carusel

februarie 22, 2013 at 21:59 (Piese din esenta) (, , , , , , )

You’re everything that I dream about, talk about, walk around and brag about, cause I don’t give a damn about what they say, what he say, or she say. I’m addicted like drugs to your loving, but hey, you got me strung like I’m young and it’s crazy.

Reclame

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Ganditor sau prefacut?

februarie 6, 2013 at 09:33 (Contemplari, Piese din esenta) (, , , , , , , , )

Cred ca esti cel mai ganditor barbat de pe planeta.

Gandesti tot si nu lasi nimic la voia simturilor. Ca un matematician, plasezi sistematic fraze si gesturi ce nu permit raspuns. Le pui acolo pentru ca, din ultima ecuatie, a rezultat ca x = imbratisare daca y = cearta. Si atunci cearta + imbratisare = somn linistit. Acum poti dormi, ai facut ce trebuia.

Asta pentru ca, daca ti-ai lasa simtirile sa vorbeasca in limba lor, ti-ai da si tu seama ca nu ne meriti.

 

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Ma inveti numai prostii

februarie 2, 2013 at 00:28 (Piese din esenta) (, , , , )

M-ai invatat sa iubesc de la distanta. Faptul ca te iubesc nu inseamna ca voi fi acolo mereu, indiferent de circumstante.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

You still don’t get it

februarie 2, 2013 at 00:25 (Piese din esenta) (, , , , , )

In trecut ma intrebam de ce nu poti renunta la lucrurile care-mi fac rau, care nu-mi plac, care ma fac sa nu te plac.

Ulterior am sesizat diferenta. Nu trebuie sa renunti la nimic ca sa te iubesc eu, dar trebuie sa renunti la tine ca sa fii cu noi.

Legătură permanentă Un comentariu

Duo de dupa amiaza…

noiembrie 14, 2009 at 00:29 (Arta, Piese din esenta) (, , , , , , , , , , , , , , , , )

Hit „Play”.

Dupa amiaza tarzie, atmosfera difuza inecata in raze haotice, slabe, ce abia patrund jaluzelele portocalii. Port doar camasa ta, cu primii nasturi descheiati, imi aluneca pe un umar. Ma perind prin camera cu piciorusele goale pe parchetul gol, imi unduiesc trupul intr-o dezmierdare molateca, lenea de dupa amiaza tarzie imi asterne pe chip infatisarea unei copile rasfatate ce nu si-a facut somnul de pranz…

Ma urmaresti cu privirea din coltul camerei, intins in pat, esti cuprins de aceeasi lenevie aproape indolenta, porti un zambet mic dar persistent in timp ce privesti dansul camasii pe trupul meu si toate au un subinteles… ma admiri tacut de parca m-ai astepta cuminte acolo…

Nu te las sa astepti prea mult, ma indrept spre tine, ma las usor pe pat ca apoi sa ma scurg in bratele tale… imi arunc mainile in jurul tau de parca nici n-ar fi ale mele… te privesc cu ochii intre-deschisi care-ti spun „iubeste-ne” si raman asa pret de cateva clipe…

Ma saruti usor pe gat, imi indulcesti lobul urechii cu buzele tale calde, imi dezmierzi buzele pe rand indecis la care sa te opresti… imi cauti limba cu a ta, usor, pare a fi cel mai dulce gust care te-a incercat vreodata…

Ramanem asa, prinsi intr-o clipa vida, cu buzele intre-patrunse intr-un joc al limbutelor dulci, ascunsi in spatele jaluzelelor portocalii ce nu mai coloreaza de mult camera pentru ca s-a intunecat…

Deschidem putin ochii si realizam cum, cuprinsi de romanta clipei, timpul ne-a patruns pe nesimtite… privim printre jaluzele intrebandu-ne „unde au plecat razele?”, dar acolo ne asteapta altceva… ce ne intregeste povestea, ce ne desavarseste clipa, imi contureaza vag umarul gol si iti deseneaza in ochii acea mica sclipire pe care o ai atunci cand ma privesti… Bella Luna.

Legătură permanentă Un comentariu

Rasuna linistea…

mai 5, 2009 at 05:23 (Piese din esenta) (, , , , , )

Iubesc tacerea si singuratatea, de obicei in acelasi timp. Despre singuratate o sa va scriu cu alta ocazie, aprindem reflectorul deasupra tacerii.

