Crezi ca esti singur? Verifica scannerul!
Pe sistemul “putin, dar bun”, nu am multe fobii, am putine dar cu radacini adanc infipte in creierasul meu. Una din ele este entomofobia, frica de insecte.
Stiind asta, amicii mei imi trimit felul clipuri sau poze dintre cele mai oripilante, intorcand cutitul in rana deja deschisa de orice gandac/paianjen/zburator imi iese in cale. Ultimul clip primit n-a fost tocmai oripilant doar putin amuzant si… curios. Vizionare placuta.
Ce-i prea mult strica…
Cu perseverenta-mi caracteristica, am saturat tot mediul inconjurator cu plangerile mele cu privire la ploile din ultima perioada. Daca tot i-am saturat pe cei din mediul meu real, m-am gandit ca cei din mediul virtual se vor simtii marginalizati asa ca…
Nu mai pot cu ploaia, luna lui cuptor s-a transformat in luna lui Poseidon, frate cu Octombrie. Am impresia ca e un complot impotriva mea si a conflictului meu general cu umbrela. Oficial, am declarat razboi dansatorilor ploii si nici ruga sincera si profunda a taranilor speriati de seceta nu ma incalzeste.
Imi place ploaia, imi place si cearta si cianura… da` cu masura! Pe langa asta, cate luni fierbinti are anul Romaniei? 3! Cu ce drept imi fura ei una din cele si asa putine?
N-am mai vazut un rasarit de soare curat de cand m-am uitat la fotografiile de anul trecut. Lumina difuza ce prevesteste ploaia e tot ce se poate vedea, ma scoate din minti!
De ce trebuie sa ma deranjeze pe mine vaporii cand se condenseaza? Eu ii deranjez pe ei!?
____________________
Daca starea-mi afectata de nori grosi si picaturi ce se lovesc violent de nervii mei intinsi imi va permite sa emit vreo idee pertinenta, ma veti citii curand…
10 lucruri de invatat pentru romani
As organiza excursii cu caracter didactic in Germania, in Elvetia si in alte tari ca sa invete romanul cateva din urmatoarele:
10 lucruri pe care macar 70% din Romani trebuie sa le invete de la alte popoare:
- Cum sa NU te porti ca un dobitoc in trafic doar pentru ca tu esti posesor de covrig.
- Cat de des trebuie sa te intalnesti cu sapunul in functie de anotimp.
- Unde iti poti asculta cantaciosii in voie si unde NU.
- Parcul NU este muzeu cu exponate ca iarba si copacii, el e acolo ca sa te plimbi, sa alergi, UNDE si CUM vrei tu, cetatean onorabil ce esti.
- Trecerea de pietoni NU e masterpiece-ul lucratorilor de la primarie de care trebuie sa te feresti ca sa nu iei vopseaua.
- Medicul, administratorul de bloc, functionarul de la ghiseu s.a.m.d NU sunt mai marii tai, nu trebuie sa le pupi talpile, sunt acolo pentru tine, in general platiti de tine, dobitocule.
- Bacsisul ospatarului constituie 10-15% din nota de plata si este dat doar pe merit, NU e vital.
- Mijloacele de transport in comun sunt pentru oameni nu pentru biciclete.
- Parcarile blocurilor sunt in general inchiriate de locatari, noaptea le apartin asa ca ia-ti harbul si holbeaza-te in jur inainte sa-ti lasi masina pe sistemul “fleosc”.
- Mijloacele de transport in comun presupun capacitatea de a gandi unele lucruri, daca te simti bou, ia un taxi.
Daca aveti completari, va astept cu un comentariu.
Proprietate individuala privato-personala
Buna seara, ne-am adunat aici in aceasta seara…
Nu, nu e bine, e prea-prea si e foarte-foarte, rectificam:
Stimati cititori, spectatori in sala rece a unui spectacol in spatele cortinei…
Nici asa, nu-mi spune nimeni cum ar trebuii sa incep asta? Se pare ca nu, macar de data asta, nu.
M-am saturat de oamenii care fac sabloane de blogging: scrie asa, in momentul ala, despre aia. NU! Aici scriu EU, remember? Nu tu, nu el, nu ea, EU!
“Pai da, dar eu iti explic cum faci trafic, nu e sablon, ai nota personala acolo.” Nota mea personala se reduce la nulitate in momentul in care blogul meu seamana cu al tau sau al ei. Cea mai mica asemanare m-ar face sa imi dispretuiesc sinele, pentru ca ti-as semana, catapulta de linkuri ce esti. De asta n-am mai scris, ca tot m-ati intrebat.
