Vicky Cristina Barcelona
Nu obisnuiesc sa scriu despre filme si nici nu voi face o obisnuinta din asta pe viitor. Am evitat acest film de la bun inceput din cauza productiei MediaPro/Antena 3, dar apoi numele Woody Allen m-a imbiat sa vad filmul eu iubind majoritatea creatiilor lui si pe el insusi pentru ca am descoperit perspectiva lui despre viata si echivaleaza in mare parte cu a mea.
Am vazut, deci, filmul. Un amalgam de senzatii m-au strabatut pe toata durata filmului. M-am regasit, m-am pierdut, m-am inteles si m-am aruncat din nou in nestire. Bestial este cuvantul perfect pentru acest film. Nu regret ca nu l-am vazut mai devreme, cred ca a venit la momentul potrivit.
La inceputul filmului m-am confundat cu una din actrite si am transpus relatia mea cu cea mai buna prietena, in film… puzzle perfect in linii mari. Parca ne descria pe noi, parca noi vorbeam acolo, parca eu gandeam replicile actritei cu 2 secunde inainte ca ea sa le rosteasca, in film.
In cele din urma povestea a ancorat un ton grav si mult mai detaliat, m-am pierdut atunci, nu ma mai regaseam in personajul cu care ma confundasem la inceput ci chiar in opusul lui, in prietena ei cea mai buna. Pasiunea mea pentru artistic, dragostea mea pentru toate lucrurile, relatiile, conjuncturile din realitatea mea, prezentate in film imi taiau respiratia.
“Barcelona y mientras esta`llena de cara de gente extranjera, conocida, desconocida? y vuelta a ser transparente”
M-am regasit partial in personajul in care ma regasisem in intregime la inceput si am ramas prinsa cu restul in personajul “opus”. Nu exista personaje negative in acest film, odata inteles, totul este pasiune, totul este o nebunie dulce, o realitate dura si o arta dedicata.
Nu voi descrie filmul, si-ar pierde esenta tare si farmecul aparte in cuvintele mele.Trebuie vazut… trebuie disecate conjuncturile, personajele, pasiunile. Este unul din putinele filme ce pot fi comparate cu o carte, atat ca expresivitate cat si ca fantezie si intelepciune.
Dragostea pentru interzis, vederi prea libere pentru lumea conventionala in care traim, pasiuni mult prea profunde pentru superficialitatea contemporana, simt artistic extrem de dezvoltat prins in plasa unui profund aproape imperceptibil.
Totul este fascinant, totul este exact acolo unde trebuie sa fie. O lume difuza, haotica cu pasiuni desavarsite, definite si foarte profunde pe care numai Woody Allen putea sa o exprime atat de clar.
Un film usor de vizionat, greu de digerat.
“Barcelona hace un calor que me deja fria por dentro con este vicio de vivir mintiendo, que bonito seria tu mar si supiera yo nadar”