Sunt momente cand singurul lucru valabil din viata mea este linistea, cand realizez dupa indelungi polemici cu mine insumi, ca trebuie sa tac, sa-mi adorm cuvintele intr-un suspin si in umbra lui, a suspinului, sa imi disec gandurile, simturile, rand pe rand.

Linistea e cel mai limpede decor al constiintei mele, abia atunci cand tac incep adevarata discutie. Cand imi pot auzi glasul inimii, freamatul pantecului cuprins de emotii pe care limba mea nu le poate reda, dar linistea mintii reuseste mereu…

Tacerea este taramul lecuitor al stresului si al gandurilor dezordonate, fie ele si multiplicarea continua a unei singure existente in mintea mea.

In tacere voi simti sunetul picturii, cand ma vei zugravii in culori sparte de dorinta.
In tacere iti voi raspunde, cand buzele tale ma vor intreba daca ma tenteaza gustul lor.
In tacere voi simti cand te cauti si te voi gasi, pentru a-ti face cunostinta cu tine.

Deci taci, lasa-ti vocea ta uitata, lasa-ti mainile sa spuna povestea fiorului si lasa-ma sa-ti citesc in ochii maximele sentimentului.

Din linistea noptilor albe de mai, cu drag.

Legătură permanentă 2 comentarii

Iar s-a stricat ceasul…

mai 4, 2009 at 05:10 (Piese din esenta) (, , , , , , , , , , , )

Bucata de carne fara principii, o schema simpla, un plan bine pus la punct sau doar o serie de ipocrizii sofisticate, minciuni nevinovate si…

Atitudinea ademenitoare care iti dadea impresia ca esti fiinta pe care o astepta de o vesnicie, cu miocardul pe noptiera.

Parfumul care ii vestea sosirea inca de la colt si care ii prelungea existenta langa tine si dupa ce pleca.

Mica apocalipsa individuala pe care o infiinta atunci cand iti revarsai dispretul.

Prestanta de maestru cu care te facea sa te simti mica, dar cea mai importanta piesa din muzeu, pentru ca maestrul iti pretuia compozitia si isi arata admiratia prin fraze bine plasate ce te strapungeau pana in viscere.

Tot ce te face sa versi acum, ti-a desavarsit feminitatea si ti-a pus un ghem in stomac candva…

Acum, cand basmul s-a incheiat si in spatele cortinei esti doar tu si un tot incarcat de absenta lui, realizezi atractia exercitata de talentul actoricesc al porcinelor.

„…dar amagea cu atata plenitudine”

Iar ti-a luat-o ceasul inainte si te-ai trezit tarziu.

______________________________

Iti amintesti cand ti-am spus „si cainele meu e mai mandru decat tine”? Ei bine, intaresc si argumentez din nou afirmatia.

Esti mai javra decat cainele meu!

Legătură permanentă 2 comentarii

Instigare la dragoste III…

martie 1, 2009 at 11:41 (Iritatii, Piese din esenta) (, , , , , , , , , , , )

Am inspectat aici iubitorii orbi, a dragostei eterne, a perfectiunii pe care o transpuneau ireal in realitate. In cele din urma am analizat dragostea oarba si efectele ei, aici. Acum intentionez sa creionez concluziile salvatoare dupa un asemenea esec. Ce ar trebuii sa invatam din experienta unei iubiri cu ochii inchisi ? Cu ce am gresit in a plasmuii perfectiunea intr-o iubire reala? De ce dragostea oarba nu se termina niciodata bine?

A aspira la perfectiune este de dorit. A tinde sa atingem apogeul pe scara evolutiei intr-un anumit domeniu este de dorit. A desena perfectiunea in imperfectiunea oamenilor, a crede ceea ce dorim in locul realitatii, a transpune in real ceea ce imaginatia si posesorul ei au plasmuit si anume perfectiunea, este de nedorit si mai mult, este calea sigura spre sinucidere in straturi de materie.

Vad in jurul meu posesori de miocard asteptand „jumatatea perfecta”, asteptand partenerul ideal. Acesti oameni, plictisti sa astepte, sa spere… cunosc la un moment dat o persoana si creeaza din ea o fantezie a perfectiunii. Anuleaza defecte, slefuieste pareri, modeleaza imagini si scoate in imaginatia lui persoana perfecta si dragostea perfecta. De cele mai multe acesti fantezisti au parte de parteneri ancorati in realitate, obiectivi si atunci efectul de omogenitate nu poate fi creat. Fara omogenitate un cuplu nu poate supravietuii, asta e clar. Unii mai prelungesc relatia plasmuind aceasta omogenitate chiar daca ea lipseste cu desavarsire. Despre efectele unei astfel de situatii am scris in articolul anterior.

