Totul… fara prea mult sens

octombrie 16, 2009 at 10:54 (Piese din esenta) (, , , , , , , , , , , , )

(…)ca le e dor, si lor, si mie, de stilou si de hartie…

Scantei ale imaginatiei mele opresc timpul ce alearga in mod normal mai repede decat pot percepe eu si imi aduc aminte ca existi, blogule.

Pereti tacuti si reci, nemilos vant se izbeste de ferestre ude si valul de simtaminte ce-mi tulbura toate gandurile golindu-le de sens, de concret pe care-l gasisem si asa greu… toate instaureaza atmosfere nebune, rotitoare, pline de toata ambiguitatea din lume si toate revarsate in jurul meu.

Ratacesc printre fantezii incomplete, plasmuiri lipsite de credibilitate si ma incearca senzatia unui pictor demult apus, care acum, fiind ciung, intelege culorile la fel de bine, le vorbeste, le asculta, dar e incapabil sa le redea ca alta data. Nimic nu pare sa ma satisfaca in noaptea asta, pe cat de zgomotoasa, pe atat de inexpresiva.

Stoluri de pareri, ganduri complexe, ma mistuie pe dinauntru dar ma complac in existenta lor neinteleasa tocmai din cauza conjuncturii care in noaptea asta imi prapadeste aripile si ma lasa lipsita de comprehensivitate chiar si in fata banalitatilor.

Gasesc multumire in speranta ca dintr-odata ceva imi va deschide un robinet in creier, orientat spre exterior si acesta ar lasa multimea de conceptii, idei, inchipuiri, slobode cum isi doresc…

Dar sunt atat de multe incat un simplu robinet n-ar fi de ajuns pentru a elibera tot. Dezordonate cum sunt s-ar inghionti incercand sa-si faca loc pentru prima gura de aer si… in felul asta, imi vor rupe robinetul, imi vor sparge creierul si nimic nu le va putea stapanii… ca si acum.

In cazul asta, le las sa se adune si sa se imparta de-a lungul sinapselor mele ca intr-un spatiu restrictionat, unde pot da impresia ca eu fac regulile.

Asta pana cand ma vei surprinde din nou cu aparitia ta… deloc profetizata, deloc prozaica, mereu altfel dar intotdeauna impertinenta, ma va ridica intre stele sau le va cobora pe ele in jurul meu. Apoi, cu o privire clandestina, imi vei opri orice gand neastamparat, vei spulbera orice impresie fie si profunda, vei contura toate fanteziile si atunci ma voi lasa in voia unui ultim gand…

Al cui? De unde acest farmec straniu pe care il emani in jurul meu si care ma topeste ca acidul dar ma imbata ca un parfum cu feromoni pulverizat in viscere, provocandu-mi corpul sa elibereze fluvii de serotonina?

Reclame

Legătură permanentă 5 comentarii

Instigare la dragoste II…

februarie 25, 2009 at 08:14 (Iritatii, Piese din esenta) (, , , , , , , , , , , , , , , , , )

Analizam in articolul anterior oamenii convinsi de eternitatea ascendenta si trandafirie a dragostei. Ei iubesc viata pana vad lacrima, cum sa le arati acestor oameni lacrima inainte sa se indragosteasca iremediabil de viata vazand doar partea plina a paharului?

Cum sa le explici ca pentru tine dragostea oarba inseamna tortura nemarginita, dor de necuprins, iluzii desarte, rani pe care nici timpul insasi nu le poate pansa usor, suferinta atroce spre care te indrepti la sigur fara a protesta… iti ingropi esenta vietii, a dragostei insasi, in mormantul necrutator ar daruirii totale cu epitaful „Smulge-te din viata mea… am inceput sa vad”?

Dragostea e cel mai scump si mai nociv stupefiant. Iti cere toate gandurile, toata inima, tot timpul… ratiunea insasi o vrea imprumut. Iti cere tot si strica tot ce ii dai, iti distruge ratiunea, iti omoara gandurile, iti spinteca sufletul si iti sparge inima in mii de bucatele pe fiecare bucatica fiind scrisa o litera din numele „proprietarului” aparent-temporar caruia i-ai daruit-o complet si orbeste.

Totusi nu e destul, daca te-a magnetizat si ti-a distrus tot, stupefiantul mai are o proprietate nociva: e halucinogen. Te ajuta sa nu vezi ca mirosi florile de la radacina si iti aduni piese din materie cu farasul. Daca ai noroc si iti trece prin cap sa refaci puzzelul cu piesele din faras si realizezi ca lipsesc bucati si tu cand ai dat bucati, ai si cerut si acum nu se mai potrivesc si lipsesc tocmai cele pe care le-ai cerut… sa nu crezi ca esti mai fericit daca faci doar o constatare. Halucinogenul se va ocupa sa simuleze bucatile lipsa pentru tine.