Nu am un dinte impotriva celor ce scriu articole pentru a ajuta bloggerii, foarte bine, sunt chestii pe care un blogger nu le poate stii fara experienta, iar cei cu experienta le impartasesc, perfect, ii apreciez si unele sunt chiar utile.
Dar de la binevoitorii de mai sus, pana la a-mi spune MIE, cineva, cat de des sa scriu, ba chiar sa-mi dea subiecte si sa ma avertizeze ca voi muri in chinurile blogarelii, fara trafic, cu mouseul atrofiat, daca nu il ascult, pentru ca EL stie ce zice! Ei bine, pana aici e drum lung. M-am plictisit de experti.
Vreau sa blog cu toata eu.
Romane, fii mai neamt!
Traim intr-o tara unde incultura, nesimtirea, cocalarismul, vanitatea si prostia pura au devenit caracteristici native firesti. Traim intr-o tara unde cei care gandesc (nu sunt prea multi) au ca activitate principala contemplarea situatiei “zambeste, maine va fi mai rau”. Incep usor dar limpede sa nutresc in mine firicelele unei filozofii cu gandul ca puteam sa fiu altfel, altundeva. Intre Carpati si Marea Neagra te gasesti in locul perfect pentru a-ti duce greata cugetarii ca te puteai naste in alta parte. Acum ca normalul existential are sens anormal pentru cei ce inca responsabilizeaza actul gandirii si perfect normal in anormalul sau, pentru nesimtii care ne graveaza amprenta in lume, consider ca Romanica nu mai are cale de scapare, totusi uneori am sclipiri de optimism si ma incred in faptul ca unii nesimtiti nu sunt chiar pierduti si au sanse sa se redreseze si sa inceapa sa rationalizeze situatia. Pentru ca acestia de mai sus sa ne scuteasca de nesimtirea, incultura si vanitatea lor, i-as impusca pe toti, dar cum, din motive lesne de inteles, nu pot, ma alatur campaniei “Romane, fii mai neamt!” incercand sa schimb ceva incepand din mine, cu mine. Nu am un respect aparte pentru Nemti, dar la capitolul organizare, curatenie, seriozitate si cultura ne-au dat na-na de la o posta. S-a dovedit de mult ca cea mai buna cale de invatare este cea prin exemplu, sa luam, deci, exemplu. Two wrongs don’t make a right, but three lefts do.
Licoarea neagra…
Elixirele existentei mele vicioase sunt cola si cafeaua. Cafeaua de “dimineata” este rasaritul noptilor mele albe iar cola este partenerul meu pana la apusul diminetii. Altceva nu servesc decat in cazuri de forta majora, cine-stie-cum.
Cafeaua e ok, ne intelegem bine, depindem limitat una de cealalta si relatia functioneaza in parametrii… Cola insa, mi-a facut o gramada de probleme de-a lungul anilor, printre ele se numara probleme dentare destul de grave, insomnii, sistem imunitar slabit, retinere de apa in corp si altele. Totusi la cafea as renunta fara mari probleme, la cola insa problema se agraveaza si nu imi e la fel de usor sa renunt la ea.
M-am hotarat acum doua zile sa mai incerc o data sa renunt la licoarea dulce, neagra si plina de acid fosforic. Am baut atat de multa cola incat daca mi-as face analizele de sange cred ca ar iesii cola in loc de sange 
). De doua zile ma lupt cu licoarea patimasa… pana acum am avut succes, in sensul ca nu am baut cola insa consecintele isi fac simtita prezenta si anume: dorm intr-una si cand ma trezesc arat de parca nu am dormit doua saptamani, imi e frig dar sunt calda, nu am pofta de mancare, imi e sete in continuu si am o stare generala proasta.
Se intampla la fel de fiecare data, aceleasi simptome, doar ca de data asta parca nu mai sunt asa hotarata ca inainte. Am totusi speranta, ceea ce e de admirat din punctul meu de vedere, eu fiind de obicei hopeless in legatura cu aproape orice.
Nu sunt aici sa strig “Lasa-ti Cola! E sinucidere curata!” pentru ca nu am dreptul asta si oricum sunt sigura ca toti “amatorii” au luat la cunostinta consecintele, deci o fac in cunostinta de cauza, la fel ca mine.
Oricum ar fi, dorinta mea morbida ramane in picioare. Mi-ar placea sa-mi fie cosciugul aidoma unui acvariu, in care apa sa fie licoare neagra si sa zac inerta macinandu-mi tesuturile fara graba, cu eleganta unei asasine delicata dar rece. Nu stiu ce ma face sa cred ca nu voi face viermi daca zac in cola.
