Duo de dupa amiaza…

noiembrie 14, 2009 at 00:29 (Arta, Piese din esenta) (, , , , , , , , , , , , , , , , )

Hit „Play”.

Dupa amiaza tarzie, atmosfera difuza inecata in raze haotice, slabe, ce abia patrund jaluzelele portocalii. Port doar camasa ta, cu primii nasturi descheiati, imi aluneca pe un umar. Ma perind prin camera cu piciorusele goale pe parchetul gol, imi unduiesc trupul intr-o dezmierdare molateca, lenea de dupa amiaza tarzie imi asterne pe chip infatisarea unei copile rasfatate ce nu si-a facut somnul de pranz…

Ma urmaresti cu privirea din coltul camerei, intins in pat, esti cuprins de aceeasi lenevie aproape indolenta, porti un zambet mic dar persistent in timp ce privesti dansul camasii pe trupul meu si toate au un subinteles… ma admiri tacut de parca m-ai astepta cuminte acolo…

Nu te las sa astepti prea mult, ma indrept spre tine, ma las usor pe pat ca apoi sa ma scurg in bratele tale… imi arunc mainile in jurul tau de parca nici n-ar fi ale mele… te privesc cu ochii intre-deschisi care-ti spun „iubeste-ne” si raman asa pret de cateva clipe…

Ma saruti usor pe gat, imi indulcesti lobul urechii cu buzele tale calde, imi dezmierzi buzele pe rand indecis la care sa te opresti… imi cauti limba cu a ta, usor, pare a fi cel mai dulce gust care te-a incercat vreodata…

Ramanem asa, prinsi intr-o clipa vida, cu buzele intre-patrunse intr-un joc al limbutelor dulci, ascunsi in spatele jaluzelelor portocalii ce nu mai coloreaza de mult camera pentru ca s-a intunecat…

Deschidem putin ochii si realizam cum, cuprinsi de romanta clipei, timpul ne-a patruns pe nesimtite… privim printre jaluzele intrebandu-ne „unde au plecat razele?”, dar acolo ne asteapta altceva… ce ne intregeste povestea, ce ne desavarseste clipa, imi contureaza vag umarul gol si iti deseneaza in ochii acea mica sclipire pe care o ai atunci cand ma privesti… Bella Luna.

Reclame

Legătură permanentă Un comentariu

Rolul decorului in lectura…

mai 11, 2009 at 21:10 (Contemplari) (, , , , )

E clar ca nu asimilam lucrurile amanuntit descrise de Balzac la fel de bine în pat cât si în metrou, oricât de tare ne-am „rupe” de realitate afundându-ne în litere. Dar oare cât de mult conteaza asta?

Mult mai mult decât va imaginati. Traim în secolul vitezei si fiecare(dintre cei pentru care cuvântul „carte” înca suna uzual) citeste unde poate atunci când are timp, nu unde vrea.

Atunci ne trezim citind în pat înainte de culcare, în metrou în drum spre munca/scoala, dimineata la micul dejun, la cafea în timp ce ne grabim sa plecam odata s.a.m.d.

Aceste „decoruri” nu numai ca sunt incomode, dar nici nu ne ajuta cu nimic. În loc sa ne bucuram de lectura, cititul devine o activitate „ca sa treaca timpul” sau o cursa contra cronometru cu cartea.

Cititul înainte de culcare e cel mai rau dintre ele. Îti oboseste ochii, te face sa tragi de tine ca sa poti termina capitolul, nu întelegi mare lucru pe moment si mâine sigur nu mai tii minte aproape nimic.

Si în momentul în care ne grabim sa plecam undeva, ne gândim la ce statie suntem, la ce am facut ieri sau la ce facem poimâine, nu mai suntem în carte, nu mai lecturam ci doar trecem cu ochii peste niste litere ce par a avea sens oarecum, „poate totusi ar trebuii sa recitesc paragraful asta, cum zicea? ah, sunt la Aviatorilor deja.”

La sfârsitul cartii, nu ne mai amintim ce s-a întâmplat la început si nici „pasajul ala pe care am vrut sa-l subliniez în metrou dar nu aveam loc sa-mi scot pixul”. Atunci, cititul devine o activitate cu care pierzi timp fara sa câstigi nimic.

Mi s-a întamplat sa parcurg câteva carti în felul asta, dupa un timp, cineva mi-a recomandat una din cartile citite atunci. I-am spus ca am citit-o si nu mi s-a parut o carte foarte buna, am dezvoltat o conversatie pe marginea cartii si mi-am dat seama ca avea dreptate, cartea era superba doar ca eu nu am avut timp sa extrag ideile profunde din carte, doar ceea ce imi permiteam sa extrag intre ganduri ca „Unirii, inca 3 statii”.

De atunci evit sa citesc carti în felul asta, nu citesc decât când sunt odihnita, în liniste(da, si muzica te face sa pierzi timp când citesti), caut un loc comod si nu manânc niciodata în timp ce citesc.

Pentru metrou si momentele în care sunt „pe fuga” am lasat ziarele si revistele, ele se impaca bine cu orice cadru.

httpedelherb.deviantart.comPhoto source

Legătură permanentă 3 comentarii

Rolul decorului în scriitură…

mai 8, 2009 at 20:49 (Contemplari) (, , , )

În timp ce lecturam „O zi din viaţa unui scriitor de succes” de Florin Puşcas, mă gândeam la rolul decorului în inspiraţia scriitorului, mă gândeam la rolul decorului în literele unei scriitoare pe un blog micuţ, ca mine.

Pentru mine are un rol destul de important, de care eram inconştientă pâna acum. Când scriu texte lungi, filozofii sau piese din esenţa, prefer să stau în pat, în spatele jaluzelelor portocalii care dozează perfect lumina, colorând-o în acelaşi timp. Şi cu un carneţel şi un creion in mână, beau ceva şi las inspiraţia să vină din scrum. Trebuie să nu-mi fie frig, poate putin cald, trebuie sa fie foarte linişte şi să fiu foarte singură, altfel nu mă pot concentra la nimic.

În schimb, dacă scriu o iritaţie sau o leapsă, o scriu direct la computer, direct pe blog, fără măcar să previzualizez, în timp ce mănânc, fumez, beau, n-are importanţă.

Deci, pentru mine decorul înseamnă mult, decorul îmi schimbă punctele de vedere asupra stilului de scriitură şi îmi invocă alte izvoare inspirationale în funcţie de decor, la voi cum e?

Legătură permanentă 9 comentarii