Hit “Play”.

Dupa amiaza tarzie, atmosfera difuza inecata in raze haotice, slabe, ce abia patrund jaluzelele portocalii. Port doar camasa ta, cu primii nasturi descheiati, imi aluneca pe un umar. Ma perind prin camera cu piciorusele goale pe parchetul gol, imi unduiesc trupul intr-o dezmierdare molateca, lenea de dupa amiaza tarzie imi asterne pe chip infatisarea unei copile rasfatate ce nu si-a facut somnul de pranz…

Ma urmaresti cu privirea din coltul camerei, intins in pat, esti cuprins de aceeasi lenevie aproape indolenta, porti un zambet mic dar persistent in timp ce privesti dansul camasii pe trupul meu si toate au un subinteles… ma admiri tacut de parca m-ai astepta cuminte acolo…

Nu te las sa astepti prea mult, ma indrept spre tine, ma las usor pe pat ca apoi sa ma scurg in bratele tale… imi arunc mainile in jurul tau de parca nici n-ar fi ale mele… te privesc cu ochii intre-deschisi care-ti spun “iubeste-ne” si raman asa pret de cateva clipe…

Ma saruti usor pe gat, imi indulcesti lobul urechii cu buzele tale calde, imi dezmierzi buzele pe rand indecis la care sa te opresti… imi cauti limba cu a ta, usor, pare a fi cel mai dulce gust care te-a incercat vreodata…

Ramanem asa, prinsi intr-o clipa vida, cu buzele intre-patrunse intr-un joc al limbutelor dulci, ascunsi in spatele jaluzelelor portocalii ce nu mai coloreaza de mult camera pentru ca s-a intunecat…

Deschidem putin ochii si realizam cum, cuprinsi de romanta clipei, timpul ne-a patruns pe nesimtite… privim printre jaluzele intrebandu-ne “unde au plecat razele?”, dar acolo ne asteapta altceva… ce ne intregeste povestea, ce ne desavarseste clipa, imi contureaza vag umarul gol si iti deseneaza in ochii acea mica sclipire pe care o ai atunci cand ma privesti… Bella Luna.

Felul in care iti lucesc ochii mari in semi-intuneric si deschizi incetisor un inceput de zambet pe chipul minunat, zambet tremurand care se ascunde 2 clipe, incercand sa ma alarmeze iar apoi revine mai mare ca inainte, la fel ca un copilas care uneori nu isi intelege mama ce-i zambeste cald si nici nu stie cat si cum sa ii raspunda.

Zambet care dupa prima dezmierdare devine imoral, provoci un prim impuls privindu-ma adanc, direct, in timp ce-ti treci usor varful degetelor peste buzele mele si iau asta ca si cum ar fi coup de grace. Vrajitor teribil, fiecare soapta a ta imi induce starea propice sacrificiului de sine, provoaca o singura senzatie a-l carei murmur ma face sa tresar…

Privesc umbrele trupurilor noastre ce se intind pe peretele opus ferestrei si se scurg usor spre podea atunci cand te apleci sa imi soptesti cuvinte inocente cu un al doilea inteles ce nu are nimic de-a face cu pudicitatea, desi e foarte cald miscarile mainilor mele sunt reci, aproape crude seamana cu vantul de iarna calma dar deloc prietenoasa, devine derutant raspunsul meu… iti place.

Brate ce calatoresc usor, vorbesc despre pasiuni ce se nasc pentru creatie. Incetisor imi transformi corpul intr-un masterpiece, convins ca doar asa artistul din tine poate atinge apogeul. Atingeri de maestru ce nu admit scuze sau schite de refuz, ating tinte directe… detalii mici… detalii.

M-am trezit, ca de obicei greoi, dis de dimineata si inainte sa ma pregatesc de munca, imi savuram cafeaua si imi citeam mailurile: doi amici plictisiti la munca cu o seara in urma, 3 newslettere, ejobs si inca unul, caruia am ales sa ii raspund chiar aici, pe blog. Mailul era exact asa:

tibi

ti-am citit si recitit unltimele doua posturi. sunt interesante, chiar impresionante dar nu inteleg de unde iti vine aceasta inspiratie. unele cuvinte mi se par ciudate, poate in sensul cel bun sau nici nu mai stiu. oricum ceva se schimba in tine sau poate asta este o alta parte a ta.
nici nu mai stiu care era intrebarea…

Multumesc pentru aprecieri, inspiratia din ultimele doua posturi(defapt, mai multe, schimbarea despre care vorbesti se simte de cel putin 4-5 luni) vine strict din mine. Da, inainte cautam izvoare inspirationale pe ici-colo, pentru ca scriam des si e greu sa fii mereu plin de idei si de expresivitate, dar de cateva luni, de cand scriu rar, o fac exclusiv din mine si am observat ca scrierile mele nu numai s-au imbunatatit, dar ma si reprezinta mai mult. Nu, nu asta e motivul pentru care scriu rar, motivul este, evident,  bazat pe lipsa timpului pe care prefer sa-l dedic altor lucruri.