Acum ma intorc in pat, nu stiu cat voi dormi de data asta, oricum azi am stat treaza doar vreo 4 ore cumulate.
(Da, Geo, imaginea de mai sus e o parte dintr-o usa de-a mea)
Instigare la dragoste III…
Am inspectat aici iubitorii orbi, a dragostei eterne, a perfectiunii pe care o transpuneau ireal in realitate. In cele din urma am analizat dragostea oarba si efectele ei, aici. Acum intentionez sa creionez concluziile salvatoare dupa un asemenea esec. Ce ar trebuii sa invatam din experienta unei iubiri cu ochii inchisi ? Cu ce am gresit in a plasmuii perfectiunea intr-o iubire reala? De ce dragostea oarba nu se termina niciodata bine?
A aspira la perfectiune este de dorit. A tinde sa atingem apogeul pe scara evolutiei intr-un anumit domeniu este de dorit. A desena perfectiunea in imperfectiunea oamenilor, a crede ceea ce dorim in locul realitatii, a transpune in real ceea ce imaginatia si posesorul ei au plasmuit si anume perfectiunea, este de nedorit si mai mult, este calea sigura spre sinucidere in straturi de materie.
Vad in jurul meu posesori de miocard asteptand “jumatatea perfecta”, asteptand partenerul ideal. Acesti oameni, plictisti sa astepte, sa spere… cunosc la un moment dat o persoana si creeaza din ea o fantezie a perfectiunii. Anuleaza defecte, slefuieste pareri, modeleaza imagini si scoate in imaginatia lui persoana perfecta si dragostea perfecta. De cele mai multe acesti fantezisti au parte de parteneri ancorati in realitate, obiectivi si atunci efectul de omogenitate nu poate fi creat. Fara omogenitate un cuplu nu poate supravietuii, asta e clar. Unii mai prelungesc relatia plasmuind aceasta omogenitate chiar daca ea lipseste cu desavarsire. Despre efectele unei astfel de situatii am scris in articolul anterior.
Viata bate filmul. Realitatea bate visul. Naturalul bate perfectul. Pentru ca naturalul este insasi perfectul, este excelent, desavarsit… ideal. Oamenii sunt perfecti, ei sunt asa cum trebuie sa fie si asta inseamna defapt a fi perfect. Cine stie ce inseamna perfectul cand spune ca nu il putem atinge? Cine stie ce inseamna normalul cand spune ca esti anormal?
In dragoste putem avea “the right person” dar niciodata “the perfect person”, asta o stim toti pentru ca toti avem defecte in schimb toti intampinam dificultati cand trebuie sa le vedem in noi insine. “The right person” este reala, provine din realitate si este ancorata in ea, “the perfect person” este plasmuirea despre care tocesc tastele din articolul trecut.
Nu o sa tin prelegeri despre “iubirea defectelor” pentru ca sunt de parere ca nu exista. Mariana Fulger are un citat interesant: “Nu ştiu ce să iubesc mai mult la tine şi pentru că nu ştiu să te iubesc pe puncte, te iubesc în întregime”. Ei bine despre asta este vorba, despre iubit in intregime, nu ajungi sa iubesti defectele partenerului, calitatile lui sau coafura ciudata ci ajungi sa iti iubesti partenerul pentru tot ceea ce este el… un tot unitar.
Defectele nu se anuleaza, nu se corecteaza pe retina… ele se analizeaza, se inteleg si se accepta ca ceea ce sunt… o parte din intruchiparea naturii. A ignora defectele partenerului inseamna lipsa de interes, nu iubire.
Nu exista partenerul perfect, exista persoana pe care sa o placi destul de mult incat sa te intereseze defectele ei si sa fi dispus sa le accepti sau sa le corectezi. Cand spun “corectezi” ma refer la insasi a corecta un defect, a-ti ajuta partenerul sa invinga un defect ce poate fi invins. Asta cu siguranta nu echivaleaza cu a corecta defecte in imaginatia noastra.
Cand doresti sa fi fericit (atat cat se poate actualmente) trebuie sa iti doresti naturalul, realul. Sa iubesti perfectul mintindu-te nu e solutia, trebuie sa iubim un partener real, trebuie sa iubim realitatea din el.
“How many legs does a dog have if you call the tail a leg? Four. Calling a tail a leg doesn’t make it a leg.” (Abraham Lincoln)
Instigare la dragoste II…
Analizam in articolul anterior oamenii convinsi de eternitatea ascendenta si trandafirie a dragostei. Ei iubesc viata pana vad lacrima, cum sa le arati acestor oameni lacrima inainte sa se indragosteasca iremediabil de viata vazand doar partea plina a paharului?
