Mi-e dor de vara…
Zilele insorite din ultima perioada mi-au injectat serul nostalgiei. Mi-e dor de vara si am cazut asa, intr-o reverie inchinata caniculei, imaginatia a zburat si…
Mi-e dor de vara, mi-e dor sa stau in fata ferestrei privind luna cu irizarile ei portocalii profetizand canicula de maine.
Mi-e dor de teiul din fata ferestrei, ah teiul, vrajitor formidabil al carui aroma imi trezeste simtaminte de mult acoperite de timp. Isi inalta florile sub geamul meu an de an si tot an de an imi tulbura noptile.
Si noptile, ah noptile, inflacarate, mereu vii, au acel je ne sais qua care te face sa nu pui geana pe geana, sa nu vrei sa te intorci intre pereti, sa ramai acolo in mangaierea vantului ce patrunde elegant prin textura rara a textilei.
Caldura asfaltului si a cladirilor frematand in jurul tau… Ratacesti pe strazi visand, aidoma noptilor albe din St. Petersburg, sperand sa nu se termine vreodata, sa nu inceteze cantecul greierului ce intregeste momentul trait din plin ca un antidot pentru suflete racite, ratacite…
Dar ca orice reverie, se ascunde usor, usor in spatele zambetului meu ca sa dispara in cele din urma… si raman asa, spanzurata intr-o clipa muta, privind spre banca goala si rece din parcul meu, dorindu-mi sa fortez timpul, vremea… vara!
Concluzie din necuvantator
Am scris cele de mai jos cu ceva timp in urma dar amnezia controlata cu privire la blog m-a impiedicat sa postez. O fac, deci, acum.
Privindu-mi patrupedul blanos cum tresalta cand il ating trezindu-l partial din lenea dezmierdatoare ce-l compleseste zilnic dupa plimbarea de seara, il mangai usor indemnandu-l sa se intoarca in inertie. Ma refuza aruncandu-mi o privire aroganta si se ridica indolent, face doi pasi greoi, lenes iar in timp ce il derula pe al treilea labutele il dezamagesc iar ghemul de blana aluneca pe parchet devenind pres pret de o secunda. Desi usor speriat, se redreseaza intr-o fractiune de secunda sperand ca nu l-a vazut nimeni si porneste din nou mandru si arogant incordandu-se parca de frica suprafetei lucioase.
Amuzata, il privesc in continuare zambind, ma priveste si el si zarindu-mi zambetul ii piere aroganta, incepe a-si legana coada indemnandu-ma sa ma apropii. Il smotocesc ciufulindu-i blana, il enervez putin atingandu-i nasul si apoi il rog sa-mi aduca jucaria lui. O cauta prin toata casa, fiind imprastiat ca stapana, o gaseste intr-un final si mi-o aduce trufas, o pune jos si latra nerabdator sa ma joc cu el.
Ii arunc jucaria, porneste grabit dupa ea, se intoarce indata mandru de isprava, iar cand il ating din nou pe nas, smotocindu-i blana din crestet, il vad usor enervat dupa care refuza suparat sa-mi dea jucaria, ii observ schimbarea de atitudine si am o revelatie… imi dau seama ca si cainele meu e mai mandru ca tine…
O calatorie de 20 de ani…
“Generatia Twitter”, ca sa folosim termenul jurnalistilor, a iesit in strada la Chisinau pentru a muta Republica Moldova in vest. Undeva in mine ma bucur ca tinerii sunt inca uniti, ca inca avem voci, ca inca existam… dar n-avem putere. Noi, tinerii, atat romani cat si moldoveni sau oricare altii, nu avem putere sa schimbam ceva, vreodata, undeva.
Noi, romanii, am incercat de-a lungul timpului sa apropiem cetatenii Moldovei de Romania, considerandu-i de altfel romani: au facilitati in tara, i-am ajutat in nenumarate randuri s.a.m.d. Acum, am iesit si noi cu ei in strada la Bucuresti sustinandu-i in continuare, dar suntem singuri. Nimanui (excluzand Moldova si Romania) nu ii convine acum sa strige pentru Moldova “Jos cenzura!”, nu sunt circumstantele de asa natura. Nu o sa dezvolt asta, dar simt nevoia sa imi exprim parerea.
Imi e sincer mila de tinerii din Chisinau dar parerea mea este ca in noaptea asta va fi “vai si amar” de capul lor. Putin (pentru ca banuiesc ca suntem cu totii de acord ca actualul “presedinte” al Rusiei e cunoscut doar de familia lui si o conduce doar pe aceasta, tara fiind in continuare condusa de fostul presedinte) trebuie sa ridice doar degetul mic de la piciorul stang pentru ca manifestatiile de la Chisinau sa se incheie, intr-adevar, intr-o baie de sange.
Sa speram totusi ca nu va fi asa, sa speram ca nu ne vom lovii de faptul ca trebuie sa invatam si noi, “generatia twitter”, odata pentru totdeauna, ca “scopul scuza mijloacele”, ca nu facem ceea ce vrem noi, ci ceea ce vor ei si ca majoritatea decide sau materialul decide, in cazul asta, ca n-o sa riste marile puteri pentru farama de pamant “Moldova” si ca n-o sa piarda un continent mari resurse de gaz pentru cateva mii de vieti. Avem speranta “pentru vechile hotare, pentru Romania Mare!”
Chisinau, Bucurestii sunt cu voi!
Revenire in reverie…
Nu, nu am renuntat. Nu, nu o sa renunt. Nu, nu am terminat. Nu, nu termin in curand. Da, a fost o decizie inspirata, o luna departe tine… jurnal mizer. O luna in care te-am aruncat in lada cu lucruri de care nu-mi pasa, chiar daca poate nu-ti meritai soarta.
Nu, nu te-am scos din lada sa-ti spun “te iubesc” printre remuscari si nici dorul nu ti l-am carat, te-am scos pentru a-ti arunca cateva clipe din timpul meu, clipe de care iti agati existenta si asa precara.
Nu, draga jurnal, nu vreau sa te ingrop, dar nu meriti mai mult decat ai deja. Am recapitulat cateva lucruri in ultima perioada, unul din ele este “Sa nu dai niciodata unui lucru mai multa importanta decat are”.