Nu iti pot vorbi despre acele cuvinte care ti se par ciudate pentru ca nu sunt sigura ca stiu despre ce vorbesti. Poate revi cu detalii

Evoluez, asta se intampla, m-am si intors cu alta fata pe care poate o aveam deja dar nu o foloseam, dar am si evoluat. Mi s-au intamplat lucruri minunate care m-au facut sa balansez lucrurile in viata, sa le cantaresc la adevarata lor valoare, iar blogului, in urma acestei balansari, i-am dat o valoare mai mica decat altor lucruri. Este important, sunt bucati din mine aici, dar nu merita mai mult decat ii ofer deja.

Nu s-a schimbat stilul scriiturii, s-au schimbat subiectele atinse si unghiul din care le privesc. Dar da, s-a schimbat ceva, am atins o mica parte din Ideal si asta m-a schimbat, m-a implinit, era imposibil ca schimbarea sa nu se reflecte aici, pe blog si in ochii cititorilor.

Sper ca raspunsul meu sa fie destul de detaliat, am ales sa raspund aici pentru ca mai multi cititori au observat diferite schimbari si incerc sa justific asta pentru toata lumea. Detaliile se vor observa, evident, in viitoarele mele scriituri.

O zi frumoasa sa avem

Sunt tot, stau tolanita in paradis si-mi fac umbra palmierii tuturor implinirilor.

Stiu tot, am toate secretele universului la mine, pot trai experiente mistice in mizerul cotidianului si le pot reinnoi la nesfarsit.

Am tot, nu stiu daca tu mi-ai dat dar stiu ca nu-mi poate lua nimeni.

Dau tot, si zambesc cand o fac, torn maretie in fiecare pas pe care il faci cand treci pe langa mine ca apoi sa te admir indepartandu-te.

Pot orice si nu pot fi discreta cu asta, am uitat ce inseamna modestia. Am invatat sa radiez, intreg universul valseaza in jurul meu si farmec pietrele sa danseze si ele…

Timp, bani, oameni, munca, stres, probleme, boli, toate sunt efemere, dupa ce ti-am incercat seductia nu pot decat sa ma las usor in epidemia de extaze pe care o provoci cu primele atingeri si apoi sa ma ridic deasupra galaxiei si sa reusesc tot, sa dezleg tot, sa trec peste orice…

_________________________________

Recunosc, m-am inselat, exista fericire fara ignoranta.

Esti doar un blog… ce sa intelegi tu despre mine? Ce sa stii tu despre tot ce sunt? Te insemnez rar pentru ca atunci cand o fac… existi doar tu si tastele pe care le mangai cu atentia unui chirurg.

Alternez prudenta si interesul extrem cu abandonul total si te consider o armonie.

Acum… te rog sa ma scuzi, sunt ocupata sa fiu implinita.

(…)ca le e dor, si lor, si mie, de stilou si de hartie…

Scantei ale imaginatiei mele opresc timpul ce alearga in mod normal mai repede decat pot percepe eu si imi aduc aminte ca existi, blogule.

Pereti tacuti si reci, nemilos vant se izbeste de ferestre ude si valul de simtaminte ce-mi tulbura toate gandurile golindu-le de sens, de concret pe care-l gasisem si asa greu… toate instaureaza atmosfere nebune, rotitoare, pline de toata ambiguitatea din lume si toate revarsate in jurul meu.

Ratacesc printre fantezii incomplete, plasmuiri lipsite de credibilitate si ma incearca senzatia unui pictor demult apus, care acum, fiind ciung, intelege culorile la fel de bine, le vorbeste, le asculta, dar e incapabil sa le redea ca alta data. Nimic nu pare sa ma satisfaca in noaptea asta, pe cat de zgomotoasa, pe atat de inexpresiva.