Cum sa le explici ca pentru tine dragostea oarba inseamna tortura nemarginita, dor de necuprins, iluzii desarte, rani pe care nici timpul insasi nu le poate pansa usor, suferinta atroce spre care te indrepti la sigur fara a protesta… iti ingropi esenta vietii, a dragostei insasi, in mormantul necrutator ar daruirii totale cu epitaful “Smulge-te din viata mea… am inceput sa vad”?
Dragostea e cel mai scump si mai nociv stupefiant. Iti cere toate gandurile, toata inima, tot timpul… ratiunea insasi o vrea imprumut. Iti cere tot si strica tot ce ii dai, iti distruge ratiunea, iti omoara gandurile, iti spinteca sufletul si iti sparge inima in mii de bucatele pe fiecare bucatica fiind scrisa o litera din numele “proprietarului” aparent-temporar caruia i-ai daruit-o complet si orbeste.
Totusi nu e destul, daca te-a magnetizat si ti-a distrus tot, stupefiantul mai are o proprietate nociva: e halucinogen. Te ajuta sa nu vezi ca mirosi florile de la radacina si iti aduni piese din materie cu farasul. Daca ai noroc si iti trece prin cap sa refaci puzzelul cu piesele din faras si realizezi ca lipsesc bucati si tu cand ai dat bucati, ai si cerut si acum nu se mai potrivesc si lipsesc tocmai cele pe care le-ai cerut… sa nu crezi ca esti mai fericit daca faci doar o constatare. Halucinogenul se va ocupa sa simuleze bucatile lipsa pentru tine.
Contractul cu iubirea fericito-reciproca se mai prelungeste putin, se mai adauga bineinteles si clauze, dar cui ii pasa? oricum nu le-ai citit nici prima oara. Iti administrezi, deci, drogul si poti supravietui in letargie inca o perioada bucurandu-te de plasmuirea perfectului.care iti incetoseaza privirea si continui sa inoti fericit prin apa tulbure a minciunii pe care ti-o administrezi de buna voie.
La un moment dat, contractul se incheie brusc din diferite motive(nu ca ar necesita mereu motive, slabiciunea ta e de ajuns). Contractul crud, nemilostiv, nepasator fata de cecitatea ce te-a cuprins tocmai din vina lui, redevine nisip. In acel moment te intorci la paragraful doi al acestui articol. De la eternitatea, frumusetea si puritatea dragostei, realizezi finitatea, durerea si mizeria ei. Clarviziune, poteca inchisa, foaie deja scrisa, inima-bucati.
Transpus/a in amarul urmatoarei clipe, realizezi ca ai intarziat la intalnirea cu tine. E prea tarziu sa-ti ceri iertare de la tine. E prea tarziu sa ii spui sinelui “te rog iarta-ma ca m-am ranit”. E prea tarziu sa ii spui cadavrului tau “te rog iarta-ma ca te-am umilit”. E prea tarziu sa te condamni pentru amnezia voluntara.
Cumplitul suprem este constituit defapt de sinucidere, de faptul ca tu insati ti-ai indus difuzul ofensiv atribuindu-ti falsa invulnerabilitate. Fugi, deci, de cumplitul suprem. Arunci vina pe el, pe ea, pe destin, pe realitate. Ce vina are realitatea in faptul ca ai decis sa fugi de ea?
Totul pare a fi in zadar acum, totul pare tardiv… dar nu e niciodata prea tarziu sa inveti. Nu e niciodata prea tarziu pentru viitor. Sa stii cum sa iti administrezi drogul cu un picior in sectia de dezintoxicare. Cand te izbesc amintirile sa te uiti in tine sa gasesti esecul, sa il diseci si sa ii gasesti leacul. Va exista, probabil, o a treia parte in care voi dezvolta asta.
Dragostea nu e oarba, dragostea e chimie iar cand gresim formula ne prefacem orbi. (Marylina)
Instigare la dragoste…
Inspectez posesorii de miocard ce ma inconjoara zilnic. Cate inimi, atatea pareri, atatea amintiri… Am invatat ca fiecare om este un interpret cu portofoliul lui de viziuni pe care le canta cu ambii plamani o viata intreaga. Am invatat ca un strop de fericire se plateste cu un lac de durere.Totusi cred ca unii au probleme cu memoria pentru ca in fiecare zi descopar cel putin o noua parere trandafirie despre fenomenul asta pe cat de “comun” pe atat de prost inteles, numit dragoste.
