship, it simply destroys it. After this, it creates tons of other problems that you can’t be aware of and they will hit you and destroy the rest of the things in your relationship like team work, sex life or communication.

If the fact that you’ve been cheated predisposes you to cheat… you’re either retarded, either this is just an excuse for being an asshole.

Anunțuri

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Etern dar banal

Martie 11, 2013 at 10:06 (Piese din esenta) (, , , , , , , , , , , )

Suntem un noian de paradoxuri, stim sa iubim etern cu puterea si daruirea unui zeu, invatam sa ne inchinam unei singure fiinte pana o transformam in cult ca apoi, sa lasam in drumul contopirii noastre toate prejudecatile lumesti, pasiunile tampite pentru material, superficialitatea comercialului, goana dupa bani, goana dupa faima, goana dupa afirmare in fata lui sau ei. Totul pentru ce? Abia atunci cand ramanem doar cu luna ne dam seama de clipele pe care trebuia sa le transformam intr-o eternitate si am preferat sa le banalizam. Ducem o viata triviala, materiala cand tot ce vrem, paradoxal, este dragoste.

Cum faci atunci cand iubesti infinit si totusi trebuie sa stai nemiscat vazand cum ceea ce iubesti se indeparteaza? Un pic azi, un pic maine, il vezi in ceata, a intors capul, s-au stins luminile, a inchis usa, a plecat.

Legătură permanentă 2 comentarii

Iar s-a stricat ceasul…

Mai 4, 2009 at 05:10 (Piese din esenta) (, , , , , , , , , , , )

Bucata de carne fara principii, o schema simpla, un plan bine pus la punct sau doar o serie de ipocrizii sofisticate, minciuni nevinovate si…

Atitudinea ademenitoare care iti dadea impresia ca esti fiinta pe care o astepta de o vesnicie, cu miocardul pe noptiera.

Parfumul care ii vestea sosirea inca de la colt si care ii prelungea existenta langa tine si dupa ce pleca.

Mica apocalipsa individuala pe care o infiinta atunci cand iti revarsai dispretul.

Prestanta de maestru cu care te facea sa te simti mica, dar cea mai importanta piesa din muzeu, pentru ca maestrul iti pretuia compozitia si isi arata admiratia prin fraze bine plasate ce te strapungeau pana in viscere.

Tot ce te face sa versi acum, ti-a desavarsit feminitatea si ti-a pus un ghem in stomac candva…

Acum, cand basmul s-a incheiat si in spatele cortinei esti doar tu si un tot incarcat de absenta lui, realizezi atractia exercitata de talentul actoricesc al porcinelor.

„…dar amagea cu atata plenitudine”

Iar ti-a luat-o ceasul inainte si te-ai trezit tarziu.

______________________________

Iti amintesti cand ti-am spus „si cainele meu e mai mandru decat tine”? Ei bine, intaresc si argumentez din nou afirmatia.

Esti mai javra decat cainele meu!

Legătură permanentă 2 comentarii

Revenire in reverie…

Aprilie 7, 2009 at 23:53 (Contemplari) (, , )

Nu, nu am renuntat. Nu, nu o sa renunt. Nu, nu am terminat. Nu, nu termin in curand. Da, a fost o decizie inspirata, o luna departe tine… jurnal mizer. O luna in care te-am aruncat in lada cu lucruri de care nu-mi pasa, chiar daca poate nu-ti meritai soarta.

Nu, nu te-am scos din lada sa-ti spun „te iubesc” printre remuscari si nici dorul nu ti l-am carat, te-am scos pentru a-ti arunca cateva clipe din timpul meu, clipe de care iti agati existenta si asa precara.

