Fericire…
Sunt tot, stau tolanita in paradis si-mi fac umbra palmierii tuturor implinirilor.
Stiu tot, am toate secretele universului la mine, pot trai experiente mistice in mizerul cotidianului si le pot reinnoi la nesfarsit.
Am tot, nu stiu daca tu mi-ai dat dar stiu ca nu-mi poate lua nimeni.
Dau tot, si zambesc cand o fac, torn maretie in fiecare pas pe care il faci cand treci pe langa mine ca apoi sa te admir indepartandu-te.
Pot orice si nu pot fi discreta cu asta, am uitat ce inseamna modestia. Am invatat sa radiez, intreg universul valseaza in jurul meu si farmec pietrele sa danseze si ele…
Timp, bani, oameni, munca, stres, probleme, boli, toate sunt efemere, dupa ce ti-am incercat seductia nu pot decat sa ma las usor in epidemia de extaze pe care o provoci cu primele atingeri si apoi sa ma ridic deasupra galaxiei si sa reusesc tot, sa dezleg tot, sa trec peste orice…
_________________________________
Recunosc, m-am inselat, exista fericire fara ignoranta.
Esti un drog foarte mic…
Esti doar un blog… ce sa intelegi tu despre mine? Ce sa stii tu despre tot ce sunt? Te insemnez rar pentru ca atunci cand o fac… existi doar tu si tastele pe care le mangai cu atentia unui chirurg.
Alternez prudenta si interesul extrem cu abandonul total si te consider o armonie.
Acum… te rog sa ma scuzi, sunt ocupata sa fiu implinita.
Totul… fara prea mult sens
(…)ca le e dor, si lor, si mie, de stilou si de hartie…
Scantei ale imaginatiei mele opresc timpul ce alearga in mod normal mai repede decat pot percepe eu si imi aduc aminte ca existi, blogule.
Pereti tacuti si reci, nemilos vant se izbeste de ferestre ude si valul de simtaminte ce-mi tulbura toate gandurile golindu-le de sens, de concret pe care-l gasisem si asa greu… toate instaureaza atmosfere nebune, rotitoare, pline de toata ambiguitatea din lume si toate revarsate in jurul meu.
Ratacesc printre fantezii incomplete, plasmuiri lipsite de credibilitate si ma incearca senzatia unui pictor demult apus, care acum, fiind ciung, intelege culorile la fel de bine, le vorbeste, le asculta, dar e incapabil sa le redea ca alta data. Nimic nu pare sa ma satisfaca in noaptea asta, pe cat de zgomotoasa, pe atat de inexpresiva.
Stoluri de pareri, ganduri complexe, ma mistuie pe dinauntru dar ma complac in existenta lor neinteleasa tocmai din cauza conjuncturii care in noaptea asta imi prapadeste aripile si ma lasa lipsita de comprehensivitate chiar si in fata banalitatilor.
Gasesc multumire in speranta ca dintr-odata ceva imi va deschide un robinet in creier, orientat spre exterior si acesta ar lasa multimea de conceptii, idei, inchipuiri, slobode cum isi doresc…
Dar sunt atat de multe incat un simplu robinet n-ar fi de ajuns pentru a elibera tot. Dezordonate cum sunt s-ar inghionti incercand sa-si faca loc pentru prima gura de aer si… in felul asta, imi vor rupe robinetul, imi vor sparge creierul si nimic nu le va putea stapanii… ca si acum.
In cazul asta, le las sa se adune si sa se imparta de-a lungul sinapselor mele ca intr-un spatiu restrictionat, unde pot da impresia ca eu fac regulile.
Asta pana cand ma vei surprinde din nou cu aparitia ta… deloc profetizata, deloc prozaica, mereu altfel dar intotdeauna impertinenta, ma va ridica intre stele sau le va cobora pe ele in jurul meu. Apoi, cu o privire clandestina, imi vei opri orice gand neastamparat, vei spulbera orice impresie fie si profunda, vei contura toate fanteziile si atunci ma voi lasa in voia unui ultim gand…
Al cui? De unde acest farmec straniu pe care il emani in jurul meu si care ma topeste ca acidul dar ma imata ca un parfum cu feromoni pulverizat in viscere, provocandu-mi corpul sa elibereze fluvii de serotonina?
Portretul ei…
Astazi m-am trezit greoi, e ora 10 si deja toate lucrurile prevestesc o zi normala, prea normala, monotona…
In drumul spre munca, obisnuiesc sa analizez persoane, portrete, sa plasmuiesc idei si destine apoi sa abstractizez totul realizand ca nu se asorteaza cu pantofii personajului sau pur si simplu mimica fetei ii tradeaza inocenta pe care o schitasem eu, undeva in culisele privirii. Astfel, trece timpul si imi pun creierasul in miscare evitand sa atipesc pana la destinatie.
