Duo de dupa amiaza…
Hit “Play”.
Dupa amiaza tarzie, atmosfera difuza inecata in raze haotice, slabe, ce abia patrund jaluzelele portocalii. Port doar camasa ta, cu primii nasturi descheiati, imi aluneca pe un umar. Ma perind prin camera cu piciorusele goale pe parchetul gol, imi unduiesc trupul intr-o dezmierdare molateca, lenea de dupa amiaza tarzie imi asterne pe chip infatisarea unei copile rasfatate ce nu si-a facut somnul de pranz…
Ma urmaresti cu privirea din coltul camerei, intins in pat, esti cuprins de aceeasi lenevie aproape indolenta, porti un zambet mic dar persistent in timp ce privesti dansul camasii pe trupul meu si toate au un subinteles… ma admiri tacut de parca m-ai astepta cuminte acolo…
Nu te las sa astepti prea mult, ma indrept spre tine, ma las usor pe pat ca apoi sa ma scurg in bratele tale… imi arunc mainile in jurul tau de parca nici n-ar fi ale mele… te privesc cu ochii intre-deschisi care-ti spun “iubeste-ne” si raman asa pret de cateva clipe…
Ma saruti usor pe gat, imi indulcesti lobul urechii cu buzele tale calde, imi dezmierzi buzele pe rand indecis la care sa te opresti… imi cauti limba cu a ta, usor, pare a fi cel mai dulce gust care te-a incercat vreodata…
Ramanem asa, prinsi intr-o clipa vida, cu buzele intre-patrunse intr-un joc al limbutelor dulci, ascunsi in spatele jaluzelelor portocalii ce nu mai coloreaza de mult camera pentru ca s-a intunecat…
Deschidem putin ochii si realizam cum, cuprinsi de romanta clipei, timpul ne-a patruns pe nesimtite… privim printre jaluzele intrebandu-ne “unde au plecat razele?”, dar acolo ne asteapta altceva… ce ne intregeste povestea, ce ne desavarseste clipa, imi contureaza vag umarul gol si iti deseneaza in ochii acea mica sclipire pe care o ai atunci cand ma privesti… Bella Luna.
Detalii…
Felul in care iti lucesc ochii mari in semi-intuneric si deschizi incetisor un inceput de zambet pe chipul minunat, zambet tremurand care se ascunde 2 clipe, incercand sa ma alarmeze iar apoi revine mai mare ca inainte, la fel ca un copilas care uneori nu isi intelege mama ce-i zambeste cald si nici nu stie cat si cum sa ii raspunda.
Zambet care dupa prima dezmierdare devine imoral, provoci un prim impuls privindu-ma adanc, direct, in timp ce-ti treci usor varful degetelor peste buzele mele si iau asta ca si cum ar fi coup de grace. Vrajitor teribil, fiecare soapta a ta imi induce starea propice sacrificiului de sine, provoaca o singura senzatie a-l carei murmur ma face sa tresar…
Privesc umbrele trupurilor noastre ce se intind pe peretele opus ferestrei si se scurg usor spre podea atunci cand te apleci sa imi soptesti cuvinte inocente cu un al doilea inteles ce nu are nimic de-a face cu pudicitatea, desi e foarte cald miscarile mainilor mele sunt reci, aproape crude seamana cu vantul de iarna calma dar deloc prietenoasa, devine derutant raspunsul meu… iti place.
Brate ce calatoresc usor, vorbesc despre pasiuni ce se nasc pentru creatie. Incetisor imi transformi corpul intr-un masterpiece, convins ca doar asa artistul din tine poate atinge apogeul. Atingeri de maestru ce nu admit scuze sau schite de refuz, ating tinte directe… detalii mici… detalii.
Fericire…
Sunt tot, stau tolanita in paradis si-mi fac umbra palmierii tuturor implinirilor.
Stiu tot, am toate secretele universului la mine, pot trai experiente mistice in mizerul cotidianului si le pot reinnoi la nesfarsit.
Am tot, nu stiu daca tu mi-ai dat dar stiu ca nu-mi poate lua nimeni.
Dau tot, si zambesc cand o fac, torn maretie in fiecare pas pe care il faci cand treci pe langa mine ca apoi sa te admir indepartandu-te.