Nu, draga jurnal, nu vreau sa te ingrop, dar nu meriti mai mult decat ai deja. Am recapitulat cateva lucruri in ultima perioada, unul din ele este „Sa nu dai niciodata unui lucru mai multa importanta decat are”.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Instigare la dragoste II…

Februarie 25, 2009 at 08:14 (Iritatii, Piese din esenta) (, , , , , , , , , , , , , , , , , )

Analizam in articolul anterior oamenii convinsi de eternitatea ascendenta si trandafirie a dragostei. Ei iubesc viata pana vad lacrima, cum sa le arati acestor oameni lacrima inainte sa se indragosteasca iremediabil de viata vazand doar partea plina a paharului?

Cum sa le explici ca pentru tine dragostea oarba inseamna tortura nemarginita, dor de necuprins, iluzii desarte, rani pe care nici timpul insasi nu le poate pansa usor, suferinta atroce spre care te indrepti la sigur fara a protesta… iti ingropi esenta vietii, a dragostei insasi, in mormantul necrutator ar daruirii totale cu epitaful „Smulge-te din viata mea… am inceput sa vad”?

Dragostea e cel mai scump si mai nociv stupefiant. Iti cere toate gandurile, toata inima, tot timpul… ratiunea insasi o vrea imprumut. Iti cere tot si strica tot ce ii dai, iti distruge ratiunea, iti omoara gandurile, iti spinteca sufletul si iti sparge inima in mii de bucatele pe fiecare bucatica fiind scrisa o litera din numele „proprietarului” aparent-temporar caruia i-ai daruit-o complet si orbeste.

Totusi nu e destul, daca te-a magnetizat si ti-a distrus tot, stupefiantul mai are o proprietate nociva: e halucinogen. Te ajuta sa nu vezi ca mirosi florile de la radacina si iti aduni piese din materie cu farasul. Daca ai noroc si iti trece prin cap sa refaci puzzelul cu piesele din faras si realizezi ca lipsesc bucati si tu cand ai dat bucati, ai si cerut si acum nu se mai potrivesc si lipsesc tocmai cele pe care le-ai cerut… sa nu crezi ca esti mai fericit daca faci doar o constatare. Halucinogenul se va ocupa sa simuleze bucatile lipsa pentru tine.

Contractul cu iubirea fericito-reciproca se mai prelungeste putin, se mai adauga bineinteles si clauze, dar cui ii pasa? oricum nu le-ai citit nici prima oara. Iti administrezi, deci, drogul si poti supravietui in letargie inca o perioada bucurandu-te de plasmuirea perfectului.care iti incetoseaza privirea si continui sa inoti fericit prin apa tulbure a minciunii pe care ti-o administrezi de buna voie.

La un moment dat, contractul se incheie brusc din diferite motive(nu ca ar necesita mereu motive, slabiciunea ta e de ajuns). Contractul crud, nemilostiv, nepasator fata de cecitatea ce te-a cuprins tocmai din vina lui, redevine nisip. In acel moment te intorci la paragraful doi al acestui articol. De la eternitatea, frumusetea si puritatea dragostei, realizezi finitatea, durerea si mizeria ei. Clarviziune, poteca inchisa, foaie deja scrisa, inima-bucati.

Transpus/a in amarul urmatoarei clipe, realizezi ca ai intarziat la intalnirea cu tine. E prea tarziu sa-ti ceri iertare de la tine. E prea tarziu sa ii spui sinelui „te rog iarta-ma ca m-am ranit”. E prea tarziu sa ii spui cadavrului tau „te rog iarta-ma ca te-am umilit”. E prea tarziu sa te condamni pentru amnezia voluntara.

Cumplitul suprem este constituit defapt de sinucidere, de faptul ca tu insati ti-ai indus difuzul ofensiv atribuindu-ti falsa invulnerabilitate. Fugi, deci, de cumplitul suprem. Arunci vina pe el, pe ea, pe destin, pe realitate. Ce vina are realitatea in faptul ca ai decis sa fugi de ea?