Viata bate filmul. Realitatea bate visul. Naturalul bate perfectul. Pentru ca naturalul este insasi perfectul, este excelent, desavarsit… ideal. Oamenii sunt perfecti, ei sunt asa cum trebuie sa fie si asta inseamna defapt a fi perfect. Cine stie ce inseamna perfectul cand spune ca nu il putem atinge? Cine stie ce inseamna normalul cand spune ca esti anormal?

In dragoste putem avea „the right person” dar niciodata „the perfect person”, asta o stim toti pentru ca toti avem defecte in schimb toti intampinam dificultati cand trebuie sa le vedem in noi insine. „The right person” este reala, provine din realitate si este ancorata in ea, „the perfect person” este plasmuirea despre care tocesc tastele din articolul trecut.

Nu o sa tin prelegeri despre „iubirea defectelor” pentru ca sunt de parere ca nu exista. Mariana Fulger are un citat interesant: „Nu ştiu ce să iubesc mai mult la tine şi pentru că nu ştiu să te iubesc pe puncte, te iubesc în întregime”. Ei bine despre asta este vorba, despre iubit in intregime, nu ajungi sa iubesti defectele partenerului, calitatile lui sau coafura ciudata ci ajungi sa iti iubesti partenerul pentru tot ceea ce este el… un tot unitar.

Defectele nu se anuleaza, nu se corecteaza pe retina… ele se analizeaza, se inteleg si se accepta ca ceea ce sunt… o parte din intruchiparea naturii. A ignora defectele partenerului inseamna lipsa de interes, nu iubire.

Nu exista partenerul perfect, exista persoana pe care sa o placi destul de mult incat sa te intereseze defectele ei si sa fi dispus sa le accepti sau sa le corectezi. Cand spun „corectezi” ma refer la insasi a corecta un defect, a-ti ajuta partenerul sa invinga un defect ce poate fi invins. Asta cu siguranta nu echivaleaza cu a corecta defecte in imaginatia noastra.

Cand doresti sa fi fericit (atat cat se poate actualmente) trebuie sa iti doresti naturalul, realul. Sa iubesti perfectul mintindu-te nu e solutia, trebuie sa iubim un partener real, trebuie sa iubim realitatea din el.

„How many legs does a dog have if you call the tail a leg? Four. Calling a tail a leg doesn’t make it a leg.” (Abraham Lincoln)

heart_081

Legătură permanentă 4 comentarii

Instigare la dragoste II…

februarie 25, 2009 at 08:14 (Iritatii, Piese din esenta) (, , , , , , , , , , , , , , , , , )

Analizam in articolul anterior oamenii convinsi de eternitatea ascendenta si trandafirie a dragostei. Ei iubesc viata pana vad lacrima, cum sa le arati acestor oameni lacrima inainte sa se indragosteasca iremediabil de viata vazand doar partea plina a paharului?

Cum sa le explici ca pentru tine dragostea oarba inseamna tortura nemarginita, dor de necuprins, iluzii desarte, rani pe care nici timpul insasi nu le poate pansa usor, suferinta atroce spre care te indrepti la sigur fara a protesta… iti ingropi esenta vietii, a dragostei insasi, in mormantul necrutator ar daruirii totale cu epitaful „Smulge-te din viata mea… am inceput sa vad”?

Dragostea e cel mai scump si mai nociv stupefiant. Iti cere toate gandurile, toata inima, tot timpul… ratiunea insasi o vrea imprumut. Iti cere tot si strica tot ce ii dai, iti distruge ratiunea, iti omoara gandurile, iti spinteca sufletul si iti sparge inima in mii de bucatele pe fiecare bucatica fiind scrisa o litera din numele „proprietarului” aparent-temporar caruia i-ai daruit-o complet si orbeste.

Totusi nu e destul, daca te-a magnetizat si ti-a distrus tot, stupefiantul mai are o proprietate nociva: e halucinogen. Te ajuta sa nu vezi ca mirosi florile de la radacina si iti aduni piese din materie cu farasul. Daca ai noroc si iti trece prin cap sa refaci puzzelul cu piesele din faras si realizezi ca lipsesc bucati si tu cand ai dat bucati, ai si cerut si acum nu se mai potrivesc si lipsesc tocmai cele pe care le-ai cerut… sa nu crezi ca esti mai fericit daca faci doar o constatare. Halucinogenul se va ocupa sa simuleze bucatile lipsa pentru tine.