Pot orice si nu pot fi discreta cu asta, am uitat ce inseamna modestia. Am invatat sa radiez, intreg universul valseaza in jurul meu si farmec pietrele sa danseze si ele…
Timp, bani, oameni, munca, stres, probleme, boli, toate sunt efemere, dupa ce ti-am incercat seductia nu pot decat sa ma las usor in epidemia de extaze pe care o provoci cu primele atingeri si apoi sa ma ridic deasupra galaxiei si sa reusesc tot, sa dezleg tot, sa trec peste orice…
_________________________________
Recunosc, m-am inselat, exista fericire fara ignoranta.
Totul… fara prea mult sens
(…)ca le e dor, si lor, si mie, de stilou si de hartie…
Scantei ale imaginatiei mele opresc timpul ce alearga in mod normal mai repede decat pot percepe eu si imi aduc aminte ca existi, blogule.
Pereti tacuti si reci, nemilos vant se izbeste de ferestre ude si valul de simtaminte ce-mi tulbura toate gandurile golindu-le de sens, de concret pe care-l gasisem si asa greu… toate instaureaza atmosfere nebune, rotitoare, pline de toata ambiguitatea din lume si toate revarsate in jurul meu.
Ratacesc printre fantezii incomplete, plasmuiri lipsite de credibilitate si ma incearca senzatia unui pictor demult apus, care acum, fiind ciung, intelege culorile la fel de bine, le vorbeste, le asculta, dar e incapabil sa le redea ca alta data. Nimic nu pare sa ma satisfaca in noaptea asta, pe cat de zgomotoasa, pe atat de inexpresiva.
Stoluri de pareri, ganduri complexe, ma mistuie pe dinauntru dar ma complac in existenta lor neinteleasa tocmai din cauza conjuncturii care in noaptea asta imi prapadeste aripile si ma lasa lipsita de comprehensivitate chiar si in fata banalitatilor.
Gasesc multumire in speranta ca dintr-odata ceva imi va deschide un robinet in creier, orientat spre exterior si acesta ar lasa multimea de conceptii, idei, inchipuiri, slobode cum isi doresc…
Dar sunt atat de multe incat un simplu robinet n-ar fi de ajuns pentru a elibera tot. Dezordonate cum sunt s-ar inghionti incercand sa-si faca loc pentru prima gura de aer si… in felul asta, imi vor rupe robinetul, imi vor sparge creierul si nimic nu le va putea stapanii… ca si acum.
In cazul asta, le las sa se adune si sa se imparta de-a lungul sinapselor mele ca intr-un spatiu restrictionat, unde pot da impresia ca eu fac regulile.
Asta pana cand ma vei surprinde din nou cu aparitia ta… deloc profetizata, deloc prozaica, mereu altfel dar intotdeauna impertinenta, ma va ridica intre stele sau le va cobora pe ele in jurul meu. Apoi, cu o privire clandestina, imi vei opri orice gand neastamparat, vei spulbera orice impresie fie si profunda, vei contura toate fanteziile si atunci ma voi lasa in voia unui ultim gand…
Al cui? De unde acest farmec straniu pe care il emani in jurul meu si care ma topeste ca acidul dar ma imata ca un parfum cu feromoni pulverizat in viscere, provocandu-mi corpul sa elibereze fluvii de serotonina?
Portretul ei…
Astazi m-am trezit greoi, e ora 10 si deja toate lucrurile prevestesc o zi normala, prea normala, monotona…
In drumul spre munca, obisnuiesc sa analizez persoane, portrete, sa plasmuiesc idei si destine apoi sa abstractizez totul realizand ca nu se asorteaza cu pantofii personajului sau pur si simplu mimica fetei ii tradeaza inocenta pe care o schitasem eu, undeva in culisele privirii. Astfel, trece timpul si imi pun creierasul in miscare evitand sa atipesc pana la destinatie.
Astazi lucrurile au stat altfel… m-am trezit ca in spatele privirii mele se conturau imagini cu o domnisoara inalta, subtirica aproape de firav, care desi grabita, masca cu pasi micuti faptul ca fusta prea stramta nu ii era deloc confortabila. Atragea atentia parfumul ei, racoritor dar usor dulceag, atingea persoanele din jur cu o precizie mai mare decat imaginea sau sunetul.