Discut cu tine, cu el, cu ea si observ oameni convinsi de existenta idealului, de dragostea sublima pe care o traiesc, de eternitatea ei, de frumusetea si puritatea suprema regasita in fiecare sentiment impartasit jumatatii. Oameni lipsiti de experienta, oameni cu memorie proasta sau pur si simplu exagerat de optimisti.
E lesne de inteles ca realismul i-a parasit intr-un trecut indepartat si ii va izbii candva ca un tren condus de un psihopat vitezoman si vor fi parasutati in depresiunea suferintei torturati de dor si de ciuda cu parasuta stricata. In cele din urma cu sufletul pe noptiera si capul in pamant iti vor spune ca ai avut dreptate. Din pacate majoritatea se alatura frustratilor din societatea mizerabila in care traim.
Pentru toti cei care se regasesc in randurile de mai sus, cei ce au impresia ca dragostea lor e trandafirie si ca lor nu li se poate intampla nimic, am un anunt: De fiecare data cand spui ca nenorocirea se va varsa pe altcineva, aminteste-ti ca pentru 6 miliarde de oameni tu esti acel altcineva.
A dad to his son:
- Son, I just want you to know: life is a black, sucking, vortex of anguish and dispair, filled with brief moments of false hope and empty joy, all the while dragging you inevitably closer to final, absolute, and eternal death.
- Thanks Dad…
Poezioala desple sex…
Fǎcui fǎlǎ sǎ vleau o constatale
La glǎdiniţǎ ieli, când am picat,
(Cu toate cǎ-s de-un an în glupa male)
Sǎ mol dacǎ glumesc, pe omoplat ;Ne-a esplicat doamna educatoale
Amǎnunţit, chial ne-a si desenat,
Cum am ajuns sǎ ezigstǎm sub soale,
Cum fiecale a fost plocleat,Elam ochi si ulechi de culios
Sǎ aflu cum pe lume am venit,
Si chipes si isteţ, da’ si flumos,
Da’ nu te mint, mai mult m-a plictisit :C-al fi o balzǎ, cale-n noptiţicǎ,
Ne-aduţe-n pliscu’ ei, împachetaţi,
Când scapǎ si mǎmica de bulticǎ
Fǎcutǎ de la ouǎ si câlnaţi,Cum zboalǎ balza asta-nţet, agale,
Vleo nouǎ luni, sǎ iasǎ luclu bun
Si cum agiungem în pǎtuţ si-n ţoale
Pe cosul casei, ca si Mos Clǎciun….Sǎ vezi mǎi flate, ţe educatoale (!)
Fǎlǎ misto, chial m-a lǎsat pelplex,
La vâlsta ei, (ţe pept si ţe piţioale !)
Sǎ nu stie nimica desple sex !?Valeriu Cercel
O minunatie de poezioara, in timp ce o citeam am plasmuit un baietel mic dar mandru caruia i se impleticeste limba din doua in doua cuvinte astfel presarand poezioara cu ingredientul secret: gingasia.
Una din calitatile mele cele mai mari, precedand calitatea numarul unu “spiritul critic exagerat”, este ura… “I don`t discriminate, I hate everyone equally”.
Caracterizandu-ma, ura este prezenta si aici: urasc copii, nu pe toti in egala masura, ceea ce ma induce in contrazicere cu sinele partial, dar mintim publicul cu flexibilitatea… Urasc, deci si copiii, in special pe cei crizati, care tipa, urla si rag pana obtin ce isi doresc si ignorantele care i-au facut ii slujesc ca pe niste printisori auriti, astia tin capul listei cu doza de ura succedati de cei care plang excesiv, santajisti sentimentali si cei care fac pe prostii sau cu care intr-adevar nu se poate purta o conversatie nici macar la nivelul lor.
Admir in schimb foarte tare copiii talentati, copiii rebeli si cei inteligenti. Sunt unii care ma uimesc pana ma oftic comparandu-ma pe mine la vremea aceea, cu ei la aceeasi varsta. Copiii aia cu care te asezi la masa si porti o discutie ca de la ratiune la ratiune, iti pun intrebari incuietoare care nu se limiteaza la “DA` DE CEEEE?”, iti dau replici de neuitat si asteapta sa le dezvalui un nou fragment de realism, de nou pe care sunt gata sa il inteleaga si sa il lege de lumea lor plina de culoare.
Da, asta inseamna ca urasc ignoranta chiar si la copii… priveste in jurul tau… poti sa ma judeci?