Astazi lucrurile au stat altfel… m-am trezit ca in spatele privirii mele se conturau imagini cu o domnisoara inalta, subtirica aproape de firav, care desi grabita, masca cu pasi micuti faptul ca fusta prea stramta nu ii era deloc confortabila. Atragea atentia parfumul ei, racoritor dar usor dulceag, atingea persoanele din jur cu o precizie mai mare decat imaginea sau sunetul.
Urmele dermatografului sters pe fata de perna cu o noapte in urma ii umbreau privirea albastra, plictisita, ce parea sa priveasca dincolo de ambalaje, de-a dreptul in nimic.
Privind-o superficial, parea o fire timida, carliontii lungi, aurii care i se leganau pe spate prinsi firav intr-o clama crem, intareau o imagine inocenta, desprinsa dintr-o fila galbena al unui jurnal de demult. Totusi, odata lasandu-te purtat profund de privirea ei, gaseai o incredere aparte, taria unei femei ce in spatele feminitatii desavarsite, ascundea toate armele necesare unei victori in fata vietii din secolul 21.
Cu gesturi delicate, emana un aer singuratic, distant dar deloc visator, departe de pragmatism parea sa fie doar sigura pe pasul urmator. Orice abatere, amagire sau exagerare parea sa-i starneasca dispretul. Parea sa aibe o inteligenta emotionala naturala sau doar o expresivitate aparte, parca o stiam de o viata, parca n-o recunosteam deloc.
Ganduri non sequitur mi-au curmat ideea si… din multimea de oameni ce ma inconjura, astazi m-am analizat tocmai pe mine.
Crezi ca esti singur? Verifica scannerul!
Pe sistemul “putin, dar bun”, nu am multe fobii, am putine dar cu radacini adanc infipte in creierasul meu. Una din ele este entomofobia, frica de insecte.
Stiind asta, amicii mei imi trimit felul clipuri sau poze dintre cele mai oripilante, intorcand cutitul in rana deja deschisa de orice gandac/paianjen/zburator imi iese in cale. Ultimul clip primit n-a fost tocmai oripilant doar putin amuzant si… curios. Vizionare placuta.
Raport de Duminica…
Duminica, 19 iulie 2009 – Bucurestii au amortit.
Astazi, fiind zi lucratoare pentru mine, m-am trezit la ora 7 si am pornit prin Bucuresti spre locul unde imi pierd jumatate din viata, la munca.
Obisnuita fiind cu viata agitata si aerul greu de respirat al municipiului nostru drag, astazi mi-a parut mort.
Berceni – aer prea cald, nu e nici un curent care sa miste o frunza in calea mea, rasaritul soarelui imi obosea privirea, obligata fiind sa merg spre est si sa-l privesc ezitant, lipsesc vociferarile pietarilor si nici cainii comunitari nu s-au trezit, merg mai departe…
Piata Universitatii – acelasi aer cald si greu de respirat, ma uit in jur.. acolo unde ieri vedeam zeci de oameni la fel de grabiti ca mine, acum nici semafoarele nu se grabesc sa-si schimbe culorile… lipsesc pasi, voci, claxoane, viata! Ma resemnez si pasesc rar, incercand sa ma adaptez atmosferei din centrul… gol al bucurestilor. Ajung la destinatie, ma asez la birou si inainte de o noua zi de munca, incep a creiona raportul unei zi moarte… Raport de Duminica.
Ce-i prea mult strica…
Cu perseverenta-mi caracteristica, am saturat tot mediul inconjurator cu plangerile mele cu privire la ploile din ultima perioada. Daca tot i-am saturat pe cei din mediul meu real, m-am gandit ca cei din mediul virtual se vor simtii marginalizati asa ca…
Nu mai pot cu ploaia, luna lui cuptor s-a transformat in luna lui Poseidon, frate cu Octombrie. Am impresia ca e un complot impotriva mea si a conflictului meu general cu umbrela. Oficial, am declarat razboi dansatorilor ploii si nici ruga sincera si profunda a taranilor speriati de seceta nu ma incalzeste.
Imi place ploaia, imi place si cearta si cianura… da` cu masura! Pe langa asta, cate luni fierbinti are anul Romaniei? 3! Cu ce drept imi fura ei una din cele si asa putine?
N-am mai vazut un rasarit de soare curat de cand m-am uitat la fotografiile de anul trecut. Lumina difuza ce prevesteste ploaia e tot ce se poate vedea, ma scoate din minti!
De ce trebuie sa ma deranjeze pe mine vaporii cand se condenseaza? Eu ii deranjez pe ei!?