Urmele dermatografului sters pe fata de perna cu o noapte in urma ii umbreau privirea albastra, plictisita, ce parea sa priveasca dincolo de ambalaje, de-a dreptul in nimic.
Privind-o superficial, parea o fire timida, carliontii lungi, aurii care i se leganau pe spate prinsi firav intr-o clama crem, intareau o imagine inocenta, desprinsa dintr-o fila galbena al unui jurnal de demult. Totusi, odata lasandu-te purtat profund de privirea ei, gaseai o incredere aparte, taria unei femei ce in spatele feminitatii desavarsite, ascundea toate armele necesare unei victori in fata vietii din secolul 21.
Cu gesturi delicate, emana un aer singuratic, distant dar deloc visator, departe de pragmatism parea sa fie doar sigura pe pasul urmator. Orice abatere, amagire sau exagerare parea sa-i starneasca dispretul. Parea sa aibe o inteligenta emotionala naturala sau doar o expresivitate aparte, parca o stiam de o viata, parca n-o recunosteam deloc.
Ganduri non sequitur mi-au curmat ideea si… din multimea de oameni ce ma inconjura, astazi m-am analizat tocmai pe mine.
Mici cuvinte pentru tacere…
Urasc momentele in care sunt optimista, am mereu impresia ca pierd lucidul, mi-e frica sa pierd lucidul, mi-e frica de ceata calda si in acelasi timp nu vreau sa te termini, optimism criminal.
Ma sperie momentele in care las gandurile, problemele, pe mine insumi, sa se dizolve in fum…
Parca as parasi bordul avionului si l-as lasa pe pilot automat in timp ce mie nu-mi pasa nici macar ca acel avion e viata mea.
Stii ce ma sperie cel mai tare? Ca e numai vina ta! Tu esti punctul de provenienta al optimismului asta inutil, tu esti motivul pentru care nu il pot trimite de unde a venit si pe tine… pe tine… pe tine nu te pot trimite decat inapoi in capul meu, unde umbli toata ziua, unde te joci cu atentia mea, cu viata mea si cu tot ce sunt eu…
O seara calda de iulie…
Era o seara caldă de iulie, o linişte sublimă, ce-mi întregea momentul singuratic, se aşezase peste aleile din parcul tineretului, pas dupa pas mintea mi se adâncea în poteci întunecate, de ale căror sfârşit nici eu nu eram sigură.
Mlădioase acorduri de chitara trădau păcătos, dar dulce, decorul calm cu care mă obişnuisem până atunci. Pas dupa pas, coardele se auzeau tot mai limpede. M-am lăsat ghidată de sunet ca si cum ar fi fost cele mai curate acorduri auzite până atunci.
La un moment dat, mergând pe directia din care auzeam melodia, pe o bancă întunecată, zăresc un tânăr cu o chitara atingându-i suav coardele.
În timp ce treceam pe langa bancă, se ridică si prezentându-se, mă roagă să-l ascult:
“Aş vrea să pot inchiria
O cotă din privirea ta
Sau, dacă crezi că s-ar putea,
Chiar ochii…”
Nu l-am mai văzut de atunci. Îmi amintesc un tip înalt, frumuşel, îmbrăcat în alb, cu bască din pânză albă, cu cosoroc, stil franţuzesc. Era curtenitor, deşi cu ambalaj uşor timid, emana ceva pervers cu originalitatea pe care numai un artist o poate reda… fermecător.
Era o seara caldă de iulie, nu l-am mai văzut de atunci.
Rasuna linistea…
Iubesc tacerea si singuratatea, de obicei in acelasi timp. Despre singuratate o sa va scriu cu alta ocazie, aprindem reflectorul deasupra tacerii.
Sunt momente cand singurul lucru valabil din viata mea este linistea, cand realizez dupa indelungi polemici cu mine insumi, ca trebuie sa tac, sa-mi adorm cuvintele intr-un suspin si in umbra lui, a suspinului, sa imi disec gandurile, simturile, rand pe rand.