Contractul cu iubirea fericito-reciproca se mai prelungeste putin, se mai adauga bineinteles si clauze, dar cui ii pasa? oricum nu le-ai citit nici prima oara. Iti administrezi, deci, drogul si poti supravietui in letargie inca o perioada bucurandu-te de plasmuirea perfectului.care iti incetoseaza privirea si continui sa inoti fericit prin apa tulbure a minciunii pe care ti-o administrezi de buna voie.

La un moment dat, contractul se incheie brusc din diferite motive(nu ca ar necesita mereu motive, slabiciunea ta e de ajuns). Contractul crud, nemilostiv, nepasator fata de cecitatea ce te-a cuprins tocmai din vina lui, redevine nisip. In acel moment te intorci la paragraful doi al acestui articol. De la eternitatea, frumusetea si puritatea dragostei, realizezi finitatea, durerea si mizeria ei. Clarviziune, poteca inchisa, foaie deja scrisa, inima-bucati.

Transpus/a in amarul urmatoarei clipe, realizezi ca ai intarziat la intalnirea cu tine. E prea tarziu sa-ti ceri iertare de la tine. E prea tarziu sa ii spui sinelui „te rog iarta-ma ca m-am ranit”. E prea tarziu sa ii spui cadavrului tau „te rog iarta-ma ca te-am umilit”. E prea tarziu sa te condamni pentru amnezia voluntara.

Cumplitul suprem este constituit defapt de sinucidere, de faptul ca tu insati ti-ai indus difuzul ofensiv atribuindu-ti falsa invulnerabilitate. Fugi, deci, de cumplitul suprem. Arunci vina pe el, pe ea, pe destin, pe realitate. Ce vina are realitatea in faptul ca ai decis sa fugi de ea?

Totul pare a fi in zadar acum, totul pare tardiv… dar nu e niciodata prea tarziu sa inveti. Nu e niciodata prea tarziu pentru viitor. Sa stii cum sa iti administrezi drogul cu un picior in sectia de dezintoxicare. Cand te izbesc amintirile sa te uiti in tine sa gasesti esecul, sa il diseci si sa ii gasesti leacul. Va exista, probabil, o a treia parte in care voi dezvolta asta.

Dragostea nu e oarba, dragostea e chimie iar cand gresim formula ne prefacem orbi. (Marylina)

Legătură permanentă 4 comentarii

Instigare la dragoste…

februarie 24, 2009 at 04:23 (Contemplari, Iritatii) (, , , , , , , , , , )

Inspectez posesorii de miocard ce ma inconjoara zilnic. Cate inimi, atatea pareri, atatea amintiri… Am invatat ca fiecare om este un interpret cu portofoliul lui de viziuni pe care le canta cu ambii plamani o viata intreaga. Am invatat ca un strop de fericire se plateste cu un lac de durere.Totusi cred ca unii au probleme cu memoria pentru ca in fiecare zi descopar cel putin o noua parere trandafirie despre fenomenul asta pe cat de „comun” pe atat de prost inteles, numit dragoste.

Discut cu tine, cu el, cu ea si observ oameni convinsi de existenta idealului, de dragostea sublima pe care o traiesc, de eternitatea ei, de frumusetea si puritatea suprema regasita in fiecare sentiment impartasit jumatatii. Oameni lipsiti de experienta, oameni cu memorie proasta sau pur si simplu exagerat de optimisti.

E lesne de inteles ca realismul i-a parasit intr-un trecut indepartat si ii va izbii candva ca un tren condus de un psihopat vitezoman si vor fi parasutati in depresiunea suferintei torturati de dor si de ciuda cu parasuta stricata. In cele din urma cu sufletul pe noptiera si capul in pamant iti vor spune ca ai avut dreptate. Din pacate majoritatea se alatura frustratilor din societatea mizerabila in care traim.

Pentru toti cei care se regasesc in randurile de mai sus, cei ce au impresia ca dragostea lor e trandafirie si ca lor nu li se poate intampla nimic, am un anunt: De fiecare data cand spui ca nenorocirea se va varsa pe altcineva, aminteste-ti ca pentru 6 miliarde de oameni tu esti acel altcineva.

A dad to his son:

– Son, I just want you to know: life is a black, sucking, vortex of anguish and dispair, filled with brief moments of false hope and empty joy, all the while dragging you inevitably closer to final, absolute, and eternal death.

– Thanks Dad…

Instigare la dragoste

Legătură permanentă 6 comentarii

Next page »