____________________
Daca starea-mi afectata de nori grosi si picaturi ce se lovesc violent de nervii mei intinsi imi va permite sa emit vreo idee pertinenta, ma veti citii curand…
Mici cuvinte pentru tacere…
Urasc momentele in care sunt optimista, am mereu impresia ca pierd lucidul, mi-e frica sa pierd lucidul, mi-e frica de ceata calda si in acelasi timp nu vreau sa te termini, optimism criminal.
Ma sperie momentele in care las gandurile, problemele, pe mine insumi, sa se dizolve in fum…
Parca as parasi bordul avionului si l-as lasa pe pilot automat in timp ce mie nu-mi pasa nici macar ca acel avion e viata mea.
Stii ce ma sperie cel mai tare? Ca e numai vina ta! Tu esti punctul de provenienta al optimismului asta inutil, tu esti motivul pentru care nu il pot trimite de unde a venit si pe tine… pe tine… pe tine nu te pot trimite decat inapoi in capul meu, unde umbli toata ziua, unde te joci cu atentia mea, cu viata mea si cu tot ce sunt eu…
Rolul decorului in lectura…
E clar ca nu asimilam lucrurile amanuntit descrise de Balzac la fel de bine în pat cât si în metrou, oricât de tare ne-am “rupe” de realitate afundându-ne în litere. Dar oare cât de mult conteaza asta?
Mult mai mult decât va imaginati. Traim în secolul vitezei si fiecare(dintre cei pentru care cuvântul “carte” înca suna uzual) citeste unde poate atunci când are timp, nu unde vrea.
Atunci ne trezim citind în pat înainte de culcare, în metrou în drum spre munca/scoala, dimineata la micul dejun, la cafea în timp ce ne grabim sa plecam odata s.a.m.d.
Aceste “decoruri” nu numai ca sunt incomode, dar nici nu ne ajuta cu nimic. În loc sa ne bucuram de lectura, cititul devine o activitate “ca sa treaca timpul” sau o cursa contra cronometru cu cartea.
Cititul înainte de culcare e cel mai rau dintre ele. Îti oboseste ochii, te face sa tragi de tine ca sa poti termina capitolul, nu întelegi mare lucru pe moment si mâine sigur nu mai tii minte aproape nimic.
Si în momentul în care ne grabim sa plecam undeva, ne gândim la ce statie suntem, la ce am facut ieri sau la ce facem poimâine, nu mai suntem în carte, nu mai lecturam ci doar trecem cu ochii peste niste litere ce par a avea sens oarecum, “poate totusi ar trebuii sa recitesc paragraful asta, cum zicea? ah, sunt la Aviatorilor deja.”
La sfârsitul cartii, nu ne mai amintim ce s-a întâmplat la început si nici “pasajul ala pe care am vrut sa-l subliniez în metrou dar nu aveam loc sa-mi scot pixul”. Atunci, cititul devine o activitate cu care pierzi timp fara sa câstigi nimic.
Mi s-a întamplat sa parcurg câteva carti în felul asta, dupa un timp, cineva mi-a recomandat una din cartile citite atunci. I-am spus ca am citit-o si nu mi s-a parut o carte foarte buna, am dezvoltat o conversatie pe marginea cartii si mi-am dat seama ca avea dreptate, cartea era superba doar ca eu nu am avut timp sa extrag ideile profunde din carte, doar ceea ce imi permiteam sa extrag intre ganduri ca “Unirii, inca 3 statii”.
De atunci evit sa citesc carti în felul asta, nu citesc decât când sunt odihnita, în liniste(da, si muzica te face sa pierzi timp când citesti), caut un loc comod si nu manânc niciodata în timp ce citesc.
Pentru metrou si momentele în care sunt “pe fuga” am lasat ziarele si revistele, ele se impaca bine cu orice cadru.
De ce nu suntem comentati?
iulie 25, 2009 at 15:51 (Practic) (blogger, blogging, blogosfera, cititor, comentarii, comentator, comment)
Discutam ieri pe Twitter cu oameni care se plang de lipsa comentariilor. Eu nu ma plang pentru ca sunt comentata in momentul in care ma astept la asta sau merit asta ori, neglijand blogul cum fac eu in ultima perioada, n-am asteptari. Totusi, de ce nu avem comentarii?
Spun mereu ca pentru a fi un bun blogger trebuie sa gandesti la fel ca cititorul tau. Astfel, ne gandim la beneficii si la ce m-ar putea face, pe mine, ca cititor, sa comentez pe un blog:
Nu am destul de multa experienta in blogging pentru a da lectii despre asta, tocmai de asta ma limitez la a spune de ce comentez eu, ca cititor, pe un blog. Punctul de vedere al unui blogger il lasam pe alta data sau… pe altcineva
.
Permalink 20 Comentarii