Ganditor sau prefacut?

februarie 6, 2013 at 09:33 (Contemplari, Piese din esenta) (, , , , , , , , )

Cred ca esti cel mai ganditor barbat de pe planeta.

Gandesti tot si nu lasi nimic la voia simturilor. Ca un matematician, plasezi sistematic fraze si gesturi ce nu permit raspuns. Le pui acolo pentru ca, din ultima ecuatie, a rezultat ca x = imbratisare daca y = cearta. Si atunci cearta + imbratisare = somn linistit. Acum poti dormi, ai facut ce trebuia.

Asta pentru ca, daca ti-ai lasa simtirile sa vorbeasca in limba lor, ti-ai da si tu seama ca nu ne meriti.

 

Reclame

Legătură permanentă Lasă un comentariu

morning sex

februarie 4, 2013 at 14:00 (Contemplari) (, , , )

morning

Legătură permanentă Lasă un comentariu

ianuarie 30, 2013 at 00:51 (Contemplari) (, , , , , )

Perna mi-e drogul care da uitarii drumul drept al vietii si ma lasa sa alerg prin fantezii pe care tu, el sau ea le incuiati in cufarul blasfemic.

Sacrilegiu’ ar fi sa-mi scrijelesc limite in cuget, n-am tentatie mai adanca decat cea pentru prohibitie.

 

Legătură permanentă 3 comentarii

Cei de ieri…

februarie 9, 2010 at 01:15 (Contemplari, Piese din esenta) (, , , , , , , , , , , )

Rainbow loveMa iubesti mai mult atunci cand ma indepartez sau iti evit privirea, si mai tare atunci cand esti pierdut pentru ca-ti par alta.

Ma duc acolo unde ploua soarele,  sa alerg pe un curcubeu, sa beau cocktail de culori in cinstea ta…sa nu fiu niciodata cea de ieri.

Sa-mi spui ca iti impodobesc ziua, ca ma adori atunci cand indepartez, nepasatoare, norii pentru a-ti lumina noaptea dar mai ales atunci cand, vulgar, ne las pe intuneric.

Iti plac servetelele? Par calde, moi si colorate… sa ne imbracam in servetele si sa iesim in ploaie alergand pe un curcubeu, sa ma saruti frenetic in ploaia de vopsele, sa ne iubim peste culori, la fiecare altfel. Pe rosu sa-mi spui ca ma iubesti neincetat, ca-mi esti dependent, pe verde sa radem mult, sa ne jucam, sa nu mai fii asa atent iar pe albastru sa-l sarim, indiferent…  sa nu fim niciodata cei de ieri

Legătură permanentă Un comentariu

Duo de dupa amiaza…

noiembrie 14, 2009 at 00:29 (Arta, Piese din esenta) (, , , , , , , , , , , , , , , , )

Hit „Play”.

Dupa amiaza tarzie, atmosfera difuza inecata in raze haotice, slabe, ce abia patrund jaluzelele portocalii. Port doar camasa ta, cu primii nasturi descheiati, imi aluneca pe un umar. Ma perind prin camera cu piciorusele goale pe parchetul gol, imi unduiesc trupul intr-o dezmierdare molateca, lenea de dupa amiaza tarzie imi asterne pe chip infatisarea unei copile rasfatate ce nu si-a facut somnul de pranz…

Ma urmaresti cu privirea din coltul camerei, intins in pat, esti cuprins de aceeasi lenevie aproape indolenta, porti un zambet mic dar persistent in timp ce privesti dansul camasii pe trupul meu si toate au un subinteles… ma admiri tacut de parca m-ai astepta cuminte acolo…

Nu te las sa astepti prea mult, ma indrept spre tine, ma las usor pe pat ca apoi sa ma scurg in bratele tale… imi arunc mainile in jurul tau de parca nici n-ar fi ale mele… te privesc cu ochii intre-deschisi care-ti spun „iubeste-ne” si raman asa pret de cateva clipe…

Ma saruti usor pe gat, imi indulcesti lobul urechii cu buzele tale calde, imi dezmierzi buzele pe rand indecis la care sa te opresti… imi cauti limba cu a ta, usor, pare a fi cel mai dulce gust care te-a incercat vreodata…

Ramanem asa, prinsi intr-o clipa vida, cu buzele intre-patrunse intr-un joc al limbutelor dulci, ascunsi in spatele jaluzelelor portocalii ce nu mai coloreaza de mult camera pentru ca s-a intunecat…

Deschidem putin ochii si realizam cum, cuprinsi de romanta clipei, timpul ne-a patruns pe nesimtite… privim printre jaluzele intrebandu-ne „unde au plecat razele?”, dar acolo ne asteapta altceva… ce ne intregeste povestea, ce ne desavarseste clipa, imi contureaza vag umarul gol si iti deseneaza in ochii acea mica sclipire pe care o ai atunci cand ma privesti… Bella Luna.