Linistea e cel mai limpede decor al constiintei mele, abia atunci cand tac incep adevarata discutie. Cand imi pot auzi glasul inimii, freamatul pantecului cuprins de emotii pe care limba mea nu le poate reda, dar linistea mintii reuseste mereu…
Tacerea este taramul lecuitor al stresului si al gandurilor dezordonate, fie ele si multiplicarea continua a unei singure existente in mintea mea.
In tacere voi simti sunetul picturii, cand ma vei zugravii in culori sparte de dorinta.
In tacere iti voi raspunde, cand buzele tale ma vor intreba daca ma tenteaza gustul lor.
In tacere voi simti cand te cauti si te voi gasi, pentru a-ti face cunostinta cu tine.
Deci taci, lasa-ti vocea ta uitata, lasa-ti mainile sa spuna povestea fiorului si lasa-ma sa-ti citesc in ochii maximele sentimentului.
Din linistea noptilor albe de mai, cu drag.
Iar s-a stricat ceasul…
Bucata de carne fara principii, o schema simpla, un plan bine pus la punct sau doar o serie de ipocrizii sofisticate, minciuni nevinovate si…
Atitudinea ademenitoare care iti dadea impresia ca esti fiinta pe care o astepta de o vesnicie, cu miocardul pe noptiera.
Parfumul care ii vestea sosirea inca de la colt si care ii prelungea existenta langa tine si dupa ce pleca.
Mica apocalipsa individuala pe care o infiinta atunci cand iti revarsai dispretul.
Prestanta de maestru cu care te facea sa te simti mica, dar cea mai importanta piesa din muzeu, pentru ca maestrul iti pretuia compozitia si isi arata admiratia prin fraze bine plasate ce te strapungeau pana in viscere.
Tot ce te face sa versi acum, ti-a desavarsit feminitatea si ti-a pus un ghem in stomac candva…
Acum, cand basmul s-a incheiat si in spatele cortinei esti doar tu si un tot incarcat de absenta lui, realizezi atractia exercitata de talentul actoricesc al porcinelor.
“…dar amagea cu atata plenitudine”
Iar ti-a luat-o ceasul inainte si te-ai trezit tarziu.
______________________________
Iti amintesti cand ti-am spus “si cainele meu e mai mandru decat tine”? Ei bine, intaresc si argumentez din nou afirmatia.
Esti mai javra decat cainele meu!
Concluzie din necuvantator
Am scris cele de mai jos cu ceva timp in urma dar amnezia controlata cu privire la blog m-a impiedicat sa postez. O fac, deci, acum.
Privindu-mi patrupedul blanos cum tresalta cand il ating trezindu-l partial din lenea dezmierdatoare ce-l compleseste zilnic dupa plimbarea de seara, il mangai usor indemnandu-l sa se intoarca in inertie. Ma refuza aruncandu-mi o privire aroganta si se ridica indolent, face doi pasi greoi, lenes iar in timp ce il derula pe al treilea labutele il dezamagesc iar ghemul de blana aluneca pe parchet devenind pres pret de o secunda. Desi usor speriat, se redreseaza intr-o fractiune de secunda sperand ca nu l-a vazut nimeni si porneste din nou mandru si arogant incordandu-se parca de frica suprafetei lucioase.
Amuzata, il privesc in continuare zambind, ma priveste si el si zarindu-mi zambetul ii piere aroganta, incepe a-si legana coada indemnandu-ma sa ma apropii. Il smotocesc ciufulindu-i blana, il enervez putin atingandu-i nasul si apoi il rog sa-mi aduca jucaria lui. O cauta prin toata casa, fiind imprastiat ca stapana, o gaseste intr-un final si mi-o aduce trufas, o pune jos si latra nerabdator sa ma joc cu el.
Ii arunc jucaria, porneste grabit dupa ea, se intoarce indata mandru de isprava, iar cand il ating din nou pe nas, smotocindu-i blana din crestet, il vad usor enervat dupa care refuza suparat sa-mi dea jucaria, ii observ schimbarea de atitudine si am o revelatie… imi dau seama ca si cainele meu e mai mandru ca tine…
