Portretul ei…
Astazi m-am trezit greoi, e ora 10 si deja toate lucrurile prevestesc o zi normala, prea normala, monotona…
In drumul spre munca, obisnuiesc sa analizez persoane, portrete, sa plasmuiesc idei si destine apoi sa abstractizez totul realizand ca nu se asorteaza cu pantofii personajului sau pur si simplu mimica fetei ii tradeaza inocenta pe care o schitasem eu, undeva in culisele privirii. Astfel, trece timpul si imi pun creierasul in miscare evitand sa atipesc pana la destinatie.
Astazi lucrurile au stat altfel… m-am trezit ca in spatele privirii mele se conturau imagini cu o domnisoara inalta, subtirica aproape de firav, care desi grabita, masca cu pasi micuti faptul ca fusta prea stramta nu ii era deloc confortabila. Atragea atentia parfumul ei, racoritor dar usor dulceag, atingea persoanele din jur cu o precizie mai mare decat imaginea sau sunetul.
Urmele dermatografului sters pe fata de perna cu o noapte in urma ii umbreau privirea albastra, plictisita, ce parea sa priveasca dincolo de ambalaje, de-a dreptul in nimic.
Privind-o superficial, parea o fire timida, carliontii lungi, aurii care i se leganau pe spate prinsi firav intr-o clama crem, intareau o imagine inocenta, desprinsa dintr-o fila galbena al unui jurnal de demult. Totusi, odata lasandu-te purtat profund de privirea ei, gaseai o incredere aparte, taria unei femei ce in spatele feminitatii desavarsite, ascundea toate armele necesare unei victori in fata vietii din secolul 21.
Cu gesturi delicate, emana un aer singuratic, distant dar deloc visator, departe de pragmatism parea sa fie doar sigura pe pasul urmator. Orice abatere, amagire sau exagerare parea sa-i starneasca dispretul. Parea sa aibe o inteligenta emotionala naturala sau doar o expresivitate aparte, parca o stiam de o viata, parca n-o recunosteam deloc.
Ganduri non sequitur mi-au curmat ideea si… din multimea de oameni ce ma inconjura, astazi m-am analizat tocmai pe mine.