Legătură permanentă Un comentariu

Detalii…

noiembrie 13, 2009 at 11:41 (Piese din esenta) (, , , , , , )

Felul in care iti lucesc ochii mari in semi-intuneric si deschizi incetisor un inceput de zambet pe chipul minunat, zambet tremurand care se ascunde 2 clipe, incercand sa ma alarmeze iar apoi revine mai mare ca inainte, la fel ca un copilas care uneori nu isi intelege mama ce-i zambeste cald si nici nu stie cat si cum sa ii raspunda.

Zambet care dupa prima dezmierdare devine imoral, provoci un prim impuls privindu-ma adanc, direct, in timp ce-ti treci usor varful degetelor peste buzele mele si iau asta ca si cum ar fi coup de grace. Vrajitor teribil, fiecare soapta a ta imi induce starea propice sacrificiului de sine, provoaca o singura senzatie a-l carei murmur ma face sa tresar…

Privesc umbrele trupurilor noastre ce se intind pe peretele opus ferestrei si se scurg usor spre podea atunci cand te apleci sa imi soptesti cuvinte inocente cu un al doilea inteles ce nu are nimic de-a face cu pudicitatea, desi e foarte cald miscarile mainilor mele sunt reci, aproape crude seamana cu vantul de iarna calma dar deloc prietenoasa, devine derutant raspunsul meu… iti place.

Brate ce calatoresc usor, vorbesc despre pasiuni ce se nasc pentru creatie. Incetisor imi transformi corpul intr-un masterpiece, convins ca doar asa artistul din tine poate atinge apogeul. Atingeri de maestru ce nu admit scuze sau schite de refuz, ating tinte directe… detalii mici… detalii.

Legătură permanentă Un comentariu

Totul… fara prea mult sens

octombrie 16, 2009 at 10:54 (Piese din esenta) (, , , , , , , , , , , , )

(…)ca le e dor, si lor, si mie, de stilou si de hartie…

Scantei ale imaginatiei mele opresc timpul ce alearga in mod normal mai repede decat pot percepe eu si imi aduc aminte ca existi, blogule.

Pereti tacuti si reci, nemilos vant se izbeste de ferestre ude si valul de simtaminte ce-mi tulbura toate gandurile golindu-le de sens, de concret pe care-l gasisem si asa greu… toate instaureaza atmosfere nebune, rotitoare, pline de toata ambiguitatea din lume si toate revarsate in jurul meu.

Ratacesc printre fantezii incomplete, plasmuiri lipsite de credibilitate si ma incearca senzatia unui pictor demult apus, care acum, fiind ciung, intelege culorile la fel de bine, le vorbeste, le asculta, dar e incapabil sa le redea ca alta data. Nimic nu pare sa ma satisfaca in noaptea asta, pe cat de zgomotoasa, pe atat de inexpresiva.

Stoluri de pareri, ganduri complexe, ma mistuie pe dinauntru dar ma complac in existenta lor neinteleasa tocmai din cauza conjuncturii care in noaptea asta imi prapadeste aripile si ma lasa lipsita de comprehensivitate chiar si in fata banalitatilor.

Gasesc multumire in speranta ca dintr-odata ceva imi va deschide un robinet in creier, orientat spre exterior si acesta ar lasa multimea de conceptii, idei, inchipuiri, slobode cum isi doresc…

Dar sunt atat de multe incat un simplu robinet n-ar fi de ajuns pentru a elibera tot. Dezordonate cum sunt s-ar inghionti incercand sa-si faca loc pentru prima gura de aer si… in felul asta, imi vor rupe robinetul, imi vor sparge creierul si nimic nu le va putea stapanii… ca si acum.

In cazul asta, le las sa se adune si sa se imparta de-a lungul sinapselor mele ca intr-un spatiu restrictionat, unde pot da impresia ca eu fac regulile.

Asta pana cand ma vei surprinde din nou cu aparitia ta… deloc profetizata, deloc prozaica, mereu altfel dar intotdeauna impertinenta, ma va ridica intre stele sau le va cobora pe ele in jurul meu. Apoi, cu o privire clandestina, imi vei opri orice gand neastamparat, vei spulbera orice impresie fie si profunda, vei contura toate fanteziile si atunci ma voi lasa in voia unui ultim gand…

Al cui? De unde acest farmec straniu pe care il emani in jurul meu si care ma topeste ca acidul dar ma imbata ca un parfum cu feromoni pulverizat in viscere, provocandu-mi corpul sa elibereze fluvii de serotonina?