Stoluri de pareri, ganduri complexe, ma mistuie pe dinauntru dar ma complac in existenta lor neinteleasa tocmai din cauza conjuncturii care in noaptea asta imi prapadeste aripile si ma lasa lipsita de comprehensivitate chiar si in fata banalitatilor.

Gasesc multumire in speranta ca dintr-odata ceva imi va deschide un robinet in creier, orientat spre exterior si acesta ar lasa multimea de conceptii, idei, inchipuiri, slobode cum isi doresc…

Dar sunt atat de multe incat un simplu robinet n-ar fi de ajuns pentru a elibera tot. Dezordonate cum sunt s-ar inghionti incercand sa-si faca loc pentru prima gura de aer si… in felul asta, imi vor rupe robinetul, imi vor sparge creierul si nimic nu le va putea stapanii… ca si acum.

In cazul asta, le las sa se adune si sa se imparta de-a lungul sinapselor mele ca intr-un spatiu restrictionat, unde pot da impresia ca eu fac regulile.

Asta pana cand ma vei surprinde din nou cu aparitia ta… deloc profetizata, deloc prozaica, mereu altfel dar intotdeauna impertinenta, ma va ridica intre stele sau le va cobora pe ele in jurul meu. Apoi, cu o privire clandestina, imi vei opri orice gand neastamparat, vei spulbera orice impresie fie si profunda, vei contura toate fanteziile si atunci ma voi lasa in voia unui ultim gand…

Al cui? De unde acest farmec straniu pe care il emani in jurul meu si care ma topeste ca acidul dar ma imata ca un parfum cu feromoni pulverizat in viscere, provocandu-mi corpul sa elibereze fluvii de serotonina?

Discutam ieri pe Twitter cu oameni care se plang de lipsa comentariilor. Eu nu ma plang pentru ca sunt comentata in momentul in care ma astept la asta sau merit asta ori, neglijand blogul cum fac eu in ultima perioada, n-am asteptari. Totusi,  de ce nu avem comentarii?

Spun mereu ca pentru a fi un bun blogger trebuie sa gandesti la fel ca cititorul tau. Astfel, ne gandim la beneficii si la ce m-ar putea face, pe mine, ca cititor, sa comentez pe un blog:

• Textul care ma atinge – daca adopti o tema cu impact social de anvergura, ea provoaca reactii in randul cititorului care e tentat sa comenteze. Totusi, pentru asta trebuie sa fi printre primii care o discuta sau printre cei mai buni.
• Grupuri de interes – blogurile cu un stil bine conturat si cu o tema de la care se abat rar, atrag un anumit numar de persoane direct interesate de subiect, majoritatea devin cititori fideli si comentatori la fel de fideli.
• Textul lizibil – nu voi comenta un articol daca aranjarea in pagina nu imi permite sa-l parcurg usor, pentru ca de cele mai multe ori, nici nu il citesc pana la sfarsit pentru a-mi forma o parere.
• Implicarea cititorului - o simpla intrebare de forma “tu cum ai fi facut?” sau  o incheiere de genul “pentru completari, astept idei”, imi da un motiv in plus sa comentez si mai mult, o idee.
• Comment2Comment - obisnuiesc sa-mi dau interesul in privinta blogului unui comentator. Daca primesc un comentariu in care vad ca cititorul a fost interesat de scriitura mea, intorc favorul si citesc cu aceeasi atentie posturile lui, exprimandu-mi la randul meu parerea despre ele.
• Comment form-ul – daca el se afla mai departe de 2 clickuri de mine, rar ma chinui sa ajung la el. Blogurile de pe blogspot le comentez doar atunci cand simt very-deeply nevoia asta.
• Moderarea comentariilor – evit sa comentez pe blogurile care au asa ceva, ma impiedica sa “discut” in timp real cu ceilalti comentatori si sunt de multe ori respinse daca parerea ta e diferita de cea a adminului.
• Frecventa posturilor – evit sa comentez pe blogurile parasite temporar sau pe cele in care posturile sunt lunare. Am impresia ca imi spun parerea peretilor, ceea ce am si in camera, de ce as pune si pe blog?
• Linking – in cazul in care sunt blogger si blogul pe care il citesc are un top al comentatorilor, devin mai interesata in a-mi exprima parerea pentru ca am un beneficiu in plus – imi pot promova blogul.
• Friend type – am bloggeri care imi plac fie pentru ca ii citesc, fie pentru ca discut cu ei pe alte retele sociale si mi-au lasat o impresie placuta, comentez pe blogul lor pentru ca imi place sa interactionez cu ei si pentru ca ma intereseaza parerea lor.
• Friend type 2 - comentez mai des pe blogurile celor care imi raspund la comentarii si ma provoaca sa comentez in continuare.
• Facilitati – field-ul de abonare la comentarii prin comment form reprezinta deasemenea o facilitate de care beneficiaza comentatorii fideli si ajuta la fidelizarea lor ( punct propus deAndrei Dutu)

Nu am destul de multa experienta in blogging pentru a da lectii despre asta, tocmai de asta ma limitez la a spune de ce comentez eu, ca cititor, pe un blog. Punctul de vedere al unui blogger il lasam pe alta data sau… pe altcineva .