Contractul cu iubirea fericito-reciproca se mai prelungeste putin, se mai adauga bineinteles si clauze, dar cui ii pasa? oricum nu le-ai citit nici prima oara. Iti administrezi, deci, drogul si poti supravietui in letargie inca o perioada bucurandu-te de plasmuirea perfectului.care iti incetoseaza privirea si continui sa inoti fericit prin apa tulbure a minciunii pe care ti-o administrezi de buna voie.

La un moment dat, contractul se incheie brusc din diferite motive(nu ca ar necesita mereu motive, slabiciunea ta e de ajuns). Contractul crud, nemilostiv, nepasator fata de cecitatea ce te-a cuprins tocmai din vina lui, redevine nisip. In acel moment te intorci la paragraful doi al acestui articol. De la eternitatea, frumusetea si puritatea dragostei, realizezi finitatea, durerea si mizeria ei. Clarviziune, poteca inchisa, foaie deja scrisa, inima-bucati.

Transpus/a in amarul urmatoarei clipe, realizezi ca ai intarziat la intalnirea cu tine. E prea tarziu sa-ti ceri iertare de la tine. E prea tarziu sa ii spui sinelui „te rog iarta-ma ca m-am ranit”. E prea tarziu sa ii spui cadavrului tau „te rog iarta-ma ca te-am umilit”. E prea tarziu sa te condamni pentru amnezia voluntara.

Cumplitul suprem este constituit defapt de sinucidere, de faptul ca tu insati ti-ai indus difuzul ofensiv atribuindu-ti falsa invulnerabilitate. Fugi, deci, de cumplitul suprem. Arunci vina pe el, pe ea, pe destin, pe realitate. Ce vina are realitatea in faptul ca ai decis sa fugi de ea?

Totul pare a fi in zadar acum, totul pare tardiv… dar nu e niciodata prea tarziu sa inveti. Nu e niciodata prea tarziu pentru viitor. Sa stii cum sa iti administrezi drogul cu un picior in sectia de dezintoxicare. Cand te izbesc amintirile sa te uiti in tine sa gasesti esecul, sa il diseci si sa ii gasesti leacul. Va exista, probabil, o a treia parte in care voi dezvolta asta.

Dragostea nu e oarba, dragostea e chimie iar cand gresim formula ne prefacem orbi. (Marylina)

Legătură permanentă 4 comentarii

Ganduri inecate in nulitate…

februarie 10, 2009 at 08:15 (Contemplari) (, , , , , )

E o noapte atat de monotona… pana la trivialitate, ma forteaza sa folosesc un limbaj eufemistic cand vorbesc despre ea.

Ma simt sclava cuvantului, pierduta intr-o reverie tulbure, nici cerul nu e limpede in noaptea asta, vorbind despre cer simt gustul unei alte idei care imi curma vorba… despre asta e noaptea asta alba… despre idei curmate de alte idei, despre cuvinte ce sunt calcate in picioare de alte cuvinte mai vitezomane, inainte de a fi rostite.

In noaptea asta n-am nici macar ce regreta, merg pe sute de fire in mii de idei, n-am rabdare sa astept renasterea mea aidoma pasarii Pheonix.

Acelasi parfum de iarna, aceeasi trecere in revista, pagina revazuta, imagine stiuta, melodie reascultata… monotonie retraita reflectata doar in „alta” noapte, e aceeasi defapt, transpusa in alta data.

Observ intre introspectii ca ideile mele pline de ambiguitate si lipsite de noima au totusi caldura proprie, emana caldura pe care eu o sorb intr-o fractiune de secunda ca un gol ce se vrea umplut… ele imi tin companie in noaptea asta alba si rece unde bataile miocardului si respiratia mea sunt singurele care imi tradeaza existenta.

In cele din urma realizez ca si luna, plictisita sa difuzeze lumina soarelui, simte ca noaptea asta e una din cele seci, ma uit la ea, sunt sigura ca vrea sa imi vorbeasca ca alta data… dar acum nu am timp, sunt ocupata sa ma fac neinteleasa.

Oberv cu stupefactie ca daca vorbesc, emit unde sonore, tac, deci, ca risc sa stric momentul. Incerc sa provoc un asediu la castelul gandurilor stupide si variate, port un razboi inexplicabil cu ele in noaptea asta alba… deja repet ideile ca un analfabet care monologheaza.

Se apropie momentul in care astrul meu trece la orizont facandu-i loc unui corp ceresc incandescent ce ma trimite la somn in fiecare dimineata, blasfemie.

Cu ce drept vine el sa ma trimita in inertie ? Cu ce drept profaneaza el singurul lucru pentru care inca manifest credinta ?

E limpede treaba, am fost invinsa de propria ratiune (care ratiune?), aberez in sensul cel mai strict al cuvantului. Iubesc oamenii care pleaca des din deplinatatea facultatilor mintale, fiind singurii sanatosi de altfel, totusi… radem, glumim, dar nu parasim incinta.

Sa dormiti adanc, soarele sa va vegheze, asteptati luna pentru o alta noapte alba… poate cu mai mult sens, poate intre timp imi antrenez si eu gandurile, le pun sa traga la sala.

„The more I see, the less I know, the more I`d want to let it go…”

Nebunie

Legătură permanentă 3 comentarii