Totul pare a fi in zadar acum, totul pare tardiv… dar nu e niciodata prea tarziu sa inveti. Nu e niciodata prea tarziu pentru viitor. Sa stii cum sa iti administrezi drogul cu un picior in sectia de dezintoxicare. Cand te izbesc amintirile sa te uiti in tine sa gasesti esecul, sa il diseci si sa ii gasesti leacul. Va exista, probabil, o a treia parte in care voi dezvolta asta.

Dragostea nu e oarba, dragostea e chimie iar cand gresim formula ne prefacem orbi. (Marylina)

Legătură permanentă 4 comentarii

Prostie cu inclinatii religioase…

Februarie 20, 2009 at 23:22 (Contemplari, Iritatii) (, , , , , , , , , , , , , , , , , , )

Sunt anti mass messages. Sunt anti-prostie. Sunt satula de ignoranti cu „inima buna”, de idioti cu „frica de divinitate” si de massurile lor.
Acum aproximativ un an, un crestin plin de respect pentru utilizatorii de ym, a contemplat in fata monitorului, de foame cred, si a scos urmatorul mass message:

„Dormim in biserica,dar atunci cand e gata ceremonia,dintr-o data ne trezim?De ce e asa de greu sa vorbesti despre Dumnezeu,dar e asa de usor sa vorbesti despre sex?De ce suntem atat de plictisiti cand ne uitam printr-o revista crestina,dar e asa de simplu sa citesti Playboy?De ce este asa de usor sa dai ignore la un mesaj despre Dumnezeu,dar retrimitem celelalte urate?De ce bisericile sunt intr-un numar tot mai mic,iar barurile si cluburile tot mai numeroase?Gandeste-te,vei retrimite acest mesaj?Sau il vei ignora,pentru k te gandesti k vei fi facut de ras?Dar aminteste-ti,Dumnezeu intotdeauna te priveste.Retrimite daca iti pasa… daca nu…dormi in continuare…cel mai adevarat mass”

S-a imprastiat repede, puterea idiotilor numerosi nu trebuie niciodata subestimata. Astazi cercul mass-ului m-a inclus din nou, cerc pe care l-am intrerupt de nenumarate ori pana acum. Am repetat etapele din cartea imaginara cu legi nescrise „Anti-mass” :

  • 1. Citit : „Dormim in biserica…” realizat ca am mai citit ce cel putin 100 de ori inceputul asta.
  • 2. Click pe fereastra, luat la cunostinta id-ul complice mass-ului si autorului.
  • 3. Lovit usor tasta „Escape”.

Parcurgerea etapelor dureaza aproximativ cincisprezece secunde, in secunda saisprezece ma ia cumva de jos cu ganduri negre si sinapsele-mi sunt cuprinse de iritatie. Realizez ca unii sunt atat de idioti incat pot considera un crestin infometat ca fiind formator de opinie. Ma duc la arhiva, copiez mesajul aici si incerc sa ridic echivocul din neuronii idiotilor care imi asediaza messul cu fortele armate ale prostiei crancene. Sa purcedem:

„Dormim in biserica, dar atunci cand e gata ceremonia , dintr-o data ne trezim?”

Care e intrebarea? Imi pun imaginatia la treaba si plasmuiesc un „De ce” pe acolo. Pai sa dormi tu in biserica bai asta, n-ai vazut cum urla ala? Cum poate sa doarma cineva in conditiile alea? Daca totusi e vreunu mai rezistent, poate doarme pentru ca nenea ala cu barba e incomprehensibil, de cate ori nu ati fost la biserica si n-ati inteles o iota din ce behaiau aia acolo ?

Pe de alta parte, daca mergi in biserica, exceptand nunta, botezul si noaptea de inviere, cu cat e mai mare incaperea, cu atat mai multe sunt cucoanele pricajite trecute de primele 50 de tinereti si asteptand de la divinitate alte 50. Ele sunt oricum pe jumatate in inertie, natura isi face treaba doar, iar cand nu o barfesc pe Marioara, Tanta sau pe vecina de la 3 in fata altarului inchinandu-se din cand in cand, ele mai pica in inertie si cu cealalta jumatate.

