Imperfect dar ideal…
Inchid ochii si parasind cotidianul, evadez intr-o lume individuala, in irealitatea mea. Intr-un cadru lipsit de finitate unde optimismul este realist si personificarea ambiantului nu este pur fictiva. Sa ma plimb pe un deal inverzit si sa las ploaia de vara sa-mi spele cu stropii ei mari toate gandurile ingrijorate si toate intrebarile fara raspuns. Sa nu-mi pese ce va fii, sa nu vad ce a fost. Sa ma opresc, apoi, odata cu ploaia si sa privesc la orizont zarind un curcubeu ce nu profetizeaza speranta ci frumusetea naturala, aici nu ai nevoie de speranta. Sa raman profund uimita privind cu ochii care vad dincolo de materie, armonia intregului si sa radiez de incantare realizand ca fac parte din el. Sa ma arunc apoi in iarba deasa, uda si rece, de un verde aprins ce se asorteaza cu senzatia racoritoare oferita de ploaie… si atingand pamantul inca incins sa raman nemiscata bucurandu-ma de cel mai revigorant decor pasnic. In cele din urma, impacata cu sinele sa ma las cucerita de literele unei carti ce-mi ridica sufletul deasupra curcubeului care ma vegheaza langa soare, si sa ma indragostesc de ea, pagina cu pagina, intr-un decor perfect, decupat de la marginea irealitatii ce confera calmul si caldura primitoare a unei biblioteci care geme de cunoastere. Sa iubesc razele soarelui cu siguranta ca nici un nor nu-l poate acoperii, sa dainuiesc lenesa printre copaci ce nu se vestejesc si nu obosesc, flori ce nu se ofilesc, intr-o lume a nemuririi unde lenevia dezmierdatoare este starea sublima, doar din ea, cu ea, poti atinge apogeul fanteziei. Apoi ma trezesc si realizez blasfemia…. de ce as vrea o lume perfecta? Perfectionismul meu devine brusc un defect in lumea asta minunat de imperfecta. Imperfectiunea e tot ce avem si tot ce ne trebuie, mereu deosebita si niciodata indeajuns de evoluata… Avem nevoie de ignoranti, de griji, de cauzele care ne infierbanta sangele, de amagiri care in timp ne dau taria pietrelor de rau, de asaltul durerilor coplesitoare ce ne aduc aminte ca suntem, pana la urma… oameni. 
bogan1992 a zis,
martie 9, 2009 la 22:15
articolul asta e superb :X
bogan1992 a zis,
martie 9, 2009 la 22:17
si modul in care scrii e superb :X
folosesti cuvinte frumoase, si complexe care orice om cu vocabular sarac ca al meu nu le poate intelege, insa chiar daca nu intelegi esti atras de frumusetea acestor cuvinte
thornofrose a zis,
martie 10, 2009 la 14:29
Ai dreptate, nu avem nevoie de o lume perfecta.. nu am stii sa traim intr-o lume perfecta. Avem nevoie doar de cate o zi aproape perfecta.. din cand in cand.
ialomiteanca a zis,
martie 10, 2009 la 23:59
Apa trece , pietrele ramin !!!! Te admir , permite-mi sa te declar : Romantica incurabila !!!! Realitatea este departe de inchipuire ……si totusi daca semeni vint …..culegi furtuna !!11
marylina a zis,
martie 12, 2009 la 11:21
@thornofrose exact rose, o zi pe care micile detalii o ridica aproape de perfectiune… asta e tot ce ne trebuie.
@ialomiteanca sa stii ca ai dreptate, sunt o romantica incurabila
)
rasuplansu a zis,
martie 17, 2009 la 11:57
cred ca la un moment dat toti tanjim dupa o lume perfecta, dar ce este perfect pentru unii, pentru altii este imperfect. depinde de gustul fiecaruia, daca pot spune asa.
intr-adevar, imaginile descrise de cuvintele tale te duc cu gandul la romatism. ca si fotografiile. o zi buna.
Chrisa a zis,
martie 18, 2009 la 18:24
Domnisoara insomniaca, va fost pasata o leapsa. Acum nu mai leneviti si treceti la treaba.
Bogdan a zis,
iulie 3, 2009 la 21:53
Cool, imi aduce aminte de o melodie de la LOT: http://www.trilulilu.ro/bnicolaescu/f165d85a1d76c4
S-o pun si eu pe blog
)
If you were a moon I know you would be shining bright
To light up the night, I know you would
When I would just stay behind with my thoughts for a while
Like all dreamers do…