Legătură permanentă 5 comentarii

Imperfect dar ideal…

martie 9, 2009 at 14:07 (Contemplari, Piese din esenta) (, , , , , , , , , , , , , , )

Inchid ochii si parasind cotidianul, evadez intr-o lume individuala, in irealitatea mea. Intr-un cadru lipsit de finitate unde optimismul este realist si personificarea ambiantului nu este pur fictiva.

Sa ma plimb pe un deal inverzit si sa las ploaia de vara sa-mi spele cu stropii ei mari toate gandurile ingrijorate si toate intrebarile fara raspuns. Sa nu-mi pese ce va fii, sa nu vad ce a fost.

Sa ma opresc, apoi, odata cu ploaia si sa privesc la orizont zarind un curcubeu ce nu profetizeaza speranta ci frumusetea naturala, aici nu ai nevoie de speranta.

Sa raman profund uimita privind cu ochii care vad dincolo de materie, armonia intregului si sa radiez de incantare realizand ca fac parte din el.

Sa ma arunc apoi in iarba deasa, uda si rece, de un verde aprins ce se asorteaza cu senzatia racoritoare oferita de ploaie… si atingand pamantul inca incins sa raman nemiscata bucurandu-ma de cel mai revigorant decor pasnic.

In cele din urma, impacata cu sinele sa ma las cucerita de literele unei carti ce-mi ridica sufletul deasupra curcubeului care ma vegheaza langa soare, si sa ma indragostesc de ea, pagina cu pagina, intr-un decor perfect, decupat de la marginea irealitatii ce confera calmul si caldura primitoare a unei biblioteci care geme de cunoastere.

Sa iubesc razele soarelui cu siguranta ca nici un nor nu-l poate acoperii, sa dainuiesc lenesa printre copaci ce nu se vestejesc si nu obosesc, flori ce nu se ofilesc, intr-o lume a nemuririi unde lenevia dezmierdatoare este starea sublima, doar din ea, cu ea, poti atinge apogeul fanteziei.

blog-rainbow_by_kerrigorrose-copy

Apoi ma trezesc si realizez blasfemia…. de ce as vrea o lume perfecta? Perfectionismul meu devine brusc un defect in lumea asta minunat de imperfecta. Imperfectiunea e tot ce avem si tot ce ne trebuie, mereu deosebita si niciodata indeajuns de evoluata…

Avem nevoie de ignoranti, de griji, de cauzele care ne infierbanta sangele, de amagiri care in timp ne dau taria pietrelor de rau, de asaltul durerilor coplesitoare ce ne aduc aminte ca suntem, pana la urma… oameni.

After The Rain

Legătură permanentă 8 comentarii

Daca as putea fii…

februarie 23, 2009 at 01:14 (Fun Factory) (, , , , )

Acest subiect naste intotdeauna sentimente contradictorii in sinele fiecaruia, deoarece e un conditional imposibil, fizic suntem absolut inflexibili din punctul asta de vedere. Suntem ceea ce suntem, file intr-un dosar al existentei, inflexibile fizic… imaginatia in schimb, ei bine imaginatia este calea de iesire cand am atins subiectul „Daca as putea fii…”

Am primit leapsa ce va succeda aceasta fraza de la Ialomiteanca. Ma afund acum in reverie, in dimensiunea sperantelor, zambetelor si in dimensiunea lui „daca”. Inchid ochii si dau startul in maratonul imaginatiei. Sa purcedem:

Daca as putea ce as vrea sa fiu?

  • O floare: Crin
  • Un anotimp: Vara torida
  • O culoare: Portocaliu
  • Un animal: Veverita
  • Un obiect vestimentar: Tricou lejer
  • O piesa de mobilier: Biblioteca
  • O piesa muzicala: Slow motion
  • Un vers: „Sa ii ceri florii sa rada cand calci peste ea… nu se poate”
  • Un peisaj: Luna intre nori
  • Un obiect: Bricheta
  • Un instrument muzical: Chitara clasica
  • Un copac: Palmier
  • Un oras: Venetia
  • O persoana publica: Bill Gates
  • O alta persoana apropiata: Mama (mamele sunt incredibile)
  • O carte: Nopti Albe (Dostoievski)
  • Un fel de mancare: Ciocolata
  • Un super erou: Super Eu
  • Un fenomen al naturii: Fulger
  • O masina: De tocat
  • Un fruct: Kiwi
  • O parte a corpului: Creier
  • Un film: What women want

That was nice. Ma uit la buclele fumului de tigara, ma uit la paharul cu Cola, ma uit la raspunsuri si ajung la o singura concluzie… am nevoie de tratamentul expatrierii cu terapia fanteziei.

Leapsa merge mai departe la Chrisa.

Legătură permanentă 4 comentarii