Batranicile care apuca scaunele de pe margine(la ortodoxi) sunt cele privilegiate, ele pot dormii ca niste bebelusi pana la sfarsitul slujbei. Va intrebati cumva de ce isi fac cruce? A devenit reflex conditionat.

De ce se trezesc la sfarsitul slujbei nu stiu, pentru ca nu am apucat sfarsitul ei, dar banuiesc ca golindu-se incaperea, se face curent si le ia reumatismul.

„De ce e asa de greu sa vorbesti despre Dumnezeu, dar e asa de usor sa vorbesti despre sex?”

Am observat eu ca ignorantii vorbesc in general despre tot ce ii depaseste atunci cand nu au nimic de zis, si cum au rar ceva de zis… Ce e controversat, cunoscut de toata lumea si nestiut de nimeni? Dumnezeu. Nimeni nu stie cine e, cum e, unde e, daca e… deci nimeni nu il poate considera incult, e parerea lui langa alte 6 miliarde de pareri… mai conteaza una in plus? Ne lipseste doar adevarul.

Cam astea sunt momentele in care apar discutii despre Dumnezeu („discutii” nu e sinonim cu „polemici”) : e meseria in joc, e santaj, e lipsa de activitate, nevoia de a parea cult sau „om cu scaun la cap”, e manea, e imormantare, e bunica in vizita. Pentru restul exista sexul sau o infinitate de alte subiecte.

„De ce suntem atat de plictisiti cand ne uitam printr-o revista crestina,dar e asa de simplu sa citesti Playboy?”

De ce ar citii cineva presupuneri, superstitii, reguli de nicaieri, traditii lipsite de sens si de urmari, povesti nemuritoare si unknown antic? Ca literatura, ca pe o legenda pe care o citesti inspre a-ti dezvolta imaginatia, o legenda prost scrisa in schimb, rasfoiti o revista „crestina” si veti intelege instant despre ce vorbesc… si chiar daca nu ar fii prost scrisa, de ce as lua drept literatura o revista sf cand in biblioteca domnesc regi ai literelor ca Dostoievski, Coelho, Puskin, Umberto Eco s.a.m.d ?

De ce unii dintre noi prefera Playboy in detrimentul revistelor religioase? E triumful concretului versus ambiguu. Informatie versus vorbe in vant. Placere versus plictis. Si nu, asta nu se aplica doar in cazul revistei Playboy(de a carei existenta nici nu mai sunt sigura), se aplica in cazul oricarei reviste cu caracter informational(da, Playboy are si caracter informational pe alocuri) si nu, asta nu inseamna ca nu suntem interesati de punctul nostru de provenineta, doar ca unii sunt ocupati sa il caute acolo unde el chiar ar putea fii.

„De ce este asa de usor sa dai ignore la un mesaj despre Dumnezeu,dar retrimitem celelalte urate?”

Nu retrimit nici un mesaj, indiferent de subiect, eventual daca e ceva amuzant il trimit la 2-3 amici care ar putea fi interesati/amuzati de respectivul mesaj umoristic. Daca pentru tine „urat” are sens de „interesant”, „amuzant”, „informational”… nu stiu de ce mai scriu.

As seta un fel de firewall care sa dea ignore tuturor mesajelor care duhnesc a ignoranta si prost gust, dar nu poti sa dai ignore la mesaje si computerele nu stiu sa miroasa prostia, oricat de evidenta ar fi ea, asa ca doar expeditorul poate primii ignore si asta ar insemna sa raman cu lista cheala, aproape singura, lipsita de relatii interumane internautice si trista, pentru ca ma uimeste atat de tare prostia unora incat alunec intr-o criza de ras adeseori.

„De ce bisericile sunt intr-un numar tot mai mic,iar barurile si cluburile tot mai numeroase?”