Astazi m-am trezit greoi, e ora 10 si deja toate lucrurile prevestesc o zi normala, prea normala, monotona…

In drumul spre munca, obisnuiesc sa analizez persoane, portrete, sa plasmuiesc idei si destine apoi sa abstractizez totul realizand ca nu se asorteaza cu pantofii personajului sau pur si simplu mimica fetei ii tradeaza inocenta pe care o schitasem eu, undeva in culisele privirii. Astfel, trece timpul si imi pun creierasul in miscare evitand sa atipesc pana la destinatie.

Astazi lucrurile au stat altfel… m-am trezit ca in spatele privirii mele se conturau imagini cu o domnisoara inalta, subtirica aproape de firav, care desi grabita, masca cu pasi micuti faptul ca fusta prea stramta nu ii era deloc confortabila. Atragea atentia parfumul ei, racoritor dar usor dulceag, atingea persoanele din jur cu o precizie mai mare decat imaginea sau sunetul.

Urmele dermatografului sters pe fata de perna cu o noapte in urma ii umbreau privirea albastra, plictisita, ce parea sa priveasca dincolo de ambalaje, de-a dreptul in nimic.

Privind-o superficial, parea o fire timida, carliontii lungi, aurii care i se leganau pe spate prinsi firav intr-o clama crem, intareau o imagine inocenta, desprinsa dintr-o fila galbena al unui jurnal de demult. Totusi, odata lasandu-te purtat profund de privirea ei, gaseai o incredere aparte, taria unei femei ce in spatele feminitatii desavarsite, ascundea toate armele necesare unei victori in fata vietii din secolul 21.

Cu gesturi delicate, emana un aer singuratic, distant dar deloc visator, departe de pragmatism parea sa fie doar sigura pe pasul urmator. Orice abatere, amagire sau exagerare parea sa-i starneasca dispretul. Parea sa aibe o inteligenta emotionala naturala sau doar o expresivitate aparte, parca o stiam de o viata, parca n-o recunosteam deloc.

Ganduri non sequitur mi-au curmat ideea si… din multimea de oameni ce ma inconjura, astazi m-am analizat tocmai pe mine.

Pe sistemul “putin, dar bun”, nu am multe fobii, am putine dar cu radacini adanc infipte in creierasul meu. Una din ele este entomofobia, frica de insecte.

Stiind asta, amicii mei imi trimit felul clipuri sau poze dintre cele mai oripilante, intorcand cutitul in rana deja deschisa de orice gandac/paianjen/zburator imi iese in cale. Ultimul clip primit n-a fost tocmai oripilant doar putin amuzant si… curios. Vizionare placuta.

Duminica, 19 iulie 2009 – Bucurestii au amortit.

Astazi, fiind zi lucratoare pentru mine, m-am trezit la ora 7 si am pornit prin Bucuresti spre locul unde imi pierd jumatate din viata, la munca.

Obisnuita fiind cu viata agitata si aerul greu de respirat al municipiului nostru drag, astazi mi-a parut mort.

Berceni – aer prea cald, nu e nici un curent care sa miste o frunza in calea mea, rasaritul soarelui imi obosea privirea, obligata fiind sa merg spre est si sa-l privesc ezitant, lipsesc vociferarile pietarilor si nici cainii comunitari nu s-au trezit, merg mai departe…

Piata Universitatii – acelasi aer cald si greu de respirat, ma uit in jur.. acolo unde ieri vedeam zeci de oameni la fel de grabiti ca mine, acum nici semafoarele nu se grabesc sa-si schimbe culorile… lipsesc pasi, voci, claxoane, viata! Ma resemnez si pasesc rar, incercand sa ma adaptez atmosferei din centrul… gol al bucurestilor. Ajung la destinatie, ma asez la birou si inainte de o noua zi de munca, incep a creiona raportul unei zi moarte… Raport de Duminica.