Glumesti, nu? In Bucuresti bisericile concureaza cu bancile si farmciile, cluburile sunt de departe in inferioritate numerica. Vino tu in Berceni, in Rahova si in alte cartiere Bucurestene, excluzand centrul si zona Grozavesti-Regie si cauta tu un club mai rasarit, o sa te impiedici de farmacii, banci si biserici dar club iti spun eu ca nu o sa gasesti.

Banul dicteaza, farmaciile, bancile, agentiile de imobiliare si bisericile rasar ca ciupercile dupa ploaie, sunt fabrici de verzisori, biserica fiind de altfel cea mai profitabila, atat pentru stat cat si pentru slujnicii Domnului care papa si ei cum pot, amaratii.

„Gandeste-te,vei retrimite acest mesaj?Sau il vei ignora,pentru k te gandesti k vei fi facut de ras?”

Gandeste-te, merita sa mai irit alte cateva sute de persoane? Ah, am uitat, merge greu cu ganditul, inteleg. Nu, nu l-am ignorat, tocmai am pierdut cateva zeci de minute pentru idiotenia ta, te simti important in ignoranta ta acum?

Dar tu, in contemplarea ta adanca, nu te-ai gandit un pic asa ca prostia ta te va face candva de ras?

„Dar aminteste-ti,Dumnezeu intotdeauna te priveste.Retrimite daca iti pasa…daca nu…dormi in continuare…cel mai adevarat mass”

Simt nevoia sa il citez pe Spike aici: „Zii, Cel de Sus e cu ochii pe mine? Stiu si tin sa precizez ca de la un timp fac baie cu lumina stinsa”. Ce pot sa zic, nenorocita de mine e plina de indiferenta, poti sa ma judeci? As dormi dar urasc atat de mult prostia incat ceva ma impiedica. Intr-adevar, mass-ul asta a fost cea mai adevarata dovada a ignorantei in masa pe internet.

„No matter where you go in the world, there never seems to be a shortage of idiots” (DJ Allen)

prostie-cu-inclinatii-religioase

Legătură permanentă 2 comentarii

Dezertarea visului…

Februarie 19, 2009 at 03:54 (Piese din esenta) (, , , , , , , , , , , , , , )

E o noapte alba… e o noapte rece… e noaptea in care prietena mea, Luna, e aroganta si calatoreste departe, in mine, ea imi da energia stelelor, aroma frigului proaspat de noapte si tot ea, imi poarta gandurile in leganarea iubirii, a dorului… asteptand cel mai proaspat rasarit si momentul in care genele se vor intalnii.

Acordurile chitarelor ma poarta intr-o dimensiune a sentimentelor, doru-mi de necuprins imi poarta mainile in mangaierea tastelor pe aceleasi acorduri de chitara, scrijelesc aici amprenta profundului, a sentimentului de noapte alba, a dorului de ce a plecat, de ce va venii si mai ales de ce vreau sa uit…

Impreuna am simtit melancolia asfintitului, ne-am atins la mii de ani lumina distanta, am trait secundele eternitatii, am iubit si stropii reci ai damnarii in alungare, ne-am imbatat unul din altul, ne-am ratacit in gandurile celuilalt, am copilarit unul in celalat si am crescut pana ne-am confundat cu sinele, am strabatut impreuna realitatea ca pe un vis si visul ca pe
realitate, ai fost realitatea mea… am fost visul tau, inauntru suntem inca doi… in afara impresii, am adormit imbratisati in cip-ciripul diminetii.

Iti mangai parul si raman uimita de intensitatea cu care ni se saruta irisii, privirea ta imi strafulgera crezul profetic, afisez totusi un aer calm aidoma lacului fara de sfarsit dar tacerea imi destainuie sufletul. Ancorezi un ton profund dar timbrul te tradeaza, ma intrebi unde sunt… timpul se opreste, ma surzeste linistea, tacerea mea, privirea ta, totul se amesteca… libertatea devine vid si ramanem spanzurati in nulitatea clipei.

Te-am trimis in perfect si te-am lasat acolo, intorcandu-ma in real. Ramai o tacere adanca care striga in mine. Sunt propriul meu dezertor, mintindu-mi sinele evadez din locul meu, din punctul de provenienta… sunt oricum legata de el, pot evada doar cu un camp de energie purtator de informatii false, ganduri aruncate in derizoriu. Ma imbat cu ideea ca esti trecut cand tu imi indici viitorul direct de la sursa, din inima mea, din ratiunea mea, din prea-plinul meu. Traiesti in mine, arzi in mine, te topesti cu mine iar eu mor cu tine.

Privirea ta a gravat in mine forme ce nu pot fi inlocuite de nimeni si nimic, depind de sarutul tau la fel ca de portia de venin din fiecare dimineata. Mi-ai modelat inima dupa forma sufletului tau, in conturul ei nu mai poate sta nimeni perfect acum…

M-ai condamnat pe viata, esti realitatea mea… eu raman visul tau.

Bang bang, he shot me down
Bang bang, I hit the ground
Bang bang, that awful sound
Bang bang, my baby shot me down…

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Ganduri inecate in nulitate…

Februarie 10, 2009 at 08:15 (Contemplari) (, , , , , )

E o noapte atat de monotona… pana la trivialitate, ma forteaza sa folosesc un limbaj eufemistic cand vorbesc despre ea.

Ma simt sclava cuvantului, pierduta intr-o reverie tulbure, nici cerul nu e limpede in noaptea asta, vorbind despre cer simt gustul unei alte idei care imi curma vorba… despre asta e noaptea asta alba… despre idei curmate de alte idei, despre cuvinte ce sunt calcate in picioare de alte cuvinte mai vitezomane, inainte de a fi rostite.

In noaptea asta n-am nici macar ce regreta, merg pe sute de fire in mii de idei, n-am rabdare sa astept renasterea mea aidoma pasarii Pheonix.

Acelasi parfum de iarna, aceeasi trecere in revista, pagina revazuta, imagine stiuta, melodie reascultata… monotonie retraita reflectata doar in „alta” noapte, e aceeasi defapt, transpusa in alta data.

Observ intre introspectii ca ideile mele pline de ambiguitate si lipsite de noima au totusi caldura proprie, emana caldura pe care eu o sorb intr-o fractiune de secunda ca un gol ce se vrea umplut… ele imi tin companie in noaptea asta alba si rece unde bataile miocardului si respiratia mea sunt singurele care imi tradeaza existenta.

In cele din urma realizez ca si luna, plictisita sa difuzeze lumina soarelui, simte ca noaptea asta e una din cele seci, ma uit la ea, sunt sigura ca vrea sa imi vorbeasca ca alta data… dar acum nu am timp, sunt ocupata sa ma fac neinteleasa.

Oberv cu stupefactie ca daca vorbesc, emit unde sonore, tac, deci, ca risc sa stric momentul. Incerc sa provoc un asediu la castelul gandurilor stupide si variate, port un razboi inexplicabil cu ele in noaptea asta alba… deja repet ideile ca un analfabet care monologheaza.

Se apropie momentul in care astrul meu trece la orizont facandu-i loc unui corp ceresc incandescent ce ma trimite la somn in fiecare dimineata, blasfemie.

Cu ce drept vine el sa ma trimita in inertie ? Cu ce drept profaneaza el singurul lucru pentru care inca manifest credinta ?

E limpede treaba, am fost invinsa de propria ratiune (care ratiune?), aberez in sensul cel mai strict al cuvantului. Iubesc oamenii care pleaca des din deplinatatea facultatilor mintale, fiind singurii sanatosi de altfel, totusi… radem, glumim, dar nu parasim incinta.

Sa dormiti adanc, soarele sa va vegheze, asteptati luna pentru o alta noapte alba… poate cu mai mult sens, poate intre timp imi antrenez si eu gandurile, le pun sa traga la sala.

„The more I see, the less I know, the more I`d want to let it go…”

Nebunie

Legătură permanentă 3